luni, 23.05.2022
Pentru că nou-născutul pacient la Spitalul de Copii nu avea încă certificat de naştere, fiind în primele zile de viaţă, nu avea nici CNP. Ca urmare, CJAS nu a decontat cheltuielile medicale pentru Spitalul de Copii, de peste 6.000 de lei. Urmarea: spitalul s-a adresat instanţei ca să obţină banii de la mamă. Asta deşi copiii sunt automat asiguraţi medical, în baza CNP, indiferent de starea părinţilor.
Nici nou-născuţii nu scapă de clasicul dosar cu şină. După externarea unui sugar din Spitalul de Copii, unitatea medicală i-a trimis mamei nota de plată, deşi minorii au dreptul la asistenţă gratuită. Doar că de la dosar lipsea un act imposibil de obţinut atât de devreme. Cei 6.000 de lei nu au fost achitaţi, aşa că solicitarea a ajuns în instanţă.
În septembrie 2019, Ana Maria R. a ajuns cu fiul său abia născut la Spitalul „Sf. Maria”, diagnosticul la internare fiind malnutriţia proteino-energetică gravă, tulburare care poate pune probleme pe termen lung pentru că afectează dezvoltarea celulelor nervoase atunci când apare la vârste mici. Conform reprezentanţilor spitalului, până la externare mama nu a prezentat documentele prin care să ateste calitatea de asigurat a pacientului, adică a copilului. De aceasta, s-a încheiat un angajament de plată a serviciilor medicale. Cei 6.019 lei şi 25 de bani nu au fost achitaţi de mamă, motiv pentru care spitalul s-a adresat Judecătoriei.
Conform legii, minorii beneficiază de asigurare medicală fără plata vreunei contribuţii. În cazul lor, calitatea de asigurat este atestată prin certificatul de naştere, sau actul de identitate pentru minorii peste 14 ani. „Angajamentul de plată pentru pacienţii români care nu fac dovada calităţii de asigurat/nu deţin CNP” semnat de mamă nu-şi avea practic rostul, întrucât nu mama, ci copilul era pacientul. Problema în cazul acestuia a fost că micuţul, inclus în categoria „nou-născuţi şi alţi neonatali” nu avea încă certificat de naştere, deci nu-şi putea demonstra calitatea de asigurat.
Magistraţii au considerat totuşi că pretenţiile spitalului sunt nejustificate. „Reţine instanţa că minorul I.G.R., pacient în unitatea reclamantă, este minor, beneficiind astfel de asigurare fără plata contribuţiei, în acord cu disp. art. 224 alin. 1 din Legea nr. 95/2006. Nu a indicat reclamantul că serviciile medicale pentru care a fost internat în spital minorul ar fi exceptate din pachetul de servicii medicale de bază. De asemenea, nu rezultă legătura de cauzalitate între neprezentarea certificatului de naştere pentru minor şi nedecontarea de către C.N.A.S. a serviciilor medicale prestate de spital pentru aceasta”, au motivat judecătorii decizia de a respinge acţiunea Spitalului de Copii. Decizia finală va aparţine însă Tribunalului, pe rolul căruia a intrat joi apelul înaintat de unitatea medicală.
Cuvinte cheie: + birocratie, proces, nou nascut
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Şeful DNA, atac indirect la Kovesi: „În perioada 2015 – 2019 DNA a pierdut sesizări de la cetăţeni”
Creşterea preţurilor la energie a adus venituri suplimentare la buget de miliarde de lei
Biden avertizează că SUA vor apăra militar Taiwanul dacă Beijingul invadează ţara
Florin Cîţu critică PSD din cauza anunţului privind introducerea cotei progresive de impozitare
Program de spectacole la Teatrul Luceafărul în săptămâna 24-29 mai 2022
Becali îl ironizează pe primarul Pandele: Felicitări, pentru cupă! Ai muncit un an pentru CFR
Emblematica chitară a lui Kurt Cobain, adjudecată la 4,5 milioane de dolari
Jumătate dintre români vor să-şi cumpere maşini electrice pentru a reduce costul cu alimentarea
Fenechiu: PNL nu este dispus să renunţe la cota unică. Este una din liniile roşii
Un tânăr de 21 de ani a murit sub privirile tatălui său. Cei doi lucrau împreună
Militar rus: „Eram murdari şi obosiţi. Oamenii din jurul nostru mureau”
Schimbare majoră la admiterea la liceu. Notele din gimnaziu nu vor mai fi luate în calcul
Editura JUNIMEA şi revista SCRIPTOR invită publicul marţi la un dialog cultural
Cum a făcut România jocurile politice ale Rusiei. Abia de acum vine greul!
Averile miliardarilor din industria alimentară şi energetică au crescut cu 453 de miliarde de dolari
Canalul de Suez aduce Egiptului venituri de circa 7 miliarde de dolari în actualul an fiscal
Alarmă falsă în Grecia. Turistul englez bănuit ca ar fi avut variola maimuţei are de fapt varicelă
Echipa FC Porto a câştigat duminică a XVIII-a oară Cupa Portugaliei
Cannes 2022: Cristian Mungiu radiografiază xenofobia care macină Europa
Cum iroseşte România o importantă sursă de energie în aşteptarea legislaţiei privind investiţiile
Un feribot a luat foc în Filipine: cel puţin şapte persoane şi-au pierdut viaţa (VIDEO)
WhatsApp nu va mai funcţiona pe versiunile de iOS lansate în 2016 şi 2017
Primul abandon important în proba mersului fără mâncare, după 660 km parcurși
Fondul de salarii lunar din Iaşi cu tot cu taxe şi impozite se ridică la circa 900 milioane de lei
Despre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II)
300 km autostradă pe an, 15 spitale, 4,6 milioane salarii peste medie
Licitaţie majoră a ApaVital: extindere înspre Mogoşeşti şi Scânteia
Doar 15 cazuri de COVID-19 peste weekend la Iaşi. Recorduri negative şi la nivel naţional
Spitalul Mitropoliei s-a extins: o investiţie de 2 milioane de euro
Proiectul Sălii Polivalente Iaşi, preluat la Guvern. Investiţia a ajuns la 340 milioane lei.
Cum se modernizează un punct vamal aglomerat, cu cozi de 15 km?
CJ înfiinţează poimâine Asociaţia „Iaşi Infrastructură”. Primul proiect: centura Hârlău
Programul din Arhiepiscopia Iaşilor pe această săptămână: ce vor face ierarhii?
Se caută manager pentru cea mai mare maternitate din Moldova. Economiştii, bineveniţi
Centru Oncologic nou în zona Codrescu: trei clădiri vor fi demolate
Nu vezi un indicator rutier ascuns în vegetaţie? Iată cum judecă instanţa!
Deţinuţii ieşeni, testaţi în masă pentru depistarea hepatitei
Iată-l pe cel mai perseverent infractor din traficul ieşean!
Au fugit din faţa a trei rânduri de tancuri. Sunt fugăriţi acum şi de statul român
Bubuiturile care au speriat în plină noapte un sat de lângă Iaşi: era un antrenament
Enache rupe tăcerea după despărţirea de Iaşi: “M-au bulversat!”
(FOTO) Accident la Moara de Foc: Impact între o motocicletă şi o maşină
Nichita DANILOVBiberonul |
Ciprian IFTIMOAEIDespre câteva lucruri interesante din Anuarul Statistic al Judeţului Iaşi ediţia 2021 (II) |
Michael ASTNERMamaia şi „tataia”: O snoavă de prin tren |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.