anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (IV)*

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Articolul se referă pe scurt la apariţia componentei romanice a conştiinţei inaţionale a românilor.

Din raţiuni pe care am încercat să le explic mai sus, a vorbi despre conştiinţă naţională la români înainte de secolul al XIX‑lea înseamnă un anacronism şi un nonsens din punct de vedere logic. Cât priveşte conştiinţa romanităţii la români, în primul mileniu de existenţă a poporului român, aceasta nu se putea contura decât în minţile unor persoane cărora le erau clare conţinuturile unor concepte precum Roma, Imperiu Roman, limba latină şi romanitate. Ca să îţi dai seama că limba pe care o vorbeşti este „urmaşă“ a limbii latine, trebuie să cunoşti limba latină, ca să vezi asemănările evidente! Astfel de concepte nu puteau fi cunoscute şi asumate decât prin instrucţie şcolară. Or, până târziu, începând cu secolele al XIV‑lea – al XV‑lea, nu există nici un indiciu sau o dovadă legată de existenţa la români a unor şcoli superioare, în afară, probabil, de instrucţia elementară pe care preoţii o puteau primi, în limba slavonă, de la episcopii care îi hirotoniseau. A recunoaşte dificultatea de a dovedi existenţa conştiinţei romanităţii la marea masă a românilor păstori sau agricultori de‑a lungul Evului Mediu nu înseamnă deloc a pune la îndoială adevărul evident că limba română îşi păstrează integral caracterul romanic, în structura sa gramaticală şi în lexicul său de bază. Este, de asemenea, de presupus că erudiţii occidentali, cunoscători ai textelor de istorie a Romei, identificau cu uşurinţă în Balcani şi în Carpaţi o populaţie romanică în purtătorii numelui de valachus. Între aceştia, sunt citaţi doi iluştri cărturari umanişti italieni care s‑au referit pe larg la populaţia de limbă romanică din vechea Dacie, de la Dunăre şi din Balcani: Poggio Bracciolini (1380‑1459) şi Enea Silvio Piccolomini (1405‑1464), ajuns papă cu numele Pius al II‑lea.

Cam în aceeaşi epocă, Nicolaus Olachus (1453‑1568), român de origine, ajunge pe treptele cele mai înalte ale regatului magniar, ca arhiepiscop catolic de Strigoniu, cardinal şi primat al Bisericii, precum şi regent şi guvernator al Ungariei. Umanist el însuşi, corespondent al lui Erasmus din Rotterdam, înaltul personaj nu doar că nu se sfia, dar îşi asuma cu mândrie originea românească prin numele Olahus. Interesant este de observat că, în această epocă, originea etnică nu constituia în statul multietnic maghiar nici un impediment pentru ascensiunea socială a cuiva, cu condiţia de a mărturisi una dintre religiile recunoscute de stat (ortodoxia nu era printre acestea!). Exemplul cel mai elocvent îl constituie unul dintre cei mai populari dintre regii Ungariei, Matthias Corvinus (1443‑1490), rege din 1458, al cărui tată, Iancu de Hunedoara, era un nobil român, ajuns el însuşi pe treptele cele mai înalte ale ierarhiei maghiare.

Un indiciu indirect despre conturarea unei conştiinţe a romanităţii chiar printre cărturari români de mai mică anvergură îl constituie apariţia în Palia de la Orăştie (1582), unde din primele tipărituri în limba română, a formei român, în loc de rumân, cu o în loc de u, forma generalizată în uz şi firească din punct de vedere etimologic. Încălcarea normei rumân, curentă în vorbirea curentă şi în texte, în favoarea unei variante fonetice mai apropiate de numele romanus al glorioşilor strămoşi, care fuseseră stăpânii lumii, nu este deloc întâmplătoare. Numele celor cinci cărturari implicaţi în elaborarea Paliei, români trecuţi la calvinism, par să fie şi cele mai vechi nume de intelectuali români cunoscuţi ca atare: Mihai Tordaşi, episcop calvin al românilor ardeleni, Ştefan Herce, „propoveduitor al evangheliei” în Caransebeş, Efrem Zacan, „dascalul de dăscălie”, Moisi Peştişel, „propoveduitorul evangheliei” în Lugoj şi Achirie, protopop al comitatului Hunedoarei.

Despre o conştiinţă a romanităţii, deplină, asumată şi argumentată pe larg, putem vorbi o dată cu marii cronicari moldoveni Grigore Ureche (1590‑1647), Miron Costin (1633‑1691), care cunoşteau foarte bine limba latină, pe care şi‑o însuşiseră în şcolile din Polonia, la Liov, respectiv Bar, unde îşi primiseră instrucţia. Pe urmele acestora, Dimitrie Cantemir (1674‑1723), eruditul domnitor al Moldovei, face din tema identităţii romanice a românilor una din temele centrale ale discursului său istoriografic (Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, Descriptio Moldaviae). Cât de familiar ne sună tuturor cunoscutul pasaj din Letopiseţul lui Grigore Ureche: „Rumânii, cîţi să află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc sîntu cu moldovenii şi toţi de la Râm să trag“! Pe baza acestor argumente, nu pot fi de acord cu concluziile unor cărţi fermecătoare în sine, care se intitulează Romanitatea românilor. Istoria unei idei, apărută pe la începutul anilor ’70 ai secolului trecut, o carte erudită şi bine scrisă. Autorul a fost sas de origine – Dumnezeu să‑l ierte, a murit prematur într‑un teribil accident rutier! Iată deci că, pe lângă o dinastie glorioasă şi pe lângă un preşedinte onorabil, nemţii ne‑au oferit şi cea mai bună monografie despre romanitatea românilor. Cartea este foarte bună, bine scrisă, repet, dar nu sunt de acord cu concluzia ei.

Revin la această idee: Nu a existat o conştiinţă a romanităţii limbii şi a poporului român înainte ca un român să constate asemănările evidente dintre română şi latină şi să o afirme ca atare. Nu aveai cum să îţi dai seama că cer este caelum, apa este aqua, ursul şi lupul sunt ursus şi lupus, decât dacă ştiai cum sună în latină respectivele denumiri. Sau, cum scrie acelaşi cronicar Grigore Ureche: „De la rîmleni, ce le zicem latini: pîne, ei zic panis; carne, ei zic caro; găina, ei zic galina; muiarea, mulier; fămeia, femina; părinte, pater; al nostru, noster şi alte multe din limba lătinească, că de ne-am socoti pre amănuntu, toate cuvintele le-am înţălege”. (Va urma.)

* Textul de faţă reprezintă prelucrarea unei intervenţii pe care autorul a avut‑o în dezbaterea cu tema „Există o identitate românească?”, din cadrul Simpozionului «Dumitru Stăniloae» organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la 9 mai 2018. O parte din mărcile oralităţii au fost păstrate.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ţinut minte

Cătălin ONOFREI

De ţinut minte

Cele cinci mari trădări ale liberalilor.

opinii

Cine mai vrea să fie liber

Briscan ZARA

Cine mai vrea să fie liber

Nu mai există compatibilitate de idei şi credinţe nicăieri. E doar un curent general oficial, impus şi încurajat permanent de stat, la nivel de politică naţională, iar pe acela se merge într-un sens prin propagandă continuă. Se numeşte corectitudine politică. Nu poate fi definit de nimeni prin nimic, de aceea oricine poate face teoretic orice, dar poate fi şi tras la răspundere pentru orice, dacă situaţia o cere.

Curcubeul deasupra unei lumi intolerante

Cristina DANILOV

Curcubeul deasupra unei lumi intolerante

Fiecare dintre noi a avut o experienţă în care s-a simţit deplasat, o situaţie în care s-a simţit ruşinat sau inconfortabil doar pentru că a fost sau a făcut ceva diferit faţă de ceilalţi. Oamenii sunt experţi în a identifica aceste situaţii şi a face glume pe seama lor, uneori, din nefericire, excesiv.

Uzul raţiunii

Nichita DANILOV

Uzul raţiunii

Un popor fără un lider care să-i apere demnitatea şi interesele tinde să devină o mulţime nulă. Oare mai e nevoie să mai spun că spre asta alunecă zi de zi, ceas de ceas, România zilelor noastre?! Căci azi, noi, cei care am trăit în comunism, vedem cum idealurile în care am crezut sunt călcate unul după altul în picioare.

pulspulspuls

Pregătiri de puci la partidoiul ieşean: cine e organizatorul şi cine, vizatul?

Pregătiri de puci la partidoiul ieşean: cine e organizatorul şi cine, vizatul?

Un uichend agitat tare s-a încheiat ieri la partidoiul ieşean, stimaţi telespectatori. Ceva ce nu s-a prea văzut din stradă, că la discreţie lumea de la partidoi e campioană zonală, dar care cică a lăsat urme grele prin multe berouri, dacă nu cumva chiar şi cicatrici pe unele obrazuri mai puţin tăbăcite. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.