Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Ieşeni cu datorii de 400.000 de lei la Primărie. Restanțele sunt de milioane de lei

GALERIE
acte
  • acte
- +

Primăria are de recuperat restanţe de milioane de euro de la persoane fizice şi juridice. Este vorba despre cei care au întârziat cu plata impozitelor şi taxelor (maşini, terenuri şi locuinţe), 1.073 de persoane şi 212 firme fiind în această situaţie. Primii 10 datornici din rândul societăţilor comerciale au fiecare un debit de peste 200.000 lei. Cel mai mare îi aparţine Regiei Autonome a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor RomâniaFilm care trebuie să achite la bugetul local o sumă de 352.173 lei, în contextul în care RADEF nu a contestat debitul.  

RADEF administrează, în prezent, fostele cinema­tografe, cu excepţia celui din Copou pe care l-a înstrăinat. Cel mai probabil, până la mijlocul anului viitor, clădirile în care au funcţionat cinematografele vor reveni municipalităţii, fiind adoptată o lege în acest sens încă din anul 2008. Termenul de judecată la procesul intentat de Pri­mărie a fost stabilit pentru 17 ianuarie la Curtea Supremă.

Doi consilieri locali continuă să aibă datorii la bugetul local prin firmele pe care le controlează: Mihail Pintilei (PSD) cu firma Consultmed SRL (15.491 lei) şi Alexandru Coţofan (PNL) cu Gemite Ro (21.076 lei).

Printre datornicii la bugetul local se numără şi Uni­versitatea „Alexandru Ioan Cuza“, cu 78.582 lei, dar cea mai mare parte a acestei sume (71.223 lei) se află în litigiu. În ceea ce priveşte persoanele fizice, debitele celor 1.073 ieşeni sunt cuprinse între 114 şi 464.761 lei.

Ultima sumă aparţine unui proprietar de terenuri din zona Nicolina care o contestat, de asemenea, o bună parte din datorie (393.986 lei). Primăria publică lunar pe site-ul municipalităţii situaţia cu restanţierii la bugetul local.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri