Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 14.04.2021

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

GALERIE
puls
  • puls
- +

Iacătă, stimaţi telespectatori, că abia la cinci zile de la marele eşec politic al micului edil Peni Hill ies la iveală sforile care s-au rupt în conţilul local vinerea trecută, de la atâta tras în disperare de ele. 

Ce s-a văzut a fost că Peni a propus un vicepremare pe care să-l treacă prin vot, apoi, fără explicaţii, propunerea a fost retrasă în ultimul moment, chiar înainte de vot. Cam penibil totul, nu-i aşa? Ehehe, păi să vă spunem şi ce nu s-a văzut, că avem ochi format la astfel de şmechereli politice de băieţi de discotecă, din ăia cu freza linsă de vacă, cum am auzit că şi Peni iese seara prin târg!

Prima observaţiune este aceea că Peni, deşi are atâţia ani în politichie, a făcut un fâs de zile mari, cum se spune, fiind de-a dreptul umilitor să faci acea propunere, fiind astfel de presupus că ai deja negociate voturile, iar apoi să o retragi ca să nu te faci şi mai tare de râs, căci ar fi văzut tot târgul că tu de fapt nu te bazezi pe nimic, sau că unii cu care negociezi te iau la mişto: una îţi spun în faţă, alta fac la spate. Cam jalnic, ce să mai zici... Şi, ca să vedeţi că treburile au stat şi mai jalnic acolo, ia’n daţi foaia şi cetiţi şi pulsuleţul următor!

Marele bluf s-a dovedit a fi mica sfârâială penibilă

După cum ne-a ciripit o păsărică de la streaşina palatului cel roznovan, martoră la tărăşenie, cică după lansarea propunerii pentru vot, dar înainte de votul propriu zis, un emisar liberal de vază de-al lui Peni Hill, ştiţi voi cine, cică s-a dus la un alt june sforar de-al partidoiului, căruia spune păsărică martoră că i-a spus cam aşa: amice, my friend, uite care-i treaba, noi avem deja voturile necesare pentru a vota noul vice, s-au negociat om cu om, dar hai să votaţi şi voi propunerea, ca să fie acolo o majoritate mai largă să vadă lumea unanimitate mare, şi ca să vedem cum negociem după aceea alte treburi cu voi! Păsărica mai zice că sforarul nu a muşcat momeala, şi a dat cu flit.

Altceva însă voiam să observăm noi aicea: vă daţi seama că Peni şi ai lui au încercat o cacealma cam de grădiniţă? Adicătelea cam cum voiam să păcălim alegerile de la organizaţia de pionieri: să le spui şi unora că ai vorbit cu ceilalţi, şi celorlalţi că ai vorbit cu primii, când de fapt nu au stabilit nimic, dar sperând că-i duci de nas pe toţi? Mda, ăsta e nivelul, fraţilor, ce să facem?

PS: Hai că mai aveam una mişto de la această mare umilire publică a lui Peni Hill cel zero barat ca politician, ba chiar un mucos ţâfnos în materie. Dar vorbim mâine despre ea, că-i faină tare şi nu merită s-o înghesuim azi tot aicea, la final!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Eurocanapeaua

Lucian DÎRDALA

Eurocanapeaua

Ar trebui să ne aşteptăm, cât de curând, la o exprimare publică a coeziunii (regăsite) între doamna von der Leyen şi domnul Michel. Uniunea Europeană nu îşi poate permite să ofere adversarilor ei o satisfacţie precum demisia celui din urmă şi cu atât mai puţin să apară divizată în faţa interlocutorilor externi, fie ei prieteni sau rivali.

Filmuletul zilei

opinii

Un dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V)

Florin CÎNTIC

Un dosar sensibil: Mircea Eliade - Radu Gyr (V)

Cum luna martie este legată de naşterea lui Mircea Eliade (13 martie 1907) vă propun un serial care pune câteva accente pe relaţia dintre acesta şi Radu Gyr, un scriitor controversat din cauza activităţii sale politice legionare, plecând de la corespondenţa lor din 1968-1969, aşa cum este ea păstrată la Colecţiile speciale ale bibliotecii Universităţii din Chicago.

De-a joaca

Radu PĂRPĂUȚĂ

De-a joaca

Mă trezisem brusc. Visasem ceva, ce?

În amintirea lui Constantin Munteanu

Alex VASILIU

În amintirea lui Constantin Munteanu

Aparent, despre cei buni la suflet, speciali, este uşor să scrii. Dar cuvintele se aşază încet, pe măsura discreţiei celui evocat acum, la despărţire.

pulspulspuls

Tanti Veorica lansează partid. Pe cine s-ar baza de la Iaşi?

Tanti Veorica lansează partid. Pe cine s-ar baza de la Iaşi?

Atenţiune, atenţiune, stimaţi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe: prin anumite redacţii din ţară tropăie de câteva zile un zvonuleţ tare mălăieţ, care zice că madam Veorica, fosta şefă de partidoi, ar urma să lanseze în perioada următoare o nouă construcţie politică cu care să rupă gura târgului. 

Caricatura zilei

Mutare

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.