Caută 
1 MIN
Este general știut că genomul uman, adică totalitatea informațiilor „strânse” de la toți strămoșii noștri, conține și toleranța la frig. Undeva în genele noastre există o informație care, odată activată, te face să nu-ți mai fie atât de frig. Dar această informație este pusă pe pauză în noi; gena ce o conține este inactivă din cauza sutelor sau miilor de ani în care nu a mai fost nevoie de ea. Din momentul în care omul a început să pună pe el straturi exterioare de haine/blănuri, gena s-a inhibat, a trecut în ceea ce se numește stare latentă.
Urmăresc de ceva vreme un olandez supranumit Iceman, care dă o mulțime de teorii științifice peste cap. Face baie în fiecare zi în apă înghețată, aleargă desculț prin viscol și îmbrăcat doar în pantaloni scurți, se lasă injectat cu virusuri periculoase și nu are nimic. Pare de pe altă planetă și, totuși, nu e. Iar ca el, cică, putem fi toți, dar nu suntem. De ce oare?
Toți medicii clasici, normali la cap, cu ani și ani de studii și experiență, care ne consultă la toate spitalele, nu ar aproba niciodată tehnicile lui. Avertismentele de pe toate canalele din zilele astea cu ger năprasnic îndeamnă la exact opusul lucrurilor pe care le face el: să stăm în casă, la căldură, să evităm ieșitul în frig fără să fim îmbrăcați adecvat (adică NU în pantaloni scurți!), să ne protejăm gura, gâtul, mâinile să nu degerăm. Și facem așa, dar, cu toate măsurile respectate întocmai, încă ne îmbolnăvim, iar tipul ăsta nebun nu are nici pe dracu’, e bine mersi, lăfăindu-se în apa lui înghețată ca o rață în călduri.
Oameni și fapte ca ale lui te fac să te gândești dacă tot ce ai învățat sau ești sigur că e bun și logic există cu adevărat sau toate „revoluționările” astea științifice sunt doar un moment în istorie care se va schimba drastic peste un timp. Cred că cel mai bun exemplu chiar acum, în acest sens, este recenta schimbare totală a piramidei alimentare. Ce până mai ieri era recomandat cu sfințenie de specialiști azi nu mai este. Sunt convins că asemenea schimbări ne mai așteaptă în viitor. Și totuși o linie constantă trebuie să existe, altfel nimic nu ar avea sens.
Omul, Wim Hof pe numele său real, în vârstă azi de 66 de ani, s-a hotărât la un anumit moment din viața lui să învingă una dintre cele mai mari frici pe care le avea, frica de frig, pe care el l-a numit unul dintre cei mai mari dușmani ai omului, un dușman „fără frică și fără milă”. Pe drept cuvânt, nimic nu pare mai neîndurător, iar din cauza lui sau poate chiar datorită lui, dacă stai să te gândești, oamenii au dat tot ce au avut mai bun ca să-l învingă, și au făcut unele dintre cele mai mari invenții sau descoperiri. Dacă nu ar fi fost iarnă, omul trăia și azi în adăposturi superficiale sau poate chiar în aer liber. Civilizația însăși a fost impulsionată de frica de frig.
Dar această dezvoltare, această provocare căreia omul i-a făcut față de milenii, are și o parte negativă: cu cât această ființă inteligentă a evoluat, s-a înconjurat de tehnologii pentru a se proteja de aerul rece, cu atât a devenit mai sensibilă, mai îndepărtată de el, mai fricoasă și mai predispusă la moartea prin hipotermie. Practic, noi am făcut în așa fel încât să învingem frigul prin izolare, nu prin adaptare. L-am îndepărtat pe acesta din viața noastră, uitând cu totul începutul, când era parte integrantă din noi.
Wim Hof, olandezul, exact asta vrea să demonstreze și o face cu succes: că frigul e parte din noi și că trebuie să îl acceptăm, să ni-l facem prieten/partener (din nou), să ne apropiem de el, să îl înțelegem și să devenim astfel mai puternici, mai rezistenți și mai adaptați. Practic, omul actual poate trăi în frig doar învelit în haine groase, din ce în ce mai groase. El a uitat complet că în gena lui există o informație care îl face să reziste la temperaturi scăzute, atât de scăzute că azi nici nu ne putem imagina. Teama însă de senzația neplăcută l-a făcut să o uite, să și-o inhibe.
Dacă Wim Hof a reușit să urce Everestul desculț și în pantaloni scurți, arată exact acest lucru: că a existat o perioadă foarte lungă în istorie când, neavând haine, treceam prin ierni mult mai grele decât acum și rezistam.
Fac aici o paranteză științifică de amator. Este general știut că genomul uman, adică totalitatea informațiilor „strânse” de la toți strămoșii noștri, conține și toleranța la frig. Undeva în genele noastre există o informație care, odată activată, te face să nu-ți mai fie atât de frig. Exact cum se întâmplă cu toate animalele care, în gerurile astea, se simt în elementul lor. Dar această informație este pusă pe pauză în noi; gena ce o conține este inactivă din cauza sutelor sau miilor de ani în care nu a mai fost nevoie de ea. Din momentul în care omul a început să pună pe el straturi exterioare de haine/blănuri, gena s-a inhibat, a trecut în ceea ce se numește stare latentă. Nu a dispărut complet, ci doar a adormit. Ceea ce e și firesc: orice funcție de care nu este nevoie este pusă deoparte, din economie.
Așadar, deși pare uimitor, oricare dintre noi, în special cei din emisfera nordică, trăiți de mii de ani în frig, avem în noi capacitatea de a suporta temperaturi extreme, dar am uitat să o facem, cum am „uitat” multe lucruri groaznice care cândva erau la ordinea zilei. Totul ține însă de felul în care înaintașii noștri au trăit, cum și-au pus la treabă genele. Dacă ei au trăit bine, au avut mâncare suficientă, au locuit în adăposturi calde în timpul iernilor, e foarte posibil ca noi, urmașii lor, să fim sensibili la multe lucruri cu care nu am mai avut de-a face, să nu asimilăm alimentele cum trebuie și să ni se facă repede foame, să suferim de frig din cale afară. Totul pentru că genele noastre, proiectate pentru rezistență la acele lipsuri sau la condiții extreme, sunt pe modul sleep sau chiar off.
Ce e interesant e că nimic nu este ireversibil. Ne putem reactiva genele adormite, dar pentru asta e nevoie de muncă, de perseverență, de determinare. Există studii care spun că oamenii care au suferit de foame în timpul lagărelor sau închisorilor au trăit mai mult. De ce oare? Păi, pentru că și-au activat genele de supraviețuire, cele care fac animalul să reziste la foame, la nesomn, la frig și multe altele. Acel lucru i-a făcut pe acei indivizi mai puternici și, implicit, mai longevivi. Unele „funcții” genetice însă nu pot fi activate într-o singură viață; e nevoie de mai multe generații pentru asta, așa cum a fost probabil nevoie de mai multe generații pentru a le pune în stand-by. Lucrurile sunt, cu alte cuvinte, mult mai complicate, dar ideea generală rezistă…
În viitor, probabil și cu ajutorul IA, vom putea activa și dezactiva gene după bunul plac, dar e posibil să deschidem astfel o adevărată cutie a Pandorei.
Revenind la Iceman, mă gândesc cu groază că zilele de ger ale acestui ianuarie din România încă nu s-au terminat. Prognoza pentru următoarele săptămâni chiar arată temperaturi cu mult sub zero grade. De fiecare dată când ies afară îmi îngheață mâinile până la durere și nu îmi pot imagina cum înaintașii mei puteau rezista pe friguri ca acestea sau poate mai mari, fără să aibă adăposturi calde și hrană din belșug, cum am eu. Știu că am în mine instrumentele, trebuie să le am, dar e al naibii de greu să le găsesc. E totuși un bun prilej să îmi testez limitele, nu însă fără să iau telefonul la mine, cu numărul 112 pregătit de apelare, că nu se știe…
Briscan Zara este scriitor și publicist
Publicitate și alte recomandări video
