anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 28.05.2022

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (III)*

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Pornind de la constatarea că limba nu este un bloc unitar şi omogen, ci un conglomerat de varietăţi, autorul analizează funcţia limbii în configurarea identităţii naţionale.

Limba română nu este însă numai atât, adică ea nu se reduce la limba literară. Limba română este, după cum spun lingviştii, deopotrivă toate varietăţile regionale sau dialectale, care mai sunt numite şi graiuri (moldovean, bucovinean, maramureşean, crişean, ardelean, bănăţean, muntean). De asemenea, tot limbii române ca entitate istorică îi aparţin şi varietăţile funcţionale sau stilurile, adică acele maniere de a vorbi româneşte caracteristice unui grup social sau unei profesii oarecare. În acest moment, noi, cei prezenţi, folosim stilul, să‑i zicem, colocvial-academic, medicii au stilul lor, oamenii ştiinţelor pozitive, matematica, fizica, chimia, îl au pe al lor etc. Până şi interlopii şi puşcăriaşii au „stilul” lor, pe care îl numim argou. Este deci, cred, evident, pentru oricine, că limba nu este un bloc unitar şi omogen, ci un conglomerat de varietăţi. Am putea merge chiar până acolo încât să acceptăm şi existenţa unei varietăţi individuale, caracteristice fiecărei persoane. Pe de altă parte, fiecare dintre noi, în funcţie de competenţe, de educaţie, de experienţe personale, vorbim mai multe limbi române, nu numai una singură! Doar despre oamenii foarte simpli, analfabeţi, care se pare că sunt sau încep să fie din ce în ce mai mulţi, se poate spune că nu cunosc altceva decât un fel de „basic romanian”, adică o vorbire rudimentară necizelată, săracă, plină de greşeli gramaticale, cu un lexic minimal şi cu o sintaxă aproximativă. Printr‑un fel de paradox al istoriei, analfabetismul a fost eradicat la noi în perioada comunistă. Numai că, o dată cu această „înfăptuire” a comunismului, în cei mai mulţi dintre concetăţenii noştri au fost inoculate convingeri nocive, precum aceea că statul trebuie „să ne dea” totul, sau ideea protocronistă că, în calitate de urmaşi direcţi ai „celor mai viteji dintre traci”, românii au avut în istorie realizări excepţionale. A devenit aproape o obligaţie pentru orice român să se declare patriot şi să afirme că neamul lui este mai presus decât alte neamuri, că a fost oprimat mereu şi că a rezistat cu vitejie tuturor vicisitudinilor, în fine, toată pelteaua vulgatei ieftine şi anacronice a etnocentrismului atât de prizat între reprezentanţii aşa‑zisei clase politice actuale, chiar dacă, de către unii, sotto voce, precum vajnicul Pristanda („…altele am eu în sufeltul meu, dar, de, n‑ai ce face, famelie mare, remuneraţie după buget mică…”).

Revenind la lucruri mai serioase, este nevoie, atunci când ne referim la tema în discuţie, să distingem între ceea ce înseamnă identitate şi ceea ce înseamnă conştiinţa identităţii, ceea ce înseamnă naţiune şi ceea ce înseamnă conştiinţă naţională. Sunt, în mod evident, concepte foarte diferite. Nu intru în detalii, formuleaz doar nişte enunţuri care pot fi oricând detaliate şi argumentate: identitatea este un dat în sine, o realitate permanentă şi perenă, conştiinţa acestei identităţi este o dimensiune istorică, supusă fluctuaţiilor şi schimbărilor. Despre naţiune deţin însă un înţeles mai restrictiv. Despre naţiune nu se poate vorbi decât în legătură cu un stat modern, în cazul nostru, cred, despre naţiunea română se poate vorbi doar începând cu secolul al XIX‑lea, cam tot atunci când vorbim şi despre naţiuni mai „mari”, precum naţiunea germană sau naţiunea italiană.

Revenind acum la limbă, voi spune, împreună cu Wilhelm von Humboldt, că limba este, în calitatea ei de „formă internă” (innere Sprachform) o chestiune de destin, nu de opţiune. Eu nu am ales să mă nasc în limba română. Am fost, oarecum, condamnat să mă nasc în limba română, fiindcă m-am născut într-o familie de ţărani care vorbeau această limbă. Această limbă îmi configurează gândirea, reveriile şi coşmarurile, este singura limbă în care pot fi performant sau, dimpotrivă, în care pot greşi fără să mă simt umilit. Pot alege să mai învăţ o limbă, încă una şi încă una, numai că, după cum ne spun toate reflecţiile marilor gânditori, ca şi experimentele ştiinţifice de natură sociologică sau neurologică, una singură rămâne limba mea, cea în care m-am născut şi căreia în româneşte, ca şi în cele mai multe dintre limbile europene, îi zicem limba maternă şi nu a altfel. Foarte interesant, cuvântul patria vine, prin latină, din din grecescul πατρία, adică ţara tatălui meu, dar limbii patriei noastre îi spunem toţi limbă maternă, adică limba mamei, şi nu limbă paternă sau limba patriei.

Afirm că, în absenţa unei societăţi organizate, care presupune stat, biserică, şcoală, nu poate exista conştiinţa unei limbi supragentilice sau supraregionale. Această „conştiinţă” poate fi ceva difuz, în sensul că înaintaşii noştri de acum şapte-opt sute de ani puteau constata că se pot înţelege între ei de la un sat la altul şi atâta tot. De fapt, identitatea era locală. Foarte simplă şi elementară trebuie să fi fost identitatea pentru strămoşii noştri de acum sute de ani, lipsiţi de o instrucţie şcolară superioară. Strămoşul nostru tip era conştient că este creştin şi că Mântuitorul se cheamă Iisus Hristos, că trebuie să-şi facă semnul crucii, că trebuie să se supună celor zece porunci şi principalelor comandamente evanghelice. Este deja un truism să afirmi că românii nu au fost creştinaţi vreodată, deoarece poporul român s‑a născut creştin. Această propoziţie trebuie înţeleasă în sensul că limba română s‑a configurat ca atare în sânul unei populaţii romanofone care era deja creştină de câteva secole bune. Creştinismul românesc a fost, secole de‑a rândul, unul rural, ţărănesc, pastoral în esenţă. Organizarea statal-feudală a românilor apare aproape simultan cu adoptarea liturghiei în limba slavonă, care devine, treptat, şi limbă de stat, precum şi, la un nivel restrâns, limbă de cultură. Asemenea latinei în Occident, slavona a îndeplinit la noi rolul unei „limbi suprapuse”, limbă ecleziastică şi aulică, parţial şi limbă a diplomaţiei. Populaţia, nu doar oamenii simpli, ci şi nobilimea, vorbea în mod curent „rumâneaşte”, deşi asculta slujbele din biserică „pre sloveneaşte” sau „pre sârbeaşte”. Această „diglosie” culturală nu a fost rezervată doar românilor, ci a fost, până în secolele al XV‑lea - al XVI‑lea, o dată cu răspândirea ideilor Reformei lutherane, situaţia aproape generală în întreaga Europă. Cum rămâne, în aceste condiţii, cu „conştiinţa naţională” sau cu „conştiinţa romanităţii”? (Va urma)

 

*Textul de faţă reprezintă prelucrarea unei intervenţii pe care autorul a avut‑o în dezbaterea cu tema „Există o identitate românească?”, din cadrul Simpozionului „Dumitru Stăniloae” organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la 9 mai 2018. O parte din mărcile oralităţii au fost păstrate.

 

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

C-aşa-i în tenis!

Nicolae GRECU

C-aşa-i în tenis!

Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial.

opinii

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*

Eugen MUNTEANU

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*

Românitatea mea este dată, în mod esenţial, de faptul de a locui în limba română şi de a accepta să fiu numit român. Restul ingredientelor ţin de opţiunile mele personale.

Cinematografie, mit şi ideologie

pr. Constantin STURZU

Cinematografie, mit şi ideologie

Pe 23 mai a debutat seria de evenimente “Ne vedem la Mitropolie”. Sala “Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial din Iaşi se doreşte a deveni tot mai mult un spaţiu al prelungirii “prelegerilor” în “dialoguri”, în vederea întăririi “comuniunii”. 

„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă

Aurelian-Petruș PLOPEANU

„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă

În viziunea lui Marx, naraţiunea despre comunismul primitiv sună în felul următor: cândva, în timpuri imemoriale, proprietatea privată era necunoscută omului. Hrana era distribuită după necesităţi, iar toţi cei aflaţi în nevoie erau îngrijiţi. 

pulspulspuls

Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!

Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, când ne gândim la prichiciul vetrei cel humuit şi când vedem cum se joacă unii aleşi locali cu motoceii imobiliari prinşi de horn de Mihăiţă, parcă nu prea ne saltă inima de bucurie.  

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.