Ieşirea din adolescenţa mediatică
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Ieşirea din adolescenţa mediatică

GALERIE
pr Constantin Sturzu
  • pr Constantin Sturzu
- +

Menţionam în articolul de săptămâna trecută că există o anumită frământare cu privire la prezenţa unui preot în spaţiul mediatic. Mai concret, sesizam radicalismul celor care pledează pentru suspendarea oricăror emisiuni "live" (radio, TV, online). Principalul lor argument? Ca să prevenim anumite derapaje sau răspunsuri neinspirate ale vreunui cleric. Că presa "oricum e cu tunurile pe noi, să nu riscăm să le mai dăm şi noi muniţie". Voi încerca să comentez subiectul, mai ales prin prisma propriei experienţe.

Anii de după 1989 au marcat pentru Biserică ieşirea din "ghetoul liturgic", dar nu şi spargerea "blocadei mediatice". Sau, în orice caz, prezenţa clericului în mass-media era destul de rară şi firavă, laicii erau mult mai activi. E şi cazul meu. Laic fiind, începând cu 1998, am fost colaborator al unei pagini săptămânale numite "Monitorul Religios", găzduită de cotidianul "Monitorul de Iaşi", actualmente "Ziarul de Iaşi" (ZDI). Ca să fac o paranteză, în aceşti ani de colaborare îşi află rădăcina şi această rubrică. Acum opt ani, când eram deja preot, redactorul-şef al ZDI, Toni Hriţac, îmi făcea propunerea de a scrie săptămânal un text: "Ani de zile am avut o întreagă pagină dedicată fenomenului religios şi acum să nu avem măcar o rubrică?". Lui îi datorez, aşadar, imboldul de a scrie constant, şansa de a aduce perspectiva creştină într-o zonă adesea dominată de secular-umanism, de indiferentism religios sau chiar de anticlericalism.

Revenind. Existau, aşadar, în anii de copilărie mediatică, unele pagini sau rubrici găzduite de publicaţii comerciale ori chiar anumite emisiuni la radio/ TV. Majoritatea tratau subiecte din domeniul apologetic sau catehetic. Cam după anul 2000, au început să se înteţească atacurile la adresa clericilor, a Bisericii ca instituţie. Într-o majoritate covârşitoare, fie că era vorba de critici întemeiate, fie că, cel mai adesea, erau atacuri răuvoitoare, chiar calomnioase, poziţia centrelor eparhiale se făcea cunoscută doar prin comunicate de presă. Se comunica aproape exclusiv în mod reactiv, nu proactiv.

Treptat, oamenii Bisericii au început să priceapă că a apela la mijloacele de comunicare în masă reprezintă un imperativ misionar, iar nu un amestec compromiţător cu "cele ale lumii". Comunicarea a început să se mute tot mai mult pe internet. Au apărut şi reţelele de socializare, cu avantajele şi dezavantajele lor. Astfel, s-a intensificat la cote nemaiîntâlnite prezenţa preoţilor în spaţiul public. Foarte repede au apărut, din păcate, şi derapaje, excese, gafe sau momente penibile. Unii au început să se "propovăduiască" mai degrabă pe ei înşişi. Vedetismul este, trebuie să o recunoaştem, o mare ispită, chiar şi pentru un slujitor al altarului. Ca să nu mai vorbim despre cei ce cad în capcana unor dialoguri "pe mess", dându-se serios în stambă, uitând că ceea ce se discută azi "în privat", mâine poate fi trâmbiţat "de pe acoperişuri". Ca vârstă, eu numesc această etapă drept adolescenţă mediatică.

De multe din păcatele comunicării consider că mă fac şi eu vinovat. Poate că de aceea am şi vrut, de câteva ori, să renunţ şi la rubrica săptămânală, şi la emisiunea "live" pe care o fac la Infinit TV, în colaborare cu portalul Doxologia. O vreme chiar mi-am suspendat contul de Facebook. Însă de fiecare dată am revenit asupra deciziei, rămânând prezent în spaţiul public - ca să împlinesc o lucrare încredinţată, să fac "cele ce sunt dator să fac" (cf. Luca 17, 10). Am văzut şi mult folos, după mărturiile unor persoane. Am avut şi multe "daune", mi-am făcut şi (mai) mulţi duşmani. Întotdeauna am căutat şi caut - chiar dacă nu-mi reuşeşte mereu - să pun cuvânt de la Dumnezeu şi pentru a apropia de Dumnezeu pe cineva. Am învăţat din greşeli şi încă mai învăţ. Caut să înţeleg mereu care sunt nu doar oportunităţile, ci şi limitele comunicării.

O limită foarte importantă a dialogului "live" este şi rămâne cea a unei intimităţi ce nu se cuvine a fi explorată decât în spaţiul scaunului de spovedanie. Părintele Ioan Florin Florescu, cel care m-a lansat în publicistica religioasă şi care mi-a ales pentru semnătură al doilea prenume, Constantin, în locul celuilalt, de sorginte shakespeariană, are dreptate atunci când consemnează în al său foarte citit "Jurnal scoţian": "«Situaţiile delicate» se discută numai în intimitatea spovedaniei şi cu fiecare om în mod diferit, în funcţie de contextul lor, de buna cunoaştere a fiecărui caz în parte, de aşezarea omului din punct de vedere spiritual, emoţional, intelectual etc. Altfel, orice emisiune de acest gen, în pofida bunelor intenţii ale participanţilor, nu este decât încă un spectacol obscen de livrare a intimităţii, voyeurismul fiind, totuşi, specialitatea televiziunilor comerciale".

Se cuvine, dar, a înţelege că există limite în modul în care un preot poate comunica - sau "se deschide" - în public. E tumultuoasă trecerea de la un mod de exprimare la altul - de la ineficientele comunicate oficiale la excesul de opinii şi evenimente de viaţă "împărtăşite" mai ales pe paginile personale de pe reţelele de  socializare (eventual bogat ilustrate cu galerii foto). Dar a fost, probabil, o necesitate de etapă, cea a trecerii de la reacţiile copilăroase la manifestările adolescentine. Soluţia este a căii de mijloc, filocalic vorbind. Suprimarea oricărui dialog viu - ce implică, desigur, anumite riscuri - poate că va rezolva ceva, dar nu va aduce nici un câştig. E o atitudine defensivă, un mare pas înapoi. La urma urmei, Mântuitorul nu a zis: "Ascunzându-vă, tăiaţi orice comunicare cu neamurile", ci: "Mergând, învăţaţi toate neamurile" (Matei 28, 19). Dacă e ceva de corectat, să se facă intervenţia la modul chirurgical, nu pauşal. Altminteri, riscăm ca, odată cu apă murdară din balie (cădiţă), să aruncăm şi copilul (adolescentul). Biserica are o experienţă bimilenară în a comunica Vestea cea Bună, însă slujitorii ei de azi se află abia spre finalul adolescenţei mediatice. Se atinge, de acum, pragul maturizării.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre importanţa îndoielii în ştiinţă şi falimentul calităţii în educaţie

Alexandru LĂZESCU

Despre importanţa îndoielii în ştiinţă şi falimentul calităţii în educaţie

Îndoiala şi spiritul critic nu mai sunt la modă. Un curent dominant în mass media şi pe reţelele sociale cultivă intoleranţa faţă de punctele de vedere care se abat de la cele considerate acceptabile, „corecte”, adesea, în mod ironic, „în numele ştiinţei”.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Liviu Suhar

Nichita DANILOV

Liviu Suhar

Senzaţia pe care o încearcă spectatorul privindu-i tablourile e una stranie. Cufundate într-o tăcere ce trece dincolo de cotidian, proiectându-şi umbra lăuntrică în spaţiul ancestral, obiectele par să comunice între ele într-un limbaj mut, prin intermediul ultrasunetelor transpuse într-o partitură muzicală. Tăcerea lor e înşelătoare.

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

Dana ȚABREA

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

Aparent, dacă e să-l avem în vedere pe Richard Rorty, distincţia dintre sferele publică şi privată sunt separate în măsura în care problemele care cad sub incidenţa fiecăreia dintre ele sunt diferite şi, desigur, întrebările adresate sunt altele. Cu privire la individul uman, cineva ar putea fi deopotrivă liberal şi ironist, ceea ce conduce la posibilitatea ca cele două sfere să nu prezinte o opoziţie ireconciliabilă. Dimpotrivă. Cele două sfere converg. Să luăm ca exemplu familia: prin definiţie familia presupune spaţiul privat şi discreţia, cu toate acestea familia este reglementată prin reguli şi norme care ţin de sfera publică.

O întâlnire nici măcar de gradul 7 şi o mică incursiune onomatologică

Michael ASTNER

O întâlnire nici măcar de gradul 7 şi o mică incursiune onomatologică

Acum trei ani, la început de martie - eram în drum spre Bucureşti (cu trenul) - m-am trezit cu un mesaj de la o persoană necunoscută, dar cu acelaşi nume de familie. Am avut o conversaţie ciudăţică pe messenger cu femeia în cauză, apoi am uitat de discuţie. 

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De 8 martie

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.