Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ierarhii de sărbători

GALERIE
gin
  • gin
- +

Printre laureaţii anului: un fotbalist care n-a apucat să vadă tricoul naţionalei, un jucător francez cu fiţe şi o singură certitudine incontestabilă - Simona Halep.

Anchetele de sfârşit de an pentru fotbalul românesc aflat la marginea prăpastiei şi pentru sportul românesc aflat dincolo de ea au început, pe măsura decadenţei, să capete un aer ilogic, vecin uneori cu un manierism desuet lipsit de orice contact cu realitatea. De exemplu, la fotbal, se aplică din ce în ce mai mult, sfânta vorbă rumânească „urma alege”.Dacă Costi Budescu a dat spre sfârşitul unui an vreun gol direct din corner, gata, Budi-Sărmăluţă e un geniu al neamului daco-romano-slav, în rând cu Eminescu, Caragiale sau Brâncuşi. Acum, însă, Budescu şi-a încheiat văleatul la Cluj, cu mâinile în şold şi cu glasul răstit, doar-doar ar primi mult-râvnitul cartonaş care l-ar duce mai repede în vacanţă spre sărmăluţele lui iubite. Cu exact şapte ani în urmă, un sezon al echipei Steaua (aşa se chema atunci, nu ne reclamaţi la tov. Talpan!) a însemnat calificarea în primăvara europeană, după un traseu incluzând şi un ruşinos 1-5 cu Stuttgart. La câteva luni după ce un oarecare Raul Rusescu a devenit golgeterul campionatului. A fost de ajuns pentru ca numitul „Pufulete” să fie numit cel mai bun fotbalist român al anului, un jucător care numai ce debutase la naţională într-un meci cu Andorra. Rusescu, peste jucători în activitate, precum Marica, Mutu, Stancu, Chiricheş sau chiar Grozav, care chiar era... grozav pe atunci.

În anul de graţie 2019, lipsit de performanţe la nivel de prima reprezentativă, dincolo de sărmăluţe şi pufuleţi, era firesc ca atenţia să fie împărţită între CFR şi naţionala Under 21 a lui Mirel Rădoi. De data aceasta, contrar uzanţelor, urma a trebuit, pentru a alege, să accepte turma de „cârlani” ai fotbalului românesc. O anchetă l-a uns pe atacantul George Puşcaş, iar alta pe portarul şi liderul de vestiar al tinerilor, portarul Ionuţ Radu. Nimic de zis despre Puşcaş, fotbalistul care n-a jucat deloc în Liga I a punctat destul şi la naţionala mare, unde este titular incontestabil. Surpriza este Ionuţ Radu, care n-a jucat deloc în echipa naţională. N-are sens să acuzăm uriaşa muncă de investigaţie a anchetei care tradiţional desemnează superlativele anului sportiv, deşi unii ar dori să evidenţieze calitatea slabă de selecţioner a lui Cosmin Contra, pentru că nu l-a debutat pe Ionuţ. Însă acest „verdict” este o lovitură pentru portarul titular al naţionalei, Ciprian Tătăruşanu, care a făcut prestaţia aceea magistrală în meciul cu Spania, pentru care a fost clasat doar pe locul IX. E drept, Ionuţ Radu a ajuns titular la Genoa pe munca lui şi n-a debutat la naţională din vina altora. După cum, Tătăruşanu a fost şi, poate mai este, titular la naţională pe meritele lui şi uitat pe banca din Lyon fără vreo vină.

CFR Cluj a punctat la alte capitole. Poate nu era indicat ca Ciprian Deac să devină chiar fotbalistul român al anului, dar CFR a ieşit în faţă prin Dan Petrescu şi Billel Omrani. Petrescu, cu toate că a fost „urma care alege” poate fi contestat de suporterii lui Răzvan Lucescu, printre care se află şi subsemnatul. Pentru că triumful fără înfrângere într-un campionat mediu european cum este cel al Greciei este o performanţă uluitoare. Nici dacă, prin absurd, Răzvan s-ar fi impus în liga spaniolă cu Barcelona lui Messi şi Suarez, n-ar fi fost un rezultat mai valoros, pentru că Barça este mereu o superfavorită, pe când PAOK stă de obicei în urma lui AEK, „Oly” sau „Panatha”. Asta ca să nu mai vorbim de Liga Campionilor Asiei, care nu mai e demult o şuşanea. Mirel Rădoi, vorba lui însuşi, este mai mult selecţioner decât antrenor, aflat la începutul carierei, iar Dan Petrescu a reuşit un lucru magnific la Cluj, care, deşi implică numele României, este sub ceea ce a realizat Răzvan în Thesalia. Omrani a fost desemnat stranierul anului, deşi este un jucător „de zile”. Subsemnatul ar fi votat cu Arlauskis.

În fine, un capitol la care aprecierea este cvasiunanimă este „sportivul anului”. Opinăm că handbalista Cristina Neagu, cu toate isprăvile ei singulare din Japonia, n-ar fi avut şansă în faţa Simonei Halep nici dacă România ar fi urcat pe podium. Handbalul este un sport de echipă, în timp ce triumful la Wimbledon, după care a alergat ani de-a rândul Ilie Năstase, este ceva unic în tenisul românesc la simplu. Simona Halep a început să aibă destui contestatari, dacă dăm Wimbledonul la o parte, anul ei 2019 a fost mai degrabă mediocru, dar tocmai acest trofeu a creat ceea ce nici staff-ul ei nu sperau: cvasiunanimitate.

În rest, aşteptăm ca anul 2020 să ne aducă satisfacţii mai mari decât predecesorul său nefericit. Şi concurenţă din ce în ce mai mare la anchetele de sfârşit de an.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri