anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Ieri a fost cea mai călduroasă zi din România în acest an. Vor mai fi zile caniculare

GALERIE
canicula
  • canicula
- +

Luni a fost cea mai călduroasă zi a anului, cu temperaturi care au ajuns la 41 de grade în sudul Munteniei, însă în următoarele săptămâni nu se vor mai atinge astfel de temperaturi, a anunțat Meda Andrei, de la Administrația Națională de Meteorologie, citată de Rador.

Potrivit meteorologilor, în următoarele două săptămâni perioadele de caniculă vor alterna cu cele cu temperaturi mai scăzute, sudul ţării va rămâne, însă, cel mai afectat, susțin meteorologii.

”Temperaturi atât de ridicate, deocamdată, nu se întrevăd a fi, însă, în următoarele două săptămâni așteptăm intervale cu temperaturi ceva mai ridicate, cum, de pildă, săptămâna aceasta ar putea să fie, pe parcursul zilei de joi, când, în sudul extrem al ţării din nou se pot atinge 39 de grade, cu 36 -37 la București. Tot sudul ţării o să fie cel mai cald; în rest, temperaturi destul de în regulă, iar, după o scurtă perioadă de răcire, când vor scădea temperaturile sub 35 de grade, din nou, la sfârşitul săptămânii, duminică şi apoi la începutul săptămânii viitoare, să revină temperaturile de peste 35 de grade, adică canicula. Aşadar, vor fi şi-şi. Dar, deocamdată, după cum spuneam la început, nu se preconizează a avea un val de căldură atât de persistent, atât de intens, cu valori de temperatură care să treacă de 40 de grade”, a declarat meteorologul Meda Andrei.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce a produs atâta nervozitate la Bruxelles succesul Giorgiei Meloni în Italia? (II)

Alexandru LĂZESCU

De ce a produs atâta nervozitate la Bruxelles succesul Giorgiei Meloni în Italia? (II)

Alegerile din Italia accentuează tendința de a aduce valorile culturale și raporturile dintre Comisia Europeană și statele membre în centrul disputelor electorale viitoare din UE.

opinii

Dreptate en detail

Briscan ZARA

Dreptate en detail

Ceea ce este şi mai interesant e că fiind alese arbitrar, legile care garantează menţinerea dreptăţii pot fi la fel de uşor schimbate precum pelincile unui bebeluş. Sunt atâtea dreptăţi pe lume că ai de unde alege. Ceea ce ieri era ilegal, azi e chiar obligatoriu, ceea ce e azi împotriva legii, mâine poate fi permis sau chiar încurajat.

Lupta micuţilor cu lupul fioros

Cristina DANILOV

Lupta micuţilor cu lupul fioros

Mulţi adulţi tratează fricile copiilor în mod condescendent. Ce dacă se teme, e normal, spunem, copilul va creşte şi totul va trece; sau - toţi ne-am temut cândva de ceva şi iată, am crescut şi nu ne-a mai mâncat lupul. Dar, în acelaşi timp, adulţii tac mâlc despre cât de multe necazuri le-a cauzat frica în copilărie, şi poate că şi acum, doar că ei au învăţat să le ascundă bine. 

Domnul Marga şi meandrele adevărului istoric

Mihai DORIN

Domnul Marga şi meandrele adevărului istoric

Indiferent de finalul războiului din Ucraina, abţinerea noastră de la acte revărsânde şi iresponsabile, chiar şi atunci când ştim că teritoriile răpite României rămân o rană deschisă, o ţară ca a noastră, dacă e ţară demnă şi nu accident al istoriei, nu poate abdica de la onoare şi solidaritate cu valorile lumii libere. Întrucât din credinţă şi asumarea acestor valori ne-am născut şi noi, ca naţiune şi stat. Nu Rusia ne-a fost naş, ci ideile şi valorile lumii libere.

pulspulspuls

Un experiment politic va avea loc pe acoperişul hotelului “Europa” din Iaşi

Un experiment politic va avea loc pe acoperişul hotelului “Europa” din Iaşi

Un experiment deosebit se pune la cale în filiala liberalilor ieşeni, o procedură extraordinară de măsurare a potenţialului politic al unor candidaţi. 

Caricatura zilei

Scăpări de gaze #NordStream5

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.