Ieşean, arestat din cauză că a cerut poze pornografice de la peste 1.000 de minori
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

sambata, 23.01.2021

Ieşean, arestat din cauză că a cerut poze pornografice de la peste 1.000 de minori

GALERIE
pornografie minori
  • pornografie minori
- +

Procurorii DIICOT-S.T.Târgu Mureş au dispus ieri reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului Liviu Andrei Hotincă în vârstă de 37 de ani, pentru săvârşirea infracţiunii de pornografie infantilă.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2018 – 2020, inculpatul H. A. L., domiciliat în judeţul Iaşi, a procedat la procurarea a mii de materiale pornografice cu minori, în trei moduri diferite. S-a reţinut faptul că, într-o primă etapă, inculpatul a descărcat materialele pornografice de pe diferite aplicaţii online iar ulterior a efectuat diferite schimburi de asemenea materiale cu alte persoane având preocupări similare.

De asemenea, inculpatul a intrat în contact, prin intermediul unor aplicaţii online, cu fete minore cu vârste cuprinse între 10 – 12 ani, cărora le cerea în mod explicit (după ce anterior le încuraja prin trimiterea de materiale similare înfăţişându-l pe inculpat) a-i trimite materiale pornografice înfăţişându-le pe acestea.

Astfel, s-a reţinut faptul că, inculpatul a abordat mai mult de 1000 de persoane minore, multe dintre acestea urmându-i solicitările. În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a constatat că majoritatea persoanelor minore contactate de către inculpat îşi aveau domiciliul în ţări precum Rusia, Ucraina şi România. În cursul zilei de astăzi, Tribunalului Mureş a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi şi al jandarmilor din cadrul IJJ Iaşi. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce model alegem?

Nicolae GRECU

Ce model alegem?

În speranţa că sportul românesc va redeveni el însuşi un model în Europa, înclinăm spre Slovenia.

Filmuletul zilei

opinii

Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)

Eugen MUNTEANU

Un corifeu al „gândirii politice corecte”- Noam Chomsky (II)

Sunt evidenţiate în continuare accentele antiamericane şi antioccidentale din discursul public al reputatului om de ştiinţă.

Prudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi

pr. Constantin STURZU

Prudenţi, nu fricoşi; blânzi, nu naivi

În contextul primei trimiteri a ucenicilor la propovăduire, Domnul le spune, între altele: "Iată, Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii" (Matei 10, 16). Imaginea unei oi aflate în mijlocul lupilor stârneşte frisoane, mai ales printre credincioşii îngrijoraţi de mersul actual al lumii. Însă mesajul e mai degrabă sursa unei mari nădejdi. Căci nu ne cere Mântuitorul să acţionăm precum "lupii" - grupaţi în haite, agresivi, sălbatici -, ci să cultivăm ascultarea şi blândeţea specifice "turmei celei cuvântătoare".

O poveste sordidă

Alexandru CĂLINESCU

O poveste sordidă

Dezvăluirea a fost făcută prin intermediul unor cărţi, literatura, substituindu-se actului de justiţie, având aşadar - teoretic cel puţin - şi o funcţie terapeutică. Ceea ce nu-i absolvă pe cei care, din inconştienţă, din spirit de castă ori din dorinţa de a provoca au tolerat sau chiar au încurajat tot felul de aberaţii.

pulspulspuls

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Pe senatoarea Baubau de la Iaşi ştim bine că o ştiţi. Dar pe mama ei?

Câteva informaţii pe azi şi despre noii aleşi ai ieşenilor mai puţin cunoscuţi publicului în ce priveşte viaţa lor privată. 

Caricatura zilei

Cerere

Editia PDF

Bancul zilei

In Antarctica s-a inregistrat cea mai scazuta temperatura de pe glob: -93,2 grade ...prin urmare va propunem sa ne reami (...)

Parteneri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.