Prima sentinţă în dosarul cumplitului accident din faţa UMF. Starea în care se află mama victimei i-a cutremurat şi pe judecători
În urma sentintei, ramâne la fel de intensa durerea mamei care a trebuit sa-si îng (...)
citeste totsambata, 25.03.2023
La cererea publicului continuăm pe astăzi miniseria de întâmplări haioase petrecute la Iaşi cu ocazia Zilei Unirii, dragi telespectatori.
Şi asta pe motiv că, după ce am deschis ieri discuţia despre acest subiect de mare interes, au şi început să curgă de la observatorii noştri din teren şi alte faze cel puţin la fel de ridicole despre notabilităţile Iaşului la ceas aniversar. Iar una din ele a fost fără îndoială şi cea cu menajerul de oraş Grămadă, fost dipotat băsist de Iaşi, în prim plan.
Carele cică numai nu plângea pe acolo pe lângă scena ocupată de mai marii zilei, pe motiv că jăndarii locali şi sepepiştii centrali ce o păzeau de jur împrejur nu-l lăsau şi pe el să se aburce sus. Motivul, unul clar şi nenegociabil: ditamai menajerul de oraş nu era pe lista acceptată de SPP.
Spun martorii oculari că nervozitatea lui Grămadă a fost aşa de mare, la negocierile cu cei ce păzeau scena, încât la un moment dat un sepepist, ce fusese ameninţat de Grămadă cu destituirea, l-a luat de o halipă pe menajer şi i-a spus că, dacă nu încetează, îl aruncă direct după al doilea gard. Eh, mare brânză, la câte chile mai are Grămadă...
PS: Alte guri rele şi atente la ce se întâmplă ne-au spus că aceeaşi figură ar fi fost repetată de menajerul deştept Grămadă şi la Mitropolie, unde, la fel, nu a fost primit la recepţia mitropolitului. Aici cică a încercat altă strategie: a minţit că e dipotat. Mno, n-a ţinut...
Iaca şi poza zilei!
Haideţi la final pe astăzi una tot din piaţă, petrecută în iureşul mulţimii şi în corul huiduielilor la adresa vorbitorilor de la Bucureşti. Cică tare emoţionantă a fost la un moment dat întâlnirea, absolut întâmplătoare, dintre conţilierul judeţean liberal Costică Şerban (foto), sforarul filialei în zona rurală mai greu accesibilă vniversitarilor de la şefie, şi Ludovic Orban, fostul şef al PNL, care a făcut o micuţă baie de mulţime şi prin zona liberalilor din piaţă, ca să mai ia la ochi pe unul sau pe altul.
În fine, două cunoştinţe vechi, din vremea anilor ‘90. Ieri se râdea pe la filială, pe motiv că nea Costică i-ar fi putut spune lui nea Şică ceva de genu’: „Ludovic, aş fi venit cu tine, dar mi-aş fi pierdut postul de consi-lier judeţean!”. Of, of...
**** PONT ****
Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.
Cuvinte cheie: + Costica Serban, Gramada, Ziua Unirii, Ludivic Orban
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cât durează recuperarea banilor pentru polițele RCA de la Euroins
Ei sunt cei mai ”tari” polițiști din Iași. Sunt câștigătorii a patru categorii
FOTO Exact asta lipsea polițiștilor: un camion. Va merge prin țară precum caravana ”Din Dragoste”
FOTO Primarul din Bistrița și-a scos sutele de angajați la curățarea orașului de gunoaie
Hitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o!
Amical de fotbal cu Botoşani şi un soi de antrenament oficial pentru handbaliste
Se caută un şef pentru Şcoala de Arte, faimoasă pentru concursurile trucate
Biciclist pus să plătească reparaţii de 11.657 de lei după un impact cu o maşină
Procese pentru poluare: ApaVital refuză să plătească 2 lei şi 13 bani către ABA Prut-Bârlad
Conferinţă pe teme de digitalizare organizată de Universitatea Tehnică
Podul peste Bahlui, dintre Leţcani şi Dumeşti, refăcut cu 4,5 milioane de lei
Accident cu victimă în capătul Iaşului. O maşină s-a răsturnat - FOTO/VIDEO
Un nou accident mortal la Iaşi: Impact violent între două maşini şi o căruţă
Donald Trump ameninţă cu “moarte şi distrugere” dacă este condamnat
Copil de 9 ani, atacat de câinele unei vecine pe o stradă din inima capitalei
Paul Rusesabagina, eroul filmului "Hotel Rwanda", va fi eliberat din închisoare
Şase persoane, arestate preventiv în cazul de trafic de droguri din Bacău
ONU acuză Ucraina şi Rusia că au ucis zeci de prizonieri de război
Japoneza Kaori Sakamoto a câştigat din nou titlul mondial la patinaj artistic
Cum poţi curăţa cana electrica? Ce trucuri folosesc gospodinele?
Starul Tom Brady a devenit acţionarul campioanei en-titre din WNBA
Euro se depreciază cu 1% faţă de dolar, pe o piaţă fragilizată de către bănci
Istoria și evoluția pokerului: Origini, impact cultural și momente notabile (P)
O femeie de 72 de ani s-a aruncat de la etajul al patrulea al unui bloc. Ea a murit la spital
E adevărat că e mai scump să publici advertoriale tip adult? (P)
Dieta mediteraneană ar putea reduce cu 24% riscul femeilor de a face boli cardiovasculare
VIDEO Patinaj artistic: Moment în premieră în proba de perechi de la Campionatul Mondial
Nicolae GRECURevin tricolorii, oameni buni!Cei care cred că naţionala nu mai poate câştiga nici măcar în Andorra să nu citească acest text. |
Eugen MUNTEANUEufemismele (IV) |
Aurelian-Petruș PLOPEANUHitozukuri, eșecul statului nipon într-un proiect de inginerie socială |
prof. dr. Gheorghe POPASă ne bucurăm! |
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.