Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Ilie Năstase, condamnat definitiv la nouă luni şi zece zile de închisoare cu amânare

GALERIE
nastase
  • nastase
- +

Fostul tenisman Ilie Năstase a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti la nouă luni şi zece zile de închisoare cu amânare pentru refuzul de a-i fi recoltate probe biologice şi conducerea unui vehicul având acest drept suspendat. De asemenea, Năstase trebuie să plătească 400 de lei cheltuieli de judecată.

”În baza art.421 pct.1 lit.b C.proc.pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de apelantul – inculpat NĂSTASE ILIE şi de apelantul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti împotriva sentinţei penale nr.145/27.02.2019 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţate în dosarul nr. 34030/299/2018. În baza art.275 alin.2 C.proc.pen. obligă apelantul – inculpat la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9.07.2019”, este decizia judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti.

Sentinţa iniţială pe care au menţinut-o magistraţii prevedea condamnarea lui Ilie Năstase la 9 luni şi 10 zile de închisoare cu amânare, dar şi o serie de alte interdicţii.

”Stabileşte în sarcina inculpatului NĂSTASE ILIE, pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz sau sustragere de la recoltarea probelor biologice. (...) stabileşte în sarcina inculpatului NĂSTASE ILIE pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat. (...) contopeşte pedepsele stabilite în sarcina inculpatului în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare la care se adaugă un spor de 1 lună şi 10 zile închisoare (o treime din totalul celeilalte pedepse), rezultând astfel o pedeapsă de 9 luni şi 10 zile închisoare. În baza art. 83 alin.1 Cod penal amână aplicarea pedepsei de 9 luni şi 10 zile închisoare”, se arăta în sentinţa pronunţată de Judecătoria Sectorului 1.

În plus, sentinţa prevede: ”un termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”.

”Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă”, se mai arată în sentinţa magistraţilor.

În mai 2018, Ilie Năstase a ajuns la Poliţie după un scandal cu poliţiştii, care i-au deschis dosar penal pentru că a condus sub influenţa alcoolului.

După numai câteva ore, Năstase a fost din nou oprit de poliţişti în trafi, conducând un scuter, deşi avea permisul suspendat.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri