Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Iata cum au ajuns Porumbescu, Gane sau Delavrancea (FOTO)

GALERIE
STATUI (4)STATUI (19)STATUI (29)
  • STATUI (4)
  • STATUI (19)
  • STATUI (29)
- +
 Doi hoţi şi doi complici erau reţinuţi aseară de anchetatori. Prima lovitură au dat-o în noaptea de 1 spre 2 martie. Doi tineri au cărat bustul cu căruciorul, apoi au fost ajutaţi de alţi trei indivizi. O altă statuie a fost furată după două zile, iar a treia a dispărut în noaptea de 7 spre 8 martie. Până pe 9 martie, nimeni nu a remarcat furtul. Busturile de bronz au fost făcute fărâme şi date la două puncte de colectare REMAT din Iaşi contra sumei de aproximativ 3.000 de lei

ORA 17:30

Hotii care au furat statuile din Parcul Copou au primit mandat de arestare pentru 29 de zile.

ORA 12:50

În urma audierilor de noaptea trecută, anchetatorii au aflat amanunte noi. Busturile au fost dărâmate, învelite în saci menajeri şi duse în spatele Parcului Copou. Hoţii au chemat trei taxiuri şi au transportat pe rând statuile în Ţicău la dezmembrare.

Şeful Poliţiei a precizat că agenţii au mers sâmbătă la toate secţiile REMAT să întrebe de busturi. Angajaţii punctelor de colectare de pe strada Cometa şi din Canta au spus la acel moment că nu au primit aşa ceva. Imediat după plecarea poliţiştilor, o femeie angajată la punctul de lucru de pe strada Cometa i-a sunat pe tinerii care îi aduseseră fragmentele din statui şi i-a întrebat dacă le-au furat din Copou.

Poliţiştii au reluat verificările luni şi le-au cerut celor de la punctele de colectare să declare în scris că nu au primit bronz. Atunci ei au recunoscut că au primit acest tip de material.

Cei trei hoţi riscă să petreacă între 3 şi 15 ani în inchisoare pentru furt din patrimoniu.

Chestorul IPJ a precizat că va propune schimbarea legii. Cei de la punctele de colectare vor fi nevoiţi să anunţe Poliţia în momentul în care primesc cabluri de telefon, baterii de maşini, obiecte de bronz sau alamă, capace de canal.

ORA 08:00

Doi tineri de 18 şi 19 ani sunt autorii furtului busturilor din Parcul Copou, de la sfârşitul săptămânii trecute. Ei au fost cei care au dat jos cele trei busturi de bronz ale lui Ciprian Porumbescu, Nicolae Gane şi Barbu Delavrancea, apoi, ajutaţi de încă trei indivizi, au spart busturile cu un ciocan şi un topor şi le-au vândut la două puncte de colectare ale fierului vechi, din Canta şi din zona Bucşinescu (de pe str. Cometa). Ulterior, bucăţile au fost colectate la centrul Remat, de unde au fost recunoscute de către reprezentanţii firmei, care au anunţat poliţiştii. Aseară târziu, au fost emise mandate de reţinere pentru patru dintre ei, iar astăzi urmează să fie prezentaţi judecătorilor pentru arestare. Cei doi tineri au luat pe cele trei busturi 3.000 de lei, bani pe care i-au cheltuit pe jocuri video, ţigări şi dulciuri. Administratorii Parcului Copou nu au observat că busturile lipsesc, cu toate că primul a dispărut pe 1 martie.

Cei doi tineri care au reuşit să fure statuile de bronz ale oamenilor de cultură de pe socluri, care cântăreau fiecare în jur de 60 de kilograme, se numesc Constantin Marius Falotă, de 19 ani, şi Dumitru Andrei Creţu, în vârstă de 18 de ani. Ei au fost cei care au mers în parc cu un cărucior, şi le-au cărat unul câte unul până acasă la ei, în zona Ţicău unde le-au spart cu topoarele şi ciocanele. Poliţiştii au stabilit că la unul din furturi au fost ajutaţi de doi fraţi, Paul şi Liviu Cheptanaru, dar şi de un alt tânăr de 17 ani, al cărui unchi ar lucra la Poliţia Locală. Potrivit unor informaţii din anchetă, primul bust, cel al lui Barbu Delavrancea, a fost dat jos de pe soclu în noaptea de 1 spre 2 martie. Cei doi au venit cu un cărucior, au trântit bustul la pământ, apoi l-au urcat în cărucior şi l-au transportat în Ţicău, unde locuiesc. Acolo, l-au spart cu ciocanele şi topoarele, apoi au vândut bucăţile de mărimea unei palme la un punct de colectare Remat din Canta. Al doilea bust a fost furat după două zile, prin aceeaşi metodă, şi a fost al lui Nicolae Gane. Al treilea, cel al lui Ciprian Porumbescu, a fost furat în noaptea de joi spre vineri, iar bucăţile au fost vândute a doua zi la Remat. Ultimul bust a fost dus la un punct de colectare aparţinând Remat, de pe str. Cometa, în apropierea străzii Smârdan. În jur de 100 kg au fost date la punctul de colectare de aici, iar restul (19kg) la cel din Canta. Aseară târziu, după audieri, patru dintre tineri au fost reţinuţi. „În acest caz au fost reţinute 4 persoane, urmând că mâine dimineaţă (n.r.- azi) să fie duşi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare pentru 29 de zile“, au precizat aseară târziu anchetatorii.

Au dat banii pe jocuri video, ţigări

După ce le-au transportat bucăţi la Remat, cei doi tineri au încasat în total aproximativ 3.000 de lei, cu toate că valoarea de inventar a acestora era de 64.000 de lei fiecare. Au spus poliţiştilor că au dat banii pe jocuri video, ţigări şi dulciuri. Ei nu aveau un loc de muncă şi nici nu mai frecventau şcoala. Cei de la Remat s-au sesizat luni dimineaţa şi au început să caute bucăţi de bronz sau alamă şi au dat chiar peste cele vândute de cei doi tineri. După ce au reuşit să reconstruiască o ureche a unei statui, ieri-dimineaţă au anunţat Poliţia. Anchetatorii, împreună cu cei de la Remat, au stabilit că cele trei busturi au fost duse la două dintre punctele de colectare a fierului vechi, după care au fost transportate de maşini la un alt punct de colectare al firmei mai mare. „Noi am anunţat Poliţia despre faptul că am gsit nişte bucăţi de bronz. Noi avem obligaţia să anunţăm autorităţile de astfel de cazuri. În acest sens, am sunat la Poliţie şi am dat şi adeverinţele care au fost făcute în baza predării materialului la punctul de colectare“, a precizat Constantin Comănescu, patronul firmei Remat.
Busturile scriitorilor Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Nicolae Gane, precum şi a compozitorului Ciprian Porumbescu figurează pe lista monumentelor istorice. Cele trei busturi, alături de altele din Grădina Copou, formează „Aleea junimiştilor“, amenajată în 1943 la iniţiativa ministrului Ion Petrovici. Monumentele au o importanţă culturală deosebită, fiind realizate acum zeci de ani. Bustul lui Barbu Ştefănescu Delavrancea era cel mai vechi fiind sculptat în 1924 de Ion Mateescu, iar statuia lui Nicolae Gane, în 1943, de sculptorul român de origine franceză Richard P. Hette. Bustul compozitorului este de dată mai recentă, fiind realizat în 1957 de Eftimie Bârleanu. Cele trei busturi au fost sculptate din bronz şi au o greutate mai mare de 100 de kilograme fiecare. Municipalitatea le-a dobândit după 1945, iar valoarea fiecăreia de inventar este de 64.142 de lei, fiind printre cele mai valoroase busturi din patrimoniul public al municipiului.

Nichita: „Nici dacă am avea 1.000 de poliţişti nu am putea să stăm lângă fiecare statuie“

Primarul Gheorghe Nichita este de părere că furtul busturilor din Parcul Copou ar putea fi rezolvat prin introducerea de noi taxe. Edilul a declarat că ar trebui să fie prevăzut prin lege ca persoanele care doresc să exploateze fierul vechi să fie obligate să obţină autorizaţii de la Primărie. „Este o problemă de educaţie şi cred că unii au pândit foarte mult timp cum să ia acele statui pentru că erau din bronz. Sper să reuşim la nivel naţional să facem o lege ca să ameliorăm legea astfel încât toţi cei care fac acest comerţ cu metale să vină să ia un aviz de la Primărie atunci când vor să topească sau să comercializeze metalele respective. Pentru că altfel nu o să avem niciodată control. Este criză, sunt unii certaţi cu legea, mulţi care fac acest job“, a spus Nichita. Primarul nu a comentat faptul că în noaptea în care a avut loc furtul statuilor nu lucra niciun poliţist local pe secţia Copou-Păcurari. „Avem numai 300 de poliţişti pentru tot ce înseamnă acum disciplina în construcţii, rutieră şi pază şi ordine. Este imposibil să acoperi toate zonele oraşului mai ales că sunt şi zone cu foarte mari probleme de delincvenţă. Nici dacă am avea 1.000 de poliţişti nu am putea să stăm lângă fiecare statuie“, a mai declarat primarul Gheorghe Nichita. (Andrei DÎSCA, Gabriela TOMA)

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri