Ieşeancă în proces cu Primăria: şi-a făcut bucătărie pe casa scării. A câştigat fluierând
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Ieşeancă în proces cu Primăria: şi-a făcut bucătărie pe casa scării. A câştigat fluierând

GALERIE
bucatarie1
  • bucatarie1
- +

Acţiunea a fost pierdută de Primărie după ce juriştii instituţiei au tratat cazul cu totală lipsă de profesionalism

 

În Iaşi pare să se poată face orice în domeniul construcţiilor. Primăria nu a reuşit nici măcar să-i convingă pe judecători să sancţioneze inovaţia unei ieşence: amenajarea unei bucătării pe casa scării. Magistraţii au aruncat acţiunea direct la coş. Juriştii municipalităţii nu chemaseră în judecată pe toţi cei implicaţi.

Alina C. este coproprietar al apartamentului 46 dintr-un bloc. Soţul său este coproprietar şi al apartamentului alăturat, cel cu numărul 47. Peretele despărţitor dintre cele două apartamente a fost desfiinţat parţial. Golul uşii de la intrarea în apartamentul 47 a fost închis, iar în spaţiul ocupat astfel din casa scării a fost amenajată o bucătărie. Lucrările, făcute fără autorizaţie, au fost constatate în urma unui control efectuat de Poliţia Locală în octombrie 2018. Ieşeanca a fost amendată cu 1.000 de lei, dându-se termen până la sfârşitul anului pentru intrarea în legalitate. Nu s-a întâmplat nimic, iar în luna mai 2019 împotriva Alinei C. a fost înaintată o acţiune la Judecătorie, cerându-se desfiinţarea lucrărilor. Înainte de analizarea fondului unei speţe, este obligatorie verificarea eventualelor cauze ce ar putea împiedica desfăşurarea procesului. Una dintre ele este ca în proces să fie reprezentate toate persoanele care au vreun interes în respectiva cauză, aşa numita „calitate procesuală”.

Juriştii municipalităţii o chemaseră în judecată doar pe Alina C., locatară în apartamentul 46, fără să fi verificat dacă e singurul proprietar al acestuia şi nici cine era proprietar în apartamentul vecin. Magistraţii Judecătoriei au constatat că femeia era doar coproprietara unuia dintre cele două apartamente şi atât. „Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură. Efectele unei eventuale admiteri a cererii de chemare în judecată şi obligare la desfiinţarea lucrării s-ar fi produs inclusiv cu privire la celălalt proprietar al apartamentului nr. 46. Mai mult, se observă faptul că pârâta din cauză nu are calitatea de proprietar al apartamentului nr. 47”, au remarcat judecătorii.

Ceilalţi coproprietari ai apartamentelor nu fuseseră citaţi pentru a se putea eventual apăra. Ca urmare, acţiunea municipalităţii a fost respinsă, iar bucătăria de pe casa scării a rămas neatinsă. Greşeala municipalităţii nu a fost remediată nici măcar la apel. Singura persoană citată în faţa Tribunalului la termenul de ieri a rămas Alina C.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Aukus-ul şi starea relaţiilor transatlantice

Alexandru LĂZESCU

Aukus-ul şi starea relaţiilor transatlantice

Ambiţiile Franţei de a determina decuplarea UE de Statele Unite, în baza conceptului „autonomie strategică”, şi de adoptare a unei poziţii neutre în competiţia geopolitică dintre America şi China, în coroborare cu focalizarea Washingtonului pe zona Indo-Pacifică, riscă să divizeze serios Europa şi să fractureze grav relaţia transatlantică.

Filmuletul zilei

opinii

Un geniu

Nichita DANILOV

Un geniu

Aici ar trebui să depună jurământul atât preşedintele, cât şi tot guvernul României, a spus el. Da, aici, în fosta închisoare de la Sighet, unde se mai aud scâncetele şi urletele foştilor deţinuţi politici care au fost supuşi la privaţiuni şi chinuri inimaginabile, tocmai ca să avem acum o temelie pentru a ne clădi noua democraţie şi noua societate...

Practicile mele agricole

Michael ASTNER

Practicile mele agricole

Zilele trecute, pe când culegeam strugurii reci de la ploaie şi burniţă ba din vârf de vişin (unde s-a căţărat fraga neagră), ba din corzile tăiate cu crăci de vişin cu tot, deci la sol, mi-am adus aminte de copilărie, când, cam tot în perioada asta, eram duşi, după doar două săptămâni de şcoală, la practică agricolă.

Etimologicale pescăreşti (VIII)

Eugen MUNTEANU

Etimologicale pescăreşti (VIII)

A venit acum momentul ca să dedic câteva paragrafe admirabilei lotci lipoveneşti, indisolubil legată în memoria mea afectivă de explorarea apelor Dunării, pentru pescuit sau în alte scopuri.

pulspulspuls

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Iacătă şi legăturile senatoarei de Iaşi! Nu, nu cu Biserica, ci cu altcineva

Pentru că tot a făcut Şoşoaca cinste târgului care a ales-o anul trecut senatoare, venind la hramul Sfintei şi făcând şi olecuţă de circ, am zic că nu ar strica să vă prezentăm o fotografie mai de arhivă, din colecţia rară, că ar fi multe de comentat şi, mai ales, de băgat la cap dacă vrem să ştim de unde şi de către cine ne-a fost paraşutată pe listeaceastă revelaţie politică. 

Caricatura zilei

Sochoauxă

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.