vineri, 01.07.2022
Cunoscutul infractor ieşean Doru Colac trebuie să primească 2.400 de euro de la statul român, din banii contribuabililor, în urma unei decizii a CEDO. Curtea europeană a invocat o serie de nereguli comise de justiţia ieşeană în procesul său. Colac ceruse daune de 250.000 de euro.
O serie de nereguli comise în justiţia ieşeană în urmă cu un deceniu produce efecte în prezent, în dauna statului român. Comisia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis recent ca un interlop din Iaşi, fost patron al unui restaurant din urbe (Leul de Aur, din zona Târguşor Copou), să fie despăgubit cu 2.400 de euro după ce judecătorii europeni au decis că magistraţii din dosarul său ar fi încălcat o serie de proceduri legale. Doru Colac a fost condamant la şapte ani de închisoare pentru proxenetism, pentru fapte comise la începutul anilor 2000, el fiind dat în urmărire generală după pronunţarea sentinţei.
Potrivit motivării CEDO, judecătorii ieşeni care au soluţionat dosarul lui Doru Colac ar fi încălcat o serie de proceduri legale referitoare la audierea martorilor pe faza de judecată. Colac a intrat în vizorul oamenilor legii din Iaşi în 2003, fiind acuzat de lipsire de libertate şi proxenetism, după ce ar fi forţat cinci fete minore să se prostitueze. Dosarul a ajuns în acelaşi an la Judecătoria Iaşi, acolo unde mai multe dintre victime nu au mai putut fi identificate de instanţă pentru a fi audiate. Judecătorii au dispus condamnarea pe baza declaraţiilor luate în faza de urmărire penală.
În acţiunea intentată la CEDO, Doru Colac a precizat că a fost condamnat deşi instanţa a omis să audieze mai mulţi martori, dar şi că autorităţile ar fi dispus audierea unora dintre aceştia fără ca el sau avocatul său să fie prezent. CEDO i-a dat dreptate, constatând că acestuia i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Deşi Colac a solicitat 250.000 de euro, judecătorii de la Strasbourg au stabilit că, pentru prejudiciul suferit, interlopul ieşean trebuie să primească doar 2.400 de euro. Decizia de despăgubire a lui Doru Colac a fost publicată zilele trecute în Monitorul Oficial al României, acesta urmând să îşi primească banii.
Reţeaua de proxenetism condusă de Doru Colac ar fi atras, la începutul anilor 2000, în jur de 1.000 de persoane, spuneau anchetatorii la vremea respectivă. Fetele prestau servicii sexuale în diverse cluburi sau hoteluri din Iaşi şi primeau un comision din sumele primite de interlop.
Cuvinte cheie: + Doru Colac, despagubiri CEDO proxenet Iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
(VIDEO) Bătaie cu pumnii și picioarele între doi șoferi din Galați. O mașină a fost vandalizată
Transport gratuit tur-retur și intrare liberă pentru ieșenii care participă la AGRIVENTURA (P)
O bătrânică a zguduit un bloc în Botoșani. Voia să facă un ceai
Încă șase elevi cu media 10 la bacalaureat la nivelul județului Iași!
(VIDEO) Un elicopter militar întâlneşte 3 OZN-uri! Imaginile lansate în premieră de US Navy
Piscina naturală, cu apă termală, minunea turistică a lumii, de văzut în Grecia
Cresc din nou ratele la credite. Ratele legate de ROBOR sunt mai mari cu jumătate față de astă-iarnă
Veninul de șarpe ar putea opri sângerările provocate de traumatisme
Un polițist, pe statul de plată al ”mafiei lemnului”. A fost reținut
Vin furtuni violente. Ce zone vor fi afectate, când scăpăm de valul tropical
FOTO Grijă mare unde vă alimentați mașina! Sunt prețuri afișate de la 8,11 la 9,74 lei în Iași
ANAF a început vânătoarea românilor cu bani. Cea mai mare sumă descoperită: 22 milioane de lei
Un elev notat cu 2,80 la Evaluarea Națională a luat 8,70 după contestație
Accidentul vascular ar putea fi tratat cu un medicament pentru epilepsie
(VIDEO) Scuterist șicanat în trafic de un șofer agresiv și grăbit
(VIDEO) Odessa, lovită de rușii invadatori. Cel puțin 17 morți și zeci de răniți
Secretul UNStudio: la proiectul câştigător au lucrat 7 arhitecţi din 7 ţări diferite
Ce spun specialiştii ieşeni despre propunerea de a nu mai da coroniţe elevilor la sfârşit de ani
Bunicuţă terorizată de nepotul dependent de droguri. Bunicul şi-a luat deja lumea-n cap
Două transferuri: Poli preia jucători de la campioana României şi din Argentina!
Pacienţii cu HIV/SIDA din Iaşi cer fonduri pentru tratament şi prevăd o criză în finanţare
Amendă penală - Nervii de la „păcănele” l-au costat de zeci de ori mai mult suma pierdută
Șah la PNL Iaşi : USR iniţiază două proiecte de hotărâre pentru prejudiciile din două dosare penale
Trei ani şi jumătate, cu executare, după ce a condus fără permis un motoscuter
Serile Filmului Românesc la Iaşi vor avea loc în acest an în intervalul 3-7 august
Un singur candidat pentru postul de manager la Maternitatea „Cuza Vodă”
Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern
Încă un zbor pe Aeroportul Iași anulat de Wizz Air. Ieșeni lăsați prin Belgia
Teatrul „Luceafărul” participă la două festivaluri importante în ţară
Ieșean în stare critică, după ce a stat, băut bine, în arşiţa soarelui
Deputat Vasile Toma: Iașul la raport de sesiune parlamentară! (P)
Ce trebuie să știi când alegi un încărcător wireless sau un modulator FM? (P)
Compania Iveco a fost penalizată cu 12 milioane de lei de MApN
Alexandru LĂZESCURăzboiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I) |
Alexandru CĂLINESCUMistica secretului |
Neculai SEGHEDINArte şi meserii |
Radu POPESCUPatologia şi puţinătatea intelectuală |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.