Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Imagini cu urme lasate de un animal de talie mare în Padurea Bârnova-Dobrovat au st&acir (...)
citeste totsambata, 28.05.2022
Sunt cel puţin şase persoane care au venit la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad prin detaşări. Majoritatea a trecut prin primării din judeţul Suceava sau Iaşi. Ar putea să se sesizeze corpul de control al premierului, a spus aseară Alina Gorghiu, fost vicepreşedinte al PNL
Subiectul „chelnerilor” aduşi la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad continuă să stârnească interes, nu atât datorită reţetei de intrare „la apă”, cât mai ales pentru încrengăturile politice care au cuprins instituţia. Nicio reacţie până ieri din partea oficialităţilor locale ori de la Bucureşti pe subiectul detaşărilor făcute pe tăcute, pe uşa din dos. Motivul: firma e de stat. Cui îi pasă de reputaţie câtă vreme veniturile nu au de suferit?
Cazul fetei care a venit direct din club la administraţia care supraveghează cursurile Prutului şi afluenţilor săi dinspre malul drept, cu o escală de trei zile la Primăria Vatra Moldoviţei, nu este singular. Tot prin Vatra Moldoviţei a trecut traseul unei alte persoane detaşate. De la Primăria Victoria au venit tot două persoane. O a cincea a trecut prin ministerul de resort (Mediu), iar a şasea, devenită celebră pentru referinţele de administrator de grădiniţă, a fost instalată pentru scurt timp ca inginer-şef la Vaslui. Nu mai are funcţie de conducere, dar a rămas în cadrul Serviciului de Gospodărire a Apei Vaslui, ne-a precizat directorul ABA Prut-Bârlad, Petru Avram.
Cititi si: Ce avere are Petru Avram, “animalul politic” din fruntea ABA Prut-Bârlad
Şeful ABA ni s-a plâns că nu poate face angajări şi a arătat că administraţia are trei posturi de şofer vacante pe care e nevoit să aducă, la fel, angajaţi prin detaşare. Condiţia este ca detaşările să se facă doar de la instituţii de stat. Or, „reţeta” e ca persoana care vizează un job să-şi facă rost de o angajare la o instituţie care poate face asta în starea de alertă, conform Legii 55/2020. Preferate sunt primăriile din mediul rural, departe de privirile curioase.
Petru Avram ne-a mai declarat că, astă-toamnă, când a anunţat pe un site obscur că instituţia pe care o conduce are 70 de posturi vacante, dar blocate pentru concursuri, ar fi solicitat Administraţiei Naţionale Apele Române să publice necesarul de personal pe toată ţara. Acest lucru nu s-a întâmplat. De altfel, nici ziarul nostru nu a primit un răspuns la o solicitare oficială formulată în acest sens către ABA Prut-Bârlad şi către ANAR.
Însă „cine întruneşte condiţiile de specializare poate să vină la noi în probe”, ne-a spus Avram. El a precizat care sunt studiile superioare care pot deschide uşile Administraţiei din Copou: Hidrotehnică, Biologie, Chimie, Economie, Geografie. „Nu am nimic de ascuns”, a mai spus şeful ABA.
Treabă pentru Corpul de Control al premierului
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a preferat să-i trimitem în scris solicitarea de a prezenta un punct de vedere. Fostul ministru al Mediului, Costel Alexe, care e şi cumătrul lui Petru Avram, nu a răspuns la telefon.
Singura reacţie pe subiectul de la Apele Române a venit de la fostul preşedinte al PNL, Alina Gorghiu. „Corpul de Control al primului-ministru ar putea să se sesizeze şi să verifice în amănunt cum s-au făcut toate aceste numiri, dacă sunt potrivite, dacă s-au îndeplinit criteriile prevăzute de lege”, a declarat ea într-o intervenţie la Antena 3. Alina Gorghiu a adăugat că „povestea cu politizarea anumitor instituţii sau concursuri falsificate există în foarte multe instituţii”. „Din păcate, nu ştiu să existe vreo anchetă la Apele Române sau altundeva, în care instituţiile statului să-şi fi făcut treaba. Dacă dădeau nişte lecţii la momentele respective, astăzi, lumea nu mai îndrăznea cu atâta lejeritate să vorbească despre cum facem noi o angajare a unui prieten oriunde pe o funcţie chiar dacă s-ar potrivi ca nuca în perete”, a mai spus Gorghiu.
Dezvăluirile făcute iniţial pentru Recorder.ro de Gabi Musteaţă, unul dintre cei trei directori tehnici ai ABA Prut-Bârlad, au şi un litigiu de muncă pe fond. Administraţia va păstra doi directori tehnici şi va apărea un post de director adjunct. Musteaţă e cel care rămâne pe dinafară, dar Avram susţine că i-a oferit alternative, toate însă cu contract pe perioadă determinată.
Deşi contestată de multe ori de liberali în mandatul trecut, când erau în opoziţie în Consiliul Judeţean, găselniţa modificării organigramei care face să dispară anumite posturi este acum aplicată tocmai de contestatarii ei de ieri. Petru Avram este consilier judeţean din partea PNL. Gabi Musteaţă nu este înregimentat în vreun partid, dar are peste 25 de ani vechime în ABA, dintre care ultimii 9 ca director tehnic de exploatare. Preavizul lui va expira luni, 8 februarie, dar omul a deschis deja acţiune împotriva deciziei la Secţia Litigii de muncă a Tribunalului Iaşi.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO: Prima reacție a Irinei Begu după ce a ajuns în optimi la Roland Garros
Tematica și bibliografia pentru concursul de admitere la UMF Iași, valabile pentru anul 2023
Rușii din Herson au închis „granița” cu Ucraina și au anunțat trecerea la ora Moscovei
VIDEO: Incendiu devastator la un ghetou al romilor din Cluj-Napoca. Colibele au fost făcute scrum
GALERIE VIDEO/FOTO Prezentări de modă fascinante la Romanian Fashion Week Iași
Biserica Ortodoxă Ucraineană, până acum subordonată Patriarhiei Ruse, anunţă desprinderea de aceasta
VIDEO: Este sau nu voie să circuli pe linia de tramvai ”ca să nu fie blocaje”?
VIDEO: Rusia folosește în Donbas aruncătoare grele de flăcări: soldații, arși de vii în tranșee
Vremea astăzi, 28 mai. Vor fi ploi în toată România. Unde și când se anunță grindină
FOTO ”Minune” mare în Podu Roș. Au fost marcate benzile de circulație din intersecție
VIDEO: Momente inedite la absolvirea liceului: coronițe, baloane, vals
O româncă arbitru îi "zăpăcește" pe francezi cu frumusețea ei
Vremea proastă întârzie defilarea de la Romanian Fashion Week
VIDEO: Un copil a luat premiul de 120.000 de euro de la ”Românii au talent
Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!
Provocare în pandemie: medicii urgentişti i-au suplinit pe cei din ATI
Ursul de la Dobrovăț: nu a fost văzut, dar face furori în zonă
Concurenţă acerbă la ultima sesiune de testări pentru admiterea în clasa a V-a la liceele ieșene
Două propuneri pentru noul sediu al Primăriei. O clădire fără colțuri
ZdI TV - Gabriel Mardarasevici: Cât timp şi cât de mult se va mai câştiga în industria IT
„Iașul a fost umilit!“ „Suspiciuni mari legate de modul în care au fost repartizați banii ieșenilor“
Azi se deschid bazele de agrement de la Ciric, Ştrand şi Plaja Nicolina
În centrul Iaşului, un hoţ i-a furat maşina în timp ce vorbea cu un prieten
Expoziţie cu produse fabricate în România între 1930 şi 1990
Crima de la fabrica de ţigarete: pedepse reduse cu 11 ani din total
VIDEO: Încă o victimă la o trecere fără bariere: Spulberat de tren, când se întorcea de la muncă
VIDEO: Catedrala Mântuirii Neamului a devenit loc de sărit cu paraşuta
Se scumpesc biletele de tren de la 1 iulie! Care sunt noile tarife
Două victime după o explozie urmată de incendiu la Andrieșeni. O femeie a murit
Tipuri de mese pentru casa ta: cum le alegi pe cele potrivite? (P)
Dacia Sandero revine în luna aprilie pe podiumul vânzărilor de mașini noi în Europa
Google prezintă Street View Camera. Poate fi montată pe orice mașină
Cecenul Asvad Idriso, „comandantul Tik-Tok”, a fost spulberat de ucraineni
Rusia a trimis pe frontul din Ucraina oameni complet nepregătiţi
Starlink are acum 400.000 de utilizatori. Popularitatea sa explodează în 2022
Generalul Shamanov, măcelarul din Cecenia, detalii despre terminarea războiului
Ministrul Predoiu “revarsă” un val de privilegii către magistraţi
Schimbarea din Codul Rutier la care nu se mai aștepta nimeni. Aviz motocicliștilor!
Nicolae GRECUC-aşa-i în tenis!Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)* |
pr. Constantin STURZUCinematografie, mit şi ideologie |
Aurelian-Petruș PLOPEANU„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă |
Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.