Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ieșenii, revoltați de o nouă regulă. "Nu mă interesează CĂ NU AI autobuze în plus"

GALERIE
autobuz
  • autobuz
- +

Regula limitării accesului persoanelor în mijloacele de transport în comun îi revoltă pe mulți ieșeni și asta pentru că nu există metode de aplicare civilizate, care să nu încalce drepturile oamenilor. Cu această regulă ar fi de acord aproape toată lumea, teoretic. Orice persoană se simte mai bine când circulă cu un autobuz sau cu un tramvai liber, neaglomerat, însă numărul mijloacelor de transport este prea mic la Iași, iar așteptarea în stații, și-așa prea mare, s-ar putea prelungi nu la zeci de minute, ci la ore în cazul în care s-ar aplica noua lege.

Iată cum vede această problemă Oana Vasiliu. Ea a oferit și exemple concrete pe Facebook:

"Avem o situație foarte urâtă în Iași. Nu știu ce comisie s-a adunat, iar mințile luminate de acolo au luat decizia să urce în autobuze doar un număr de cetățeni, adică doar cei care prind loc pe scaune, restul jos. Adică te urci în autobuz, iar șoferul strigă "jos". Punct.

Avem așa: autobuzul 27, 44 și altele, dar eu cu acestea circul spre locul de muncă.

Acestea două vin foarte rar și când prinzi unul deja faci o cruce mare.

Bun.

Înțeleg măsura, dar nu înțeleg de ce nu au suplimentat numărul de autobuze!

Pe mine, cetățean plătitor de taxe și de abonament pe mijlocul de transport în comun nu mă interesează CĂ NU AI autobuze în plus.

Le închiriezi dacă e nevoie și suplimentezi numărul lor dacă ai luat o asemenea decizie.

Nu lași oamenii în stradă în vreme de pandemie și caniculă sau îi împingi la reacții de frustrare și ură unul împotriva celuilalt.

Unii șoferi au devenit isterici din cauză că sunt amenințați că primesc amendă, iar în timp ce aștepți o oră un astfel de autobuz, nu există bănci pe care să te așezi. Nu te lasă să te urci în primul care vine odată la 30 de minute sau 40, aștepți pe următorul înca pe atât.

În stația ExpoMobila nu este nici umbră, nici bancă, oamenii bătrâni se așează pe jos după un stâlp de electricitate. Câtă umilință după o viață de muncă.

Unii șoferi opresc în stație, stau cu ușa închisă, iar cetățenii bat cu palmele în geamuri pentru că nu înțeleg de ce s-au oprit, dar nu deschid ușile.

Deci cum rezolvați problema asta, distinse minți luminate?

Sau în vreme de pandemie nu mai mergem deloc la muncă dacă nu avem mașină... mâncăm var de pe pereți, plătim întreținere cu frunze de brusture și îmbrăcăm copiii tot cu frunze...

Haideți vă rog găsiți soluții cu mintea lucidă, altfel mă văd nevoită să mă înscriu în audiențe la voi și se repetă istoria, o să vă plângeți că sunt rea, că vă înregistrez audiențele cu telefonul și redau aici fiecare cuvânt pe care îl scoateți pe gură, cum s-a mai întâmplat în trecut.

Ps. O să spuneți că trebuie sesizare. Am sunat la Primăria Iași și ofițerul de serviciu a zis că nu e nimeni în primărie. Comisia Tehnică e de găsit de luni.

Am sunat la Compania de transport în comun, la fel, nu e nimeni de găsit.

Doar noi proștii circulăm sâmbătă și duminică, de n-am mai circula niciodată, că uite cum necăjim stimabilii", a scris Oana Vasiliu pe Facebook.

VEDEȚI ȘI:

Autobuzele nu vor pleca din stații dacă urcă prea mulți pasageri. Șoferii riscă sancțiuni - AICI

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

    Intrebarea zilei

    Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

    vezi raspunsuri