Identități prin delegație

E din ce în ce mai greu pentru omul contemporan sufocat de avalanșa de informații care îl înconjoară să mai discearnă între bine și rău, între adevărat și fals, între comunicare și manipulare. Asta cu atât mai mult cu cât, în vremea aspră a epocii „post-adevăr”, spațiul de comunicare este inundat de discursuri concurente, de o pletoră de afirmații contradictorii din care e greu să mai selectezi ce e corect și adevărat. Pornită din mașinăria perversă a propagandei sovietice în timpul Războiului Rece, această dublare a realului cu un discurs cu semn inversat, oricât de aberantă ar fi fost, a dat roade. Câți mai sunt astăzi capabili să discearnă, să analizeze comparativ și critic?

O concluzie superficială ar fi aceea că, lipsiți de o educație riguroasă, oamenii sunt proști în marea lor majoritate și ușor de dus de nas. Cred că lucrurile sunt mai adânci de atât și structura de bază a celor ușor înregimentabili este, cel mai probabil, legată de identitatea lor nesigură ce are nevoie de proptele imaginare, mitologice, și de minciuni adeveritoare pentru a ține capul sus. Deși sunt vaccinat la mareea de gunoaie pe care ni le aruncă în brațe mass-media și social media senzaționaliste, hăituitoare de audiență cu orice chip, mai observ câteodată, cu coada ochiului, fenomene care, prin densitate și repetitivitate, depășesc normele obișnuite. Nu vorbesc aici de campaniile oneroase de „character assassination” sau de distribuirea cu intenție de informații false (activități infracționale care intră sub sancțiuni ale Codului Penal) devenite obișnuite la televiziunile securiștilor fugari. Nici măcar la imensa mașinărie de spălat creiere (și spionat în favoarea Chinei!) pe care TikTok-ul, lăsat iresponsabil să zburde liber pe pajiștile digitale ale țărișoarei, o exploatează zilnic. Aceasta e o chestiune care, dacă nu va fi reglementată, ne va face rapid sclavii noului totalitarism care, iată!, fagocitează global, ca o metastază, întreaga planetă. Cum spuneam, eu sunt în general imun la aceste încercări de a-mi suci creierul și le detectez rapid anihilându-le mesajul insidios și toxic. Dar multă lume nu are antrenamentul meu și nu realizează ce ușor este să te lași prostit atunci când ți se exaltă basic instinct-ul: originea și neamul, foamea, frica și sexul.

Dintre astea, cea mai largă bază de acțiune o are flateria rasială: „românașul e frumos, e deștept, e curajos, e primul, e cel mai vechi, e născătorul limbilor, e primul inventator etc., etc.”. Cum și tu ești românaș/româncuță (după cum știm, diminutivul este un semn de drăgălășenie mistuitoare, greu de respins) e de la sine înțeles că ți se umflă rapid pipota de mândrie. Da, mândria de a fi român, ce poate fi mai simplu ca să te singularizeze, pe podium, față de alte națiuni, inevitabil „inferioare” țării tale, care nu degeaba e „Grădina Maicii Domnului”, locul unde „sacul lui Dumnezeu” a scăpat din toate bunătățile câte ceva. Mai trebuie să faci altceva decât să enunți astfel de gogoși bombastice pentru a convinge amărâții că sunt „speciali”, loviți natural, prin simplul accident al nașterii pe acest pământ binecuvântat, de toate virtuțile care le lipsesc celorlalți, străini detestabili și răi, invidioși și haini, veniți să te asuprească și să îți ia pe nimic vaca din bătătură (mă rog, pe care i-o dă de fapt pe nimic guvernantul care a luat șpagă!) și care te obligă să te vaccinezi ca să nu mori? Nu mai bine te legeni somnoros ascultând poveștile însuflețitoare despre un trecut mitic, luminos, pe care l-ai moștenit genetic, imaginându-te frumos și brav ca Ștefan cel Mareⁱ?

Mi-au trecut fugar aceste considerații frugale prin minte când, exasperat de șuvoiul de poze, relatări, conexiuni și mai ales comentarii pe social media, am vrut să aflu și eu cine e dom’le românul ăla care, pentru prima dată în istorie, aduce acasăⁱⁱ Globul de Aur pentru o interpretare actoricească remarcabilă. Nu există canal media, ziare, postări, postări la postări reluate la infinit, șuvoi de comentarii unde să nu fie celebrată menționarea țării sale de naștere, pe care a părăsit-o la opt ani, de către respectivul actor. Brusc, o masă de mediocri cu creierii lucioși s-au simțit „mândri că sunt români”. La fel ca și în cazul Simonei Halep, câteva milioane de hominizi simțeau brusc nevoia să se cațere și ei pe podium cu ajutorul autolingușelilor de Facebook. Ce e amuzant e faptul că acest transfer fraudulos de notorietate și succes operează doar într-un singur sens. La câștig. Când cea mai de succes jucătoare din istoria tenisului românesc se întâmpla să aibă un eșec, să joace slab sau să fie învinsă atunci „când toată lumea aștepta să câștige” începea potopul. De sudălmi, înjurături și persiflări, mai, mai să o ia la palme că nu le-a mai dat huțupanilor prilej de mândrie. Asta este ceea ce numesc eu identitate prin delegație și acest proces profund de făloșenie ipocrită a multor compatri(h)oți cu reușitele altora sau cu pretinse calități ale strămoșilor pe care, după cum spuneam, le-au moștenit genetic toți românii răcnitori, războinici de peluză, neînfricați în fotolii și eroi în închipuire, ne otrăvește zilnic pe toate mediile de comunicare. Pentru că e libertate și, vorba lui Umberto Eco, „prostul satului se crede academician” atâta timp cât discursurile savante sau prostiile cosmice stau, umăr la umăr, pe taraba virtuală. Tot de aici vin smintelile dacopaților, rescrierea istoriei, idioțeniile diverșilor falși profeți sau religiile seculare, că tot am văzut ce spume la gură au făcut diverși internauți pe tema volumului riguros științific despre „religia Woke”. După cum spuneam, e însă foarte curios caracterul univoc al acestui proces de transfer: doar calitățile și victoriile sunt de interes, răspunderea pentru trecutul pe care-l glorifici ca un dat natural al identității tale nu se pune atunci când e vorba de orori. Eu unul i-aș obliga pe toți cei care se împăunează public cu trecutul glorios al Iașului să poarte o săptămână pe haine stigmatul antisemit din vremea Pogromului – de care, firește, nu numai că nu se simt responsabili, ba chiar te privesc cu milă dacă le amintești de acea pagină oribilă pe care nu o acceptă și nu o cred, fiind, desigur, o creație „a lui Soros”. Ce bine ar fi dacă am putea alege ce să ne alcătuiască genomul!

Oamenii puternici iau trecutul istoric și genealogia personală așa cum s-ar cuveni ele a fi luate: ca un dat. Pe care îți construiești apoi personalitatea prin decuparea realizată de școală, prin polisarea dată de educație și mediu și, la final, prin șlefuirea culturală și critică astfel încât din gema naturii să scoți un diamant cu mai multe sau mai puține carate, dar oricum valoros și strălucitor. Numai așa identitatea ta va fi unică, irepetabilă și, poate, exemplară.

Altfel, rămâi în turmă și te hrănești cu surogate identitare și cu minciuni edificatoare precum cele peste două milioane de concetățeni duși de nas de un sociopat securist teleghidat.

ⁱCare, spre deosebire de imaginea de manual inventată de Gh. Asachi, era bondoc și puhav la față. Vezi aici!

ⁱⁱCam ca Nobelul „românesc” al Hertei Müller

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naționale, Filiala Iași și scriitor

Publicitate și alte recomandări video