anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 01.07.2022

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*

GALERIE
Eugen Munteanu
  • Eugen Munteanu
- +

Românitatea mea este dată, în mod esenţial, de faptul de a locui în limba română şi de a accepta să fiu numit român. Restul ingredientelor ţin de opţiunile mele personale.

Cred că principiul sau criteriul esenţial de care ar trebui să se ţină seama, în definirea identităţii etnice sau naţionale a unui individ, modulată contextual de considerente istorice, sociale, politice, este propria sa opţiune, mărturisită explicit. Dacă, născut în Germania din părinţi vietnamezi, declar că sunt neamţ şi că limba germană este limba mea maternă, iar Luther, Goethe şi Schiller îmi sunt repere mentale şi sufleteşti, nimeni şi nimic, nici oamenii, nici instituţiile, nu îmi pot interzice sau limita această opţiune.

Revenind la strămoşii noştri şi la eventuala lor conştiinţă a romanităţii, mărturiile istorice şi documentele ne arată că păstorii valahi împrăştiaţi, cum se zice, prin transhumanţa lor pastorală, de la Marea Egee până la Munţii Carpaţi Păduroşi şi din Panonia până în Crimeea, nu ştiau nimic de latina clasică, nici de cea ecleziastică din Occident, ci vorbeau un idiom căruia nici măcar nu îi spuneau limba română, ci o denumeau „rumâneaşte”, sub formă adverbială. Aşa a fost realitatea: vorbesc rumâneaşte, româneşte, sau, după cum spun şi astăzi fraţii noştri, aromânii din Balcani: sborăsc armâneaşte. Aş mai putea glosa mult pe marginea acţiunii celor care au inventat realmente identitatea românească modernă, şi anume reprezentanţii Şcolii Ardelene. O voi face în curând, în cuprinsul acestei rubrici. Subliniez doar, încă o dată, că primii care declară explicit identitatea noastră romanică, pe urmele lui Cantemir şi ale cronicarilor moldoveni sunt reprezentanţii Şcolilor Ardelene. Ei au inventat identitatea noastră colectivă aşa cum vrem noi să o mărturisim astăzi, ca pe un catehism laic: romanică şi occidentală. Pentru că, altfel, ne putem întreba: Cât de occidentali şi de romanici se simţeau românii pe vremea lui Caragea, supuşi de sute de ani puterii otomane şi guvernaţi de principi fanarioţi grecofoni? Abia pe la jumătatea secolului al XVIII‑lea româna a început să prevaleze ca limbă liturgică. Avea românul, fie el şi negustor sau chiar boier, ca să nu mai vorbim de ţăran, conştiinţa că el este frate cu francezul sau cu italianul sau, şi mai de neînchipuit, cu neamţul sau englezul? Componenta balcanică în mentalul românesc a fost multă vreme prevalentă şi, spre disperarea multora dintre noi, este încă remanentă, nu putem să scăpăm de ea.

Aşadar, dacă, totuşi, acceptăm ca ipoteză de lucru existenţa unei identităţi colective, ar trebui să ne‑o reprezentăm sub forma acestei galaxii sau a unui construct concentric de identităţi individuale. În acest sens, doar în acest sens, am putea vorbi de o identitate românească. Aceasta se configurează, se consolidează şi se transmite prin şcoală, prin stat, prin cultura oficială etc., şi nu este un dat natural sau divin. Natural este un singur lucru, şi anume faptul că eşti „blestemat“, condamnat, predestinat, să te naşti într‑o limbă. Ne naştem în braţele mamei noastre care vorbeşte o anumită limbă şi deprindem limba ei. Dar dacă, de exemplu, în timpul unui raid de pradă în satul meu de pe malul Prutului, un tătar mă fură de la sânul mamei la vârsta de doi ani, ce se va întâmpla cu identitatea mea românească după ce voi fi crescut şi educat în limba noului meu stăpân? Dar dacă, lipsit cumva de urmaşi naturali, mă face moştenitor al lui?!! Este aşadar logic că nu avem de‑a face cu ceva genetic, nu este înscris în genele mele faptul de a vorbi limba română şi de a fi român.

Ar mai fi de spus câte ceva despre lunga perioadă a slavonismului cultural, care a lăsat o urmă de neşters în mentalul nostru, individual sau colectiv. Faptul că avem o ortodoxie românească, pe care dumneavoastră vă străduiţi să o definiţi în termeni naţionali - şi urmăresc cu mare luare aminte eforturile acestea! -, atestă că, şase secole în trecut, strămoşii noştri ascultau Liturghia în altă limbă decât cea pe care o vorbea în mod curent, acasă, pe ogoare sau la târg! Avem aici cumva o problemă? În fond, situaţia aceasta de diglosie, de separare între limba Bisericii şi limba populară, a fost multă vreme, şi anume până în secolul al XV‑lea, generală în întreaga Europă. Şi francezii, spaniolii, italienii sau germanii ascultau liturghia în limba latină, diferită de limba lor maternă.

Ar fi deci, poate, momentul ca, asumându‑ne personal această identitate, să îi spunem oficială, să renunţăm la accente, frecvente şi larg răspândite, de slavonofobie. Noi avem ce avem cu ruşii, ca reprezentanţi ai unei politici inacceptabile, avem idiosincraziile noastre faţă de o ţară cu ambiţii imperiale, sau, mă rog, faţă de o structură imperială care ne oprimă şi aşa mai departe, dar ce avem cu limba slavonă? Limba slavonă este una dintre limbile care au adăpostit cultura românească peste 500 de ani. Liturghia noastră, limbajul nostru bisericesc, spus mai popular, este şi astăzi impregnat de cuvinte slavone. Din punct de vedere al numărului, al frecvenţei şi al ponderii funcţionale, lexicul slavon este covârşitor în repertoriul bisericesc. Spune cineva altfel decât vecernie, utrenie, slujbă, liturghie, spovedi, milui, sfânt, a sfinţi, vecii vecilor, hram, mitropolit etc., etc.?

Voi mai formula pe scurt două idei conclusive şi cu asta voi încheia. Probabil că voi fi depăşit timpul acordat, pentru că, atunci când vorbeşti, crezi că numai tu ai dreptate şi numai tu spui lucruri interesante şi neapărat esenţiale. Prin urmare, mai întâi: identitatea colectivă este o sumă de identităţi individuale. În al doilea rând: trebuie să avem o privire istorică asupra chestiunii delicate a identităţii. Trebuie să abordăm şi să analizăm lucrurile cu seninătate şi detaşare, fără să renunţăm la raţiunea critică, una din nestematele moştenirii culturale europene. Spun asta pentru că am auzit că prin facultăţile de filosofie este cumva la modă azi îndemnul să renunţi la raţiunea critică, adică jos cu Aristotel, jos cu Descartes, de acum fiecare cu părerile lui, fiecare cu credinţele lui! Fiecare are dreptatea lui legitimă! Nu se poate, nu putem renunţa la reperul care este raţiunea critică.

Ca o concluzie personală: Am o identitate de român, intelectual, european şi creştin ortodox. Limba română mi‑a fost impusă prin naştere şi prin educaţia familială. A fi ortodox şi european sunt însă opţiuni ale mele, nu date universale şi nici măcar istorice. Aş fi putut fi, în privinţa confesiunii, şi catolic, greco-catolic sau adventist, mozaic sau musulman, chiar agnostic sau ateu, dar nu mai puţin român. Românitatea mea este dată în mod esenţial de faptul de a locui în limba română şi de a accepta să fiu numit român. Restul ingredientelor ţin de opţiunile mele personale. Mulţumesc!

*Textul de faţă reprezintă prelucrarea unei intervenţii pe care autorul a avut‑o în dezbaterea cu tema „Există o identitate românească?”, din cadrul Simpozionului „Dumitru Stăniloae” organizat de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei la 9 mai 2018. O parte din mărcile oralităţii au fost păstrate.

Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

Alexandru LĂZESCU

Războiul din Ucraina divide Occidentul; taberele (I)

În timp ce puterile europene majore doresc o finalizare rapidă a războiului din Ucraina, indiferent de rezultat, pentru America miza acestuia este una globală, cu impact asupra competiţiei geopolitice cu China.

opinii

Mistica secretului

Alexandru CĂLINESCU

Mistica secretului

Ne îndreptăm oare către un regim autoritar, în care renasc vechi frustrări şi obsesii? (...) Din luările de poziţie pe care le-am urmărit în aceste zile, reiese că situaţia actuală a Arhivelor ridică serioase semne de întrebare. Se perpetuează o anomalie: Arhivele sunt în subordinea Ministerului de Interne, ceea ce ne trimite din nou la isteria „secretului de stat”. Ar fi o regretabilă reîntoarcere în timp.

Arte şi meserii

Neculai SEGHEDIN

Arte şi meserii

Acum mai mulţi ani, după ce se înfiinţaseră universităţi şi filiale ale acestora pe la fiecare colţ de stradă, de ziceai că riscăm să ajungem o naţie de superintelectuali, de se speriase însuşi Comitetul Nobel de avalanşa de potenţiale premii ce urmau să poposească pe plaiurile mioritice, s-a ajuns la concluzia că, totuşi, cineva trebuie să mai muncească şi cu mâinile, pentru că, vorba lui Creangă, … dac-ar fi să iasă toţi învăţaţi […], n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele. 

Patologia şi puţinătatea intelectuală

Radu POPESCU

Patologia şi puţinătatea intelectuală

Perseverenţa cu care Dodon, socialiştii moldoveni şi partenerii lor politici de la Kremlin apelează doar la dezinformări pentru a-şi argumenta părerile reflectă un fenomen aflat la graniţa dintre patologie şi puţinătate intelectuală, rezultatele ultimelor alegeri prezidenţiale şi parlamentare din Republica Moldova arătând că oamenii - obişnuindu-se nu doar cu acelaşi tip de păcăleală, dar şi cu aceiaşi propagatori ai mesajelor false - nu mai pot fi duşi de nas ca pe vremuri. 

pulspulspuls

Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern

Speranţe de la Iaşi via Suceava pentru un posibil aranjament în Guvern

Demisia şi ancheta procurorilor DNA privindu-l pe ministrul pesedist al agriculturii, junele oltean de partid şi de stat Chesnoiu, om al sistemului, cică ar fi creat unele speranţe în anumite zone ale politichiei din mai multe judeţe, printre care şi la Iaşi, auzim. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.