Iată locul și omul cu care îți poți învinge la Iași frica de înălțime! Radu a lecuit de „boala” asta, în 6 ani, zeci de ieșeni
Atât iubitorii de adrenalină, cât și cei care vor să-și învingă teama de înălțime pot zbura cu parapanta în cadrul singurului club din județ în care se practică această activitate, la ,,Zboară la Iași”.
Pe dealurile din jurul Iașului, Popricani, Spinoasa, Schitu Duca etc., au loc zboruri în tandem cu parapanta și motoparapanta, pentru experiențe inedite, dar și cursuri de zbor pe o perioadă mai lungă de timp, pentru cei care aspiră la performanță.
,,Zbor din 2009, din 2016 sunt pilot de tandem, iar din 2018 instructor. Cred că am aproximativ 10 persoane licențiate, adică piloți care au făcut cursuri cu mine. Zborul în tandem este pentru experiența în sine, pe care nimeni nu a regretat-o. Noi avem pagină de Facebook și site-ul. Oamenii intră, găsesc numărul de telefon și cei interesați mă contactează. Cursurile durează aproximativ 4 luni, sunt 50 de ore de teorie și 15 ore de zbor. Este mult de muncă acolo”, ne-a declarat Radu Virgil Constantin, instructor de zbor. Cursurile costă 1.100 de euro, pe când prețul zborurilor în tandem diferă în funcție de timpul desfășurării și complexitate. Astfel, un zbor poate începe de la 300 de lei și poate ajunge la 1.200 de lei. Ca o curiozitate, și în mod paradoxal, ideea afacerii lui Virgil Constantin a venit ca urmare a unei reușite personale: după ce a depășit frica de înălțime. ,,Eu așa am ajuns la zbor. Aveam frică de înălțime, m-am dus la Brașov, am zburat, am reușit să depășesc frica de înălțime, am prins plăcerea zborului, și, de când practic eu zborul în tandem, au venit persoane special pentru a lupta cu frica de înălțime. Deci, se poate. Doar să vrei”, a menționat Virgil.
,,Totul e în mintea noastră”
În ceea ce privește învingerea fricilor sau fobiilor, în general, nu legate doar de acest sport, așa cum a subliniat parapantistul, depinde doar de noi.
,,Totul este în mintea noastră. Și în puterea noastră. Dacă vrem să depășim. Nu am o medie lunară a persoanelor care zboară, dar vin din ce în ce mai mulți. Este o experiență foarte plăcută, nu am avut oameni care să vină la zbor și să fie nemulțumiți. Și nu am avut vreun incident neplăcut. Altfel, se termina totul. În 6 ani de zile, dacă maniera mea de pilotaj nu era corectă, apărea un eveniment. Nu ar mai avea nimeni încredere. Ți-e frică de ceva, de înălțime, trebuie să dai piept cu ea, te urci într-un turn, sau zbori. Ți-e frică de păianjeni, îi iei în palmă, și tot așa”, a conchis acesta.
Citiți și: Bărbatul care s-a prăbuşit cu parapanta, adus cu un elicopter SMURD la Iaşi
Publicitate și alte recomandări video