Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Iată cine complotează la împărţirea ilegală a locuinţelor sociale în Iași!

GALERIE
Dr. Victor Cojocaru
  • Dr. Victor Cojocaru
- +

Judecătorii Curţii de Apel Iaşi au decis ieri să condamne definitiv, la şase ani de închisoare cu suspendare, un medic psihiatru de la Spitalul Clinic de Urgenţe „Sfântul Spiridon“ din Iaşi. Dr. Victor Cojocaru a fost găsit vinovat pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual. 

El a contestat, la fel ca şi procurorii, pedeapsa iniţială dată de instanţă, însă magistraţii Curţii de Apel au decis păstrarea acesteia. Cojocaru va avea un termen de încercare de doi ani, timp în care, dacă va mai comite orice altă infracţiune, pedeapsa va deveni „cu executare“.

Medicul, inclus în reţeaua ţiganilor

Medicul a fost trimis în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) în vara anului 2013, atunci când ar fi falsificat două adeverinţe la îndemnul unei persoane de etnie romă. Documentele erau necesare obţinerii în mod fraudulos a unei locuinţe sociale. Doctorul ieşean este acuzat de fals intelectual şi uz de fals.

Cojocaru a fost inclus într-o reţea de ţigani deja condamnaţi care au cerut bani de la un investigator sub acoperire pentru „pentru a-i facilita, pentru sine şi pentru alte persoane, obţinerea în mod ilegal a repartiţiei unor imobile aflate în administrarea Direcţiei de Administrare a Patrimoniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, lăsându-l să înţeleagă că au influenţă asupra membrilor comisiei de atribuire a unor astfel de imobile, precum şi asupra unor persoane cu putere de decizie din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi“, după cum se arată în rechizitoriu.

S-a lucrat cu un Investigator incognito

În actul de acuzare, procurorii anticorupţie susţin că, în perioada 27 martie - 13 mai, cei trei au pretins de la un investigator respectiv suma totală de 20.500 de euro şi bijuterii din aur în valoare de 1.000 de lei, fiind ulterior prinşi în flagrant. Procesul celor trei etnici rromi a fost disjuns de cel al medicului, aceştia primind pedepse cuprinse între doi ani de închisoare cu suspendare şi cinci ani şi jumătate cu executare.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri