Iată cum arată fericirea! 167 de prichindei din Șipote spun cu mâna pe inimă: Moș Crăciun chiar există. Mulțumim tuturor donatorilor Campaniei ZDI!

vineri, 20 decembrie 2024, 04:05
16 MIN
 Iată cum arată fericirea! 167 de prichindei din Șipote spun cu mâna pe inimă: Moș Crăciun chiar există. Mulțumim tuturor donatorilor Campaniei ZDI!

Bucurie la metru pătrat am găsit ieri, la Șipote. Copiii ne-au arătat, încă o dată, după 20 de ani de campanie, că Moș Crăciun chiar există – prin ei, prin noi și prin dumneavoastră. Și am înțeles că nimic nu se compară cu un „mulțumesc” primit din partea unui om în nevoie, care cu puținul lui de-acasă e totuși împăcat și găsește două vorbe calde pentru cel ce-i dăruiește o mică speranță. În plus, serbările și surprizele pregătite de șipoței au animat finalul Campaniei de Crăciun, dar despre acestea vă povestim mai pe îndelete în articol.

Joi, 19 decembrie, dis-de-dimineață, noi, spiridușii de la „Ziarul de Iași” am urcat în sania Moșului, plină de daruri, și am străbătut 50 de kilometri, până ce am ajuns în comuna Șipote. În total, am făcut șase opriri – trei la școli și trei la familii, iar vreme de opt ore nu am ieșit din costumul Moșului. Anul acesta, la cea de-a XX-a ediție, am avut în grijă atât 167 de preșcolari și elevi de la școlile și grădinițele din Hălceni, Mitoc și Iazu Nou, cât și trei familii ce însumează, în total, 15 membri. Bineînțeles că într-o zi atât de mare pentru pitici, nu putea lipsi chiar mult-așteptatul Moș Crăciun.

 Primul popas al Moșului – năzdrăvanii din Hălceni

Primele zâmbete adunate au fost la grădinița și la clasele primare din satul Hălceni. Prichindeii de 2-5 anișori ne-au întâmpinat cu „Astăzi s-au născut Hristos”, „Colinduța” și „Steaua sus răsare”, iar la final ne-au impresionat cu un dans realizat pe melodia „La colindat” de Mioara Velicu. Pe cât de mici sunt ei, pe atât de puternice au fost glasurile lor. Eduard Budeanu, chiar băiețelul unei familii beneficiare a Campaniei de Crăciun, a dat tonul și la cântat, și la dansat, ghidându-și toți colegii.

În sala alăturată, elevii din clasele a II-a, a III-a și a IV-a au pregătit o mică serbare. După ce fiecare a recitat câte o poezie, au încheiat cu două scenete inspirate de obiceiul tradițional al Caprei, specific sărbătorilor de Anul Nou. Doamna învățătoare Gabriela i-a dirijat cu multă implicare pe tot parcursul momentului artistic. Cu desfășurătorul în mână, aceasta a colindat și a recitat, în șoaptă, fiecare vers din poezii și colinde împreună cu ei.

Toți prichindeii din Hălceni au purtat costume populare – fetițele au avut catrință roșie și ie brodată cu flori, iar băiețeii s-au îmbrăcat în cămașă tradițională cu broderie albastră.

Hop, în cutie după cadouri

După momentele artistice atent pregătite, Moș Crăciun n-avea cum să nu le dăruiască și-un cadou. Strigați pe rând, după numele scris pe cutia fiecăruia, copiii au venit la Moșul, l-au îmbrățișat și au făcut o fotografie cu el. Pentru cei mici, kilogramele cutiilor nici n-au mai contat, parcă deveniseră ușoare ca o pană, fiindcă repede se încumetau să le care singuri până la băncuța lor.

Unii mai năstrușnici, s-au gândit că mai bine intră ei în cutie după cadouri, decât să scotocească după ele. Larisa, cea mai mică de la grădinița din Hălceni, imediat ce a văzut cutia deschisă, a și sărit în ea.

„Uite ce am primit! Uite ce am primit! Uite ce am primit! Uau! Uau!”, a repetat Eduard, despre care v-am povestit că a dat tonul colegilor la colinde și i-a îndrumat la dans pe copiii de grădiniță.

Toți prichindeii, unii mai mici decât cutiile cu daruri, au scos pe masă cadourile primite, iar hainele le așezau pe ei și analizau dacă li se potrivește mărimea, zâmbind fericiți și povestind unul altuia ce-au găsit în fiecare pachet. Râsetele lor se auzeau în toată încăperea, iar ochii le străluceau de bucurie la fiecare surpriză descoperită.

 „Eu plec acasă cu toată cutia de cadouri”

 „Moș Crăciun! Moș Crăciun! Moș Crăciun!” – așa ne-au întâmpinat copiii din Mitoc. Atât preșcolarii, cât și școlarii au ieșit din clădire și ne-au așteptat. Imediat ce-am ajuns și l-au zărit pe Moșul, au și început să strige. Ne-au lăsat apoi pe noi în holul școlii, ca și cum i-am fi privit din prispa casei, și ne-a colindat o ceată de vreo 60 de prichindei, cu nasul roșu și cu razele de soare în ochișorii încântați de venirea noastră.

Apoi, Moș Crăciun a trecut pe la fiecare clasă, de la grădiniță la clasa a V-a și până la a VIII-a. Cei mai nerăbdători dintre dintre cei zece șipoței de grădiniță au fost Erick, Lucas și Denisa. Nici bine n-au terminat de pozat cu Moșul, că au și fugit cu pachetul în clasă și au început să îl desfacă. I-a fascinat tot ce au primit. Au scos pe rând fiecare lucru în parte, l-au strâns în brațe și apoi au început să spună tuturor ce au găsit.

De exemplu, camionul de jucărie și ghetuțele au fost preferatele lui Erick, care a revenit apoi cu periuța de dinți în mână și ne-a zis „acum o să am multe periuțe ca să mă spăl”. Lucas a fost încântat de tot ce a primit și repeta fără oprire că el pleacă acasă cu toată cutia. Denisa, singura fetiță din grupă, a luat fiecare hăinuță în parte, a întins-o pe măsuța ei, a privit-o bine, iar apoi a așezat-o pe ea să vadă dacă i se potrivește.

La elevii de gimnaziu, Moș Crăciun n-a umblat neînsoțit. Lucas, micuțul de la grădiniță cu ochii mari și căprui, l-a ghidat la fiecare pas. Privea cum Moșul împarte cadourile și striga din urma lui, la doi-trei pași distanță, „Moș Crăciun, acolo e Moș Crăciun și face poze”.

Credeți că cei mari au fost mai răbdători? Nici bine n-am terminat de împărțit cutiile că deja toți erau cu darurile în brațe. Fetele și-au pus imediat coronițele de ren, iar băieții căciulițele de Crăciun. Foarte mult s-au bucurat de cărți, pentru că, noi v-am mai zis, în comuna Șipote am dat numai de elevi silitori și ambițioși.

 La șezătoarea din Iazu Nou

 Nu știm dacă ați mai fost la vreo șezătoare, însă noi păstrăm tradiția și participăm aproape an de an, datorită surprizelor pregătite de prichindeii implicați în Campaniile de Crăciun. De această dată, ne-au surprins cu o astfel de scenetă elevii de la Școala din Iazu Nou.

Întrebați dacă au fost cuminți, toți au ridicat mână. Întrebați dacă au fost obraznici, doar doi-trei băieți au îndrăznit să se arate. În jur de 50 de copii, de la clasa pregătitoare la clasa a VI-a, au readus la viață atmosfera tradițională a satului românesc. Apoi, la împărțirea cadourilor, a plouat la propriu cu îmbrățișări. Și băieți și fetițe veneau la noi, spiridușii Moșului, și ne îmbrățișau, în semn de mulțumire pentru tot ce am reușit să le dăruim, datorită donatorilor noștri.

Andrei de la clasa pregătitoare a fost cel mai încântat de iepurașul de jucărie. L-a scos din cutie și l-a strâns în brațe, de-abia așteptând ca spiridușul fotograf să imortalizeze momentul. „Păpușa, hăinuțele, ghetuțele, mănușile și dulciurile îmi plac cel mai mult”, a strigat Ioana. Apoi, Luca, colegul ei, ne-a întrebat dacă poate pleca acasă cu toată cutia.

Fetele de clasa a VI-a, îmbrăcate în straie populare, au fost cele mai nerăbdătoare. Gecile primite cadou le-au probat imediat și chiar s-au bucurat că multe dintre ele s-au și asortat. Ne-au promis că le vor purta zilnic la școală și că vor păstra în gând amintirea zilei de 19 decembrie.

Surprizele Moșului pentru trei familii din comuna Șipote

 Cele trei familii modeste, dar muncitoare, care se confruntă cu greutăți și nevoi, au primit cu bucurie darurile pregătite de spiridușii de la „Ziarul de Iași”, dar și dăruite de donatori. Știam exact ce le lipsește și ce le-ar aduce un strop de lumină în Sărbătorile de iarnă, fie din ce ne-au împărtășit, fie din observațiile făcute în timpul vizitei din luna noiembrie. Ne-am străduit să achiziționăm toate cele necesare pentru a le face traiul mai ușor în perioada ce urmează.

Părinții și copiii din familiile Hîrtopanu, Crîșmăreanu și Budeanu, oameni simpli și neajutorați, au rămas fără cuvinte, fiind copleșiți de bunătatea donatorilot. Pe chipurile lor se citea bucuria, iar ochii lor exprimau o recunoștință adâncă pentru cei care au ales să-și rupă din timpul lor pentru a oferi acest mic ajutor. Ajutoarele Moșului, împreună cu rudele și prietenii acestora, au descărcat toate darurile pregătite.

În familia Hîrtopanu am întâlnit trei băieți harnici: Alexandru, Ionuț și Eduard, de 11, 9 și 6 ani, care au ajutat cu mult entuziasm la descărcarea tuturor cadourilor. În fața casei lor s-au adunat toate cele necesare, iar darurile aduse le vor face viața mai ușoară în perioada următoare. Micuții s-au bucurat nespus de cele două trotinete primite și abia așteptau să le folosească, încercând să le testeze imediat ce am ieșit din curte.

Și băieții din familia Crîșmăreanu ne-au arătat cât de mult își ajută părinții. Alberto, Gabriel și Călin au cărat împreună cu tatăl și bunicul lor toate darurile. Din cauza spațiului redus, acestea au fost așezate pe temelia casei, construită acum patru ani. Nuțica și Constantin au visat pentru o clipă cum ar fi dacă ar putea duce toate cadourile într-o casă complet terminată.

Cea mai emoționată de primirea darurilor a fost familia Budeanu. Sofia, fetița familiei, ne-a întâmpinat cu brațele deschise, ne-a îmbrățișat și ne-a mulțumit pentru pachetul primit la școală. De la Vlădeni, băiatul cel mare, Sebastian, a venit în ajutor, iar împreună cu bunicul, a cărat toate electrocasnicele voluminoase în fața casei. Eduard, cunoscut și ca „micuțul Spiderman”, nerăbdător din fire, se strecurase deja printre cutii și sacoșe, căutându-și costumul de Spiderman. Raluca și mama sa s-au emoționat la vederea tuturor surprizelor primite, iar la plecare, cu lacrimi în ochi, ne-au spus: „Vă mulțumesc din suflet! Nu credeam că aș putea trăi vreodată așa ceva eu și copiii mei! Pur și simplu, vă mulțumim pentru tot!”.

Spiridușii „Ziarul de Iași”, la datorie în fiecare an

 Unul dintre spiriduși a fost Toni Hrițac, redactorul-șef de la „Ziarul de Iași”, care le-a spus copiilor că Moș Crăciun chiar există și că, acum o lună, l-a căutat la redacție pentru a cere ajutor în pregătirea cadourilor pentru copiii din Șipote.

„Pentru voi, copii, noi am primit ajutor de la multe persoane din Iași, care au contribuit la îndemnul de a-l ajuta pe Moș Crăciun. În drumul nostru prin Șipote am găsit copii foarte deștepți, cuminți, și care vor cadouri frumoase. Într-o lună de zile am înțeles că Moș Crăciun există, pentru că atât de mulți oameni au venit la redacția noastră fiindcă ei cred în el. Există Moș Crăciun și indiferent ce păreri veți avea când veți ajunge la vârsta celor care au ajutat acum, să vă implicați și voi!”, a transmis Toni Hrițac.

La rândul său, directoarea unităților de învățământ din comuna Șipote, a mulțumit tuturor ajutoarelor lui Moș Crăciun.

„Ne bucurăm să împărtășim bucuria pe care dumenavoastră le-ați oferit-o astăzi copiilor noștri! Să le dea Dumnezeu sănătate oamenilor care s-au gândit să le ofere un strop de magie și să le presare inima de bucurie acestor mici suflete. Suntem recunoscători că ne-ați ales pe noi, în acest an, în proiectul binelui!”, a precizat Violeta Ungureanu, directoarea școlii dni Șipote.

Vă mulțumim încă o dată, donatori cu suflet mare, pentru generozitatea și bunătatea de care ați dat dovadă! A fost încă o Campanie de Crăciun prin care am demonstrat că magia Crăciunului există prin speranța și bucuria acestor copii.

 Darurile pentru copiii din Hălceni, Iazu Nou și Mitoc

 În luna noiembrie, spiridușii de la „Ziarul de Iași” au pornit într-o misiune specială, vizitând satele Hălceni, Iazu Nou și Mitoc. Acolo, am stat de vorbă cu prichindeii și le-am ascultat dorințele, care au devenit imediat priorități pentru echipa noastră. Cu listele în mână, zi de zi, am lucrat pentru a transforma aceste dorințe în realitate, bifându-le, pe rând, pe toate. În plus, am avut la dispoziție lista cu măsurătorile fiecărui copil, de la mărimea piciorului, la cea pentru articolele de îmbrăcăminte, iar astfel am putut cumpăra ghetuțe și hăinuțe pentru toți cei 167 de copii.

Pentru copiii de grădiniță, darurile au fost gândite cu multă grijă. Fiecare șipoțel va primi o geacă groasă de iarnă, ghete impermeabile, pantaloni, tricouri cu mânecă lungă și scurtă, hanorace sau pulovere, dar și accesorii de sezon, precum mănuși, căciulă și fular. În plus, fiecare micuț se va bucura de un rucsac, produse de igienă personală (săpun, pastă și periuță de dinți, șampon și gel de duș), o cutie cu bomboane oferită de USLIP Iași, o pungă mare cu dulciuri și jucării, de la plușuri la păpuși, puzzle sau camioane. Editura Gama a contribuit cu cărți Montessori, iar Moo Gelato a adus un strop de savoare cu brioșe delicioase.

Pentru elevi, surprizele sunt la fel de speciale. Fiecare elev a primit o geacă groasă de iarnă și ghete îmblănite, esențiale pentru a face față frigului, dar și articole de îmbrăcăminte, precum tricouri cu mânecă lungă și scurtă, pantaloni, hanorace sau pulovere, împreună cu mănuși, căciulă și fular. Vor primi și câte un rucsac și un penar complet echipat, inclusiv cu stilou, dar și câte patru caiete. De asemenea, am adăugat produse de igienă personală – săpun, pastă de dinți, periuță, șampon și gel de duș. În plus, elevii vor primi o pungă mare cu dulciuri, o cutie cu bomboane de la USLIP Iași și mici surprize pentru Crăciun, precum jucării de decor tematic, dar și o brioșă delicioasă de la Moo Gelato. Iar pentru a le încuraja pasiunea pentru lectură, fiecare școlar a primit cărți de la Editura Gama și de la Editura Polirom Junior.

Dotări esențiale pentru școli și grădinițe

În cadrul campaniei de Crăciun, am adus un aport semnificativ și unităților de învățământ din comuna Șipote, oferindu-le materialele esențiale pentru a sprijini atât activitățile educaționale, cât și pe cele recreative. Astfel, fiecare școală și grădiniță din localitate a primit echipamente menite să îmbunătățească condițiile de învățământ și să ofere copiilor un mediu mai plăcut pentru învățat și joacă.

Au fost achiziționate două televizoare de 102 cm, împreună cu suporturi TV mobile, pentru ca lecțiile să poată fi susținute într-un mod mai interactiv. În plus, unitățile de învățământ vor primi trei imprimante multifuncționale Epson cu cerneală, completate cu consumabile pentru a asigura o utilizare îndelungată. Pentru activitățile recreative, am oferit două boxe karaoke și două seturi de microfoane.

Școlile și grădinițele din comună vor mai primi trei aspiratoare cu saci de rezervă, două scaune de birou și două routere. De asemenea, vor fi livrate 12 dulapuri tip raft, pentru a asigura un spațiu organizat pentru materialele educaționale. În plus, au fost donate rechizite școlare esențiale, precum 110 topuri de hârtie, 30 bibliorafturi, markere pentru tablă, 15 capsatoare, 30 foarfece și 1.500 de folii de protecție, precum și o cantitate semnificativă de caiete de tip I și II, dictando și matematică.

În ceea ce privește activitățile sportive, școlile vor fi echipate cu mingi de fotbal, porți de fotbal, separatoare de teren, seturi de badminton, mingi de baschet, plase pentru coșurile de baschet și mingi de spumă.

În plus, grădinițele vor primi jocuri educative pentru dezvoltarea abilităților cognitive ale micuților, precum jocuri pentru învățarea alfabetului, scrisului, numerelor, formelor și culorilor, dar și jocuri de cuvinte încrucișate. Cadourile pentru grădinițe nu se opresc aici, întrucât fiecare va primi seturi de păpuși, căsuțe de păpuși, bucătării de jucărie, seturi de doctor, bebeluși de jucărie, mașinuțe, aeroplane și camioane.

 Sprijin pentru familiile din comuna Șipote

Pentru cele trei familii implicate în cea dea XX-a ediție a Campaniei de Crăciun – Hîrtopanu, Budeanu și Crîșmăreanu – oferim un ajutor care răspunde nevoilor lor exprimate în urma vizitei noastre din luna noiembrie. Pe lângă produsele achiziționate conform cerințelor acestora, familiile vor beneficia și de donațiile primite de la ieșeni la sediul redacției „Ziarul de Iași”. Fiecare familie va primi aceleași produse, sperând că astfel le vom asigura niște sărbători de iarnă mai liniștite.

Fiecare familie va primi o combină frigorifică, un aragaz cu butelie, o mașină de spălat semiautomată, un aspirator și trei metri cubi de lemne pentru foc. De asemenea, le vom duce o masă cu patru scaune și un dulap pentru haine. Fiecare familie va beneficia și de produse de igienă personală, precum gel de duș, șampon, periuțe și pastă de dinți, dar și de un uscător de păr.

În plus, le vom dărui o pilota 200×200 cm, două perne, patru prosoape (două mari și două mici), o lenjerie de pat și o pătură. În cazul produselor pentru bucătărie, nu vor lipsi seturile de tacâmuri, un tocător, un bol din plastic, o strecurătoare, seturi de cuțite, o tigaie, o oală cu capac, un grătar, vase pentru cuptor și un set de farfurii și pahare.

Fiind în prag de sărbători, fiecare familie va primi și un pachet cu alimente, care include carne, preparate din carne și brânzeturi.

Pe lângă toate acestea, vor beneficia și de produse de curățenie, precum detergenți pentru rufe, soluție pentru spălat vase, bureți pentru vase, hârtie igienică, soluție pentru geamuri și pardoseli, mop, mătura cu făraș și lighean.

 Lista onorabilă a donatorilor

  • Companie ieșeană – 1.000 lei
  • Anonim – 150 lei și două sacoșe cu îmbrăcăminte și încălțăminte pentru băiat de 12 ani
  • Ion Pascal – 200 lei
  • Dan Oprea – 250 lei
  • Elena Popa – 200 lei
  • Matias Știrbăț (4 ani) – alocația (300 lei)
  • Grădinița cu Program Prelungit Nr. 13 – 43 de pachete pentru copiii de grădiniță (cărți, haine, jucării și dulciuri)
  • Prime Kapital – 10.000 lei
  • Asociația Dentară Română pentru Educație – 1.000 lei
  • Camelia Gavrilă – 800 lei
  • Stef – 30 de topuri de hârtie A4 și 167 de caiete de matematică (48 de file)
  • Nicolaie Ivanciu – 500 lei
  • H.D. – 600 lei
  • Anonim – 500 lei
  • V.A.L. – 400 lei
  • Monica Ungureanu – 300 lei și cadou pentru doamna Budeanu
  • Familia M. Macarie – 200 lei, îmbrăcăminte, o pilotă, o pătură și cărți
  • Elena Constantin – 200 lei și haine
  • Anonim – 170 lei și 20 de topuri de hârtie A4
  • Liviu Călcâi – haine bărbătești, cărți pentru biblioteca școlii și o cutie cu dulciuri
  • Anonim – haine fete și trotinete
  • Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – culegeri și auxiliare pentru biblioteca școlii
  • Anișoara Păuleț (Hodora) – dulciuri
  • Monica Neamțu – 100 lei
  • Dragoș Petru Puiu – 500 lei
  • Anonim – 2.000 lei
  • Dorina Foșalău – 55 lei
  • Adrian Grigoraș – 150 lei
  • Anonim – 500 lei
  • Anonim – 200 lei
  • Anonim – 500 lei
  • Ana Budu – 50 lei
  • Violeta Simioniuc – 300 lei
  • Compania Leier (Brikston) – 20.000 lei
  • Compania Fides Express – 2.000 lei și 3 pachete de alimente pentru familii
  • Conest Dacia Residence – 2.000 lei
  • Cristian Cojocaru – 1.000 lei
  • Pensionar – 1.000 lei
  • Cristian Stoica – 600 lei
  • Anonim – 500 lei și o căciulă
  • Anonim – 300 lei
  • Gheorghe și Elena Roman – 300 lei
  • Familia Prodan – haine, rechizite, ghiozdan, produse de igienă pentru familia Hîrtopanu
  • Editura Polirom – 210 cărți
  • Silviu Macovei – 500 lei
  • Ivona și Ovidiu Mitu – 500 lei
  • Moo Gelato – 167 surprize dulci
  • Union Cars – 2.500 lei
  • Daniela Andronache Pătrașcu – 200 lei
  • Anonim – 45 lei
  • Elisabeta Tănăsoiu – 100 lei pentru familia Hîrtopanu
  • Anonim – 500 lei
  • Anghel Alexandru – 1.000 lei
  • Maricel Popa – 1.000 lei
  • Fundația Insight – 6.000 lei
  • Notar Răzvan Antohie – 5.000 lei
  • Fundația Ecologică Green – 1.500 lei
  • Editura Gama – 400 cărți
  • Anonim – 1.200 lei
  • Anonim – 1.000 lei și haine damă
  • Anonim – 750 lei
  • Proexin – 600 lei
  • Carmen Rodica Istrate – 250 lei
  • Elena Cenușă – 300 lei
  • Sergiu Cristian Capatana – 100 lei
  • George-Aurelian Bilavschi – 300 lei
  • Mihai Anghel – 500 lei
  • Anonim – 1.000 lei
  • Clima Therm Center Iași – 8.000 lei
  • Moldova Center – 5.000 lei
  • Anonim – 3.000 lei
  • Anonim – 700 lei
  • M.D. – 1.100 lei
  • Vlad Ciobanu – 500 lei
  • Compania IPPU Packaging – 2.000 lei
  • Iovu H Dragoș – Birou Executor Judecătoresc – 1.000 lei
  • Aurelian-Antonius Mănuță – 500 lei
  • Marioara Varlam – 50 lei
  • Elena Bucos – 50 lei
  • Nicolai Nistor – 50 lei
  • Companie ieșeană – 3.500 lei
  • Florin Roșu – 600 lei
  • Iulian Mocanu – 250 lei
  • Bogdan Cojocaru – 1.000 lei
  • Anonim – 1.000 lei
  • Cristina Petrache – 3 saci cu haine
  • Anonim – îmbrăcăminte femei și bărbați
  • Companie ieșeană – 2.000 lei
  • USLIP Iași – 167 cutii de bomboane
  • Marian Șerbescu – 500 lei
  • Andrei Chira – 300 lei
  • dr. I.D. – 200 lei
  • R.G.R. – 500 lei
  • Anonim – 2.463,5 lei
  • Anonim – 700 lei
  • Anonim – 500 lei
  • Mihaela Ivancea – 500 lei
  • Elena Cenușă – 500 lei
  • Compania PHINIA – 7.455 lei
  • Biroul Individual Notarial Solcanu Ioana-Mădălina – 2.500 lei
  • Anonim – 200 lei
  • Companie ieșeană – 10.000 lei
  • Daniel Bolohan – 600 lei
  • M.B. – 1.500 lei
  • Scan Expert – 5.000 lei
  • ARBOmedia – 10.000 lei

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii