Iată cine este tânărul din Iași care a murit de căldură. Cât timp a durat până a venit salvarea?

miercuri, 17 iulie 2024, 12:23
2 MIN
 Iată cine este tânărul din Iași care a murit de căldură. Cât timp a durat până a venit salvarea?

Tot satul Prigoreni vorbește despre băiatul care a murit ieri din cauza caniculei.

În mica comunitate de lângă Târgu Frumos, la ora 11, in cele două crâșme deschise se aflau mai mulți localnici, femei și bărbați care se răcoreau cu bere.

„Băiatul a venit la crâșmă la un moment dat, a cumpărat bere, apoi a plecat acasă. Apoi am auzit că a murit”, ne-a lămurit o femeie, mai guralivă.

Acasă la tânărul mort, erau adunați vecinii și câteva rude, îmbrăcați în negru.

Casa și curtea sunt îngrijite, familia are vaci și oi și un saivan mare cu fân. Mama tânărului mort ne-a povestit ultimile clipe ale băiatului lor.

„Dumitru nu bea, lua pastile. Pe la ora 6 l-am scos afară, la răcoare. Am zis că așa doarme el, plus că eu ieri am dormit dusă, ca niciodată. După ce m-am trezit, m-am dus în grădină să aduc păpușoi, când vin înapoi el nu se simtea bine. Mamă, ce e cu aista! Dănuț, ia vino la mama. El mai mult cu mine a stat, de mic. I-am spus „Mamă, trebuie să vină vacile, mamă! Eu vorbeam cu el de parcă avea cinci ani, l-am corcolit deoarece era bolnav. Nu putea vorbi. „Mamă, eu mă culc”, a zis el. Dar să simțesc ceva, că e fierbinte, nu. Mai târziu, vin eu pe un fotoliu, eu dormeam pe un pat și el pe un pat. Dănuț, da’ ții rău, ia uită-te la mama! Îi dau o cană de chișleag, ii dau un pahar cu suc, îi dau un măr tăiet așa, a mâncat. Apoi am simțit pe picioare că e fierbinte și i-am zis să mergem la doctor. El a zis nu merg, nu merg, se temea de doctor. Am anunțat ambulanta dar o vinit greu.. pe la ce oră? Vinise vacile.. pe la un șapte.. toată tevatura asta a durat vreo jiumătate de oră. I-am dat un Nurofen pentru temperatură.. i-am pus oțăt. Cei de la salvare au spus că l-au luat din parc.. dar nu avem parc aici, unde este parc.. l-au luat de pe canapea la mine. Mai am patru copii, el era al doilea”, a spus femeia. Numele mic al tânărului era Dumitru, dar cunoscuții îi spuneau Dănuț.

Pe de altă parte, Angelica Hristea, managerul Serviciului de Ambulanță Iași, a declarat pentru ZDI că apelul a fost primit la ora 20:05, iar echipajul de salvare a ajuns la fața locului la 20:13, găsindu-l pe băiat inconștient. Acesta a fost intubat, ventilat mecanic și au fost aplicate metode de răcire externă.

 

Etichete: canicula, deces, Iasi, tanar

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii