anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

IEŞIT DIN COMUN - Un tânăr pictor din Iaşi va expune pe Lună. “Mă uit noaptea la cer şi parcă nu-mi vine să cred”

GALERIE
pictura_Reaching_for_the_holy_grail1
  • pictura_Reaching_for_the_holy_grail1
- +

Picturile unui tânăr ieşean de 21 de ani vor ajunge pe Lună, prin intermediul Codexului Lunar. 

Khaled Matar este pe jumătate palestinian şi a fost elev al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” din Iaşi. „Fire Keeper” şi „Reaching for the Holy Grail” sunt picturile care au primit Menţiune de Onoare în cadrul International ARC Salon Competition şi care vor fi trimise pe Lună, alături de lucrările a 30.000 de creatori contemporani din 139 de ţări.

„Este drumul pe care trebuie să merg”

Khaled Matar are 21 ani, s-a născut în Iaşi, dar este pe jumătate palestinian, tatăl său fiind din Palestina. Încă din copilărie a fost pasionat de artă, iar în clasa a III-a a obţinut chiar şi un premiu la concursul „Culorile Copilăriei”. „În clasa a IX-a am început să iau pictura mai în serios şi să mă gândesc la urmarea acestei vocaţii ca şi carieră. De atunci, încerc să lucrez zilnic pentru a deveni mai bun”, spune tânărul.

"I ripped the key from around my neck"

El a învăţat la Colegiul “Băncilă” tocmai din dorinţa de a evolua cât mai mult pe acest plan. „Liceul la care am studiat era orientat mai mult spre arta modernă şi nu am învăţat mare lucru de acolo, aşa că am început să învăţ pe cont propriu ce mă interesa: arta realistă figurativă”, explică Khaled. Vechii maeştri, precum Rembrandt, Caravaggio şi Da Vinci l-au introdus cu adevărat în artă.

Bursa de studiu de la Art Renewal Center

În anul 2019 a câştigat locul al III-lea la International ARC Salon Competition, categoria Da Vinci Initiative, cu autoportretul „I ripped the key from around my neck”, obţinând o menţiune de la la Portrait Society of America. „Acest lucru m-a ambiţionat enorm şi m-a convins că acesta este drumul pe care trebuie să merg”, mărturiseşte băiatul.

Ulterior, acea lucrare a fost prezentată la European Museum of Modern Art (MEAM), apoi în cadrul expoziţiei colective a concursului Sotheby's New York şi, după, a fost selectat ca finalist în cadrul unui concurs din Danemarca, fiind expus şi la Castelul Frederiksborg din Copenhaga. Clipul de prezentare şi o secvenţă a premierei de la MEAM pot fi urmărite aici.

După ce a terminat liceul, Khaled Matar a fost acceptat la The Swedish Academy of Realist Art, unde a studiat timp de un an (2020-2021).

„Fire Keeper” 

A câştigat concursul pentru bursa de vară la Florence Academy of Art din Florenţa (Italia). „La acea academie am simţit că am învăţat cele mai bune lucruri, iar asta m-a convins să mă transfer acolo. Am stat un an acasă, la Iaşi, unde mi-am pregătit proiectul «Call to Adventure», pe care l-am expus la Galeria Rotenberg-Uzunov din Bucureşti, iar apoi, în anul 2022, am plecat să îmi continui studiile la Florence Academy of Art”, povesteşte tânărul, care în prezent este student la Florence Academy of Art.

Două dintre picturile lui vor ajunge pe lună

În urma celei de-a 16-a ediţii a Competiţiei Internaţionale Art Renewal Center, Khaled a obţinut două Menţiuni de Onoare cu picturile sale „Fire Keeper” şi „Reaching for the Holy Grail”. Acestea vor fi incluse în Codexul Lunar „Colecţia Polaris” şi vor ajunge pe Lună. Operele de artă vor fi gravate cu laser pe o microfişă de nichel sau digitizate pe carduri de memorie terabyte şi incluse într-o capsulă a timpului.

„Înseamnă mult pentru mine să văd că Art Renewal Center apreciază efortul pe care l-am depus, iar acest lucru mă motivează să lucrez şi mai mult pentru a deveni mai bun în ceea ce fac. Nu mi-am putut imagina niciodată că picturile mele vor ajunge pe Lună. Uneori mă uit la Lună şi parcă nu îmi vine să cred că va exista acolo o capsulă în care vor fi stocate şi două imagini create de mine”, mărturiseşte Khaled Matar.

„Pictura «Fire Keeper» este inspirată din monomitul lui Joseph Campbell. Această lucrare înfăţişează salvarea eroului căzut către Fire Keeper, adică păstrătoarea focului care îi oferă focul etern ce îl va reînvia şi va alunga întunericul”, spune Khaled despre „Fire Keeper”, una dintre lucrările care i-au adus o Menţiune de Onoare.

„«Reaching for the Holy Grail» (FOTO SUS) reprezintă căutarea Sfântului Graal. Povestea Regelui Arthur şi a cavalerilor săi care s-au aventurat în necunoscut pentru a găsit acest simbol al celei mai preţioase comori m-a impresionat profund. Fără a şti exact ce este acest artefact sau unde poate fi găsit, ghidaţi doar de convingerea existenţei sale, aceştia au decis să înceapă căutarea din punctul în care pădurea li s-a părut cea mai întunecată. Am decis să reprezint Sfântul Graal ca un potir, în timp ce din întuneric mâinile cavalerilor încearcă să se atingă. Doar prin cucerirea necunoscutului poate cineva să îţi atingă idealul”, explică tânărul despre „Reaching for the Holy Grail”, cea de-a doua pictură premiată.

Ce este Codexul Lunar?

Codexul Lunar este o arhivă de artă, cărţi contemporane, poveşti, poezie, muzică şi filme, adică munca a 30.000 de creatori din 139 de ţări, lansată pe Lună în patru misiuni NASA, în patru capsule ale timpului. Este prima plasare semnificativă a artelor contemporane pe Lună din ultimii 50 de ani. Colecţia Polaris este cea de-a patra şi ultima capsulă temporală pentru Codexul Lunar şi va fi lansată alături de Roverul VIPER al NASA.

Lansarea Colecţiei Polaris este îndreptată către Polul Sud Lunar şi este programată pentru luna noiembrie a anului 2024. Atât lansarea, cât şi aterizarea vor fi transmise în direct.

Mai multe detalii despre Codexul Lunar pot fi găsite aici: https://www.lunarcodex.com/.

Expoziţiile lui Khaled Matar

  • 2022, Rotenberg-Uzunov Gallery, Bucharest, Romania, Call to Adventure
  • 2021, Frederiksborg Castle, Copenhagen, Denmark, PortraitNow!2021
  • 2019, Sotheby’s, New York, NY, 14th International ARC Salon
  • 2019, MEAM Museum, Barcelona, Spain, 14th International ARC Salon

Premiile lui Khaled Matar

  • 2023, ARC Salon, Teens category, 2 Honorable Mentions
  • 2022, ARC Scholarship award, 2nd place, Art Renewal Center
  • 2021, Summer scholarship winner, Florence Academy of Art
  • 2021, Portrait society of America, The future generation, Honorable Mention
  • 2021, PortraitNow! Finalist
  • 2020, ARC Salon Finalist
  • 2019, ARC Salon, The Da Vinci Initiative, 3rd place award
  • 2019, ARC Salon, The Da Vinci Initiative, Honorable Mention

Mai multe picturi de-ale lui Khaled pot fi găsite online pe contul său de Instagram. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cum a apărut criza bancară din America şi cum ne-ar putea afecta

Alexandru LĂZESCU

Cum a apărut criza bancară din America şi cum ne-ar putea afecta

Deşi nu a fost generată de asumarea unor riscuri iresponsabile, ca în 2008, şi suntem asiguraţi că ce s-a întâmplat atunci nu se va repeta, criza generată de falimentul Silicon Valley Bank din California introduce turbulenţe majore într-un mediu fragil în plan economic şi geopolitic cu consecinţe greu de estimat.

opinii

De la Val Gheorghiu, la Gabriel Caloian

Nichita DANILOV

De la Val Gheorghiu, la Gabriel Caloian

Singurul lucru comun între el şi actualul locatar al fostului său atelier este înălţimea. Amândoi sunt înalţi. Caloian ceva mai înalt decât Val Gheorghiu. Caloian cultivă spontaneitatea şi în dialog, şi în modul de-a gândi pictura, spre deosebire de Val Gheorghiu care îşi calcula fiecare pas şi fiecare gest.

Ce se cere pe piaţa muncii: profesii, experienţă, competenţe?

Ciprian IFTIMOAEI

Ce se cere pe piaţa muncii: profesii, experienţă, competenţe?

Cu excepţia Medicinei, toţi ceilalţi absolvenţi pot lucra în domenii în care contează mai degrabă competenţele pe care le deţin, modul în care îşi valorifică aptitudinile. Un absolvent de studii superioare cu competenţe digitale medii şi cunoaşterea măcar a unei limbi de circulaţie internaţionale, având disponibilitatea de a învăţa la locul de muncă, nu rămâne în afara pieţei muncii.

Sper să mor în timpul vieţii mele

Michael ASTNER

Sper să mor în timpul vieţii mele

Ei bine, abia zile mai târziu după ce mi-a apărut şi mie în minte un gând privind trecerea timpului - vine o vreme/ când timpul trece/ şi cam atât - mi-am dat seama că la origine n-are cum să nu se afle replica standard a mamei: Et vergieht!

pulspulspuls

Ce legături nebănuite mai sunt între jupânul fugar Ciorăpel de la Neamţ şi lumea politică şi de business din târgul nostru

Ce legături nebănuite mai sunt între jupânul fugar Ciorăpel de la Neamţ şi lumea politică şi de business din târgul nostru

Numai ce am vorbit ieri la rubrica noastră despre conexiunile jupânului Ciorăpel de la Neamţ prin judeţul nostru că au şi apărut informaţii noi, stimaţi telespecatori. 

Caricatura zilei

Doborârea dronei

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.