Iluzii de primăvară
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Iluzii de primăvară

GALERIE
nichita danilov
  • nichita danilov
- +

Lebăda îşi croia netulburată mersul maiestuos alunecând pe luciul apei, în timp ce în jurul ei un cârd de răţuşte agitate se cufundau în apă şi ieşeau la suprafaţă chiar pe sub burta ei, făcând o gălăgie infernală. Lebăda însă plutea imperturbabilă, ignorând cu totul cârdul de raţe şi tot ce era în jur.

*

La Ciric, în apropierea Insulei pelicanului, unde făcea plajă Mihai Ursachi la începutul anilor şaptezeci, am văzut înotând atât de graţios o lebădă albă, încât am rămas mult timp încremenit pe mal. Lebăda îşi croia netulburată mersul maiestuos alunecând pe luciul apei, în timp ce în jurul ei un cârd de răţuşte agitate se cufundau în apă şi ieşeau la suprafaţă chiar pe sub burta ei, făcând o gălăgie infernală. Lebăda însă plutea imperturbabilă, ignorând cu totul cârdul de raţe şi tot ce era în jur.

Privind-o mi-am adus aminte de titlul romanului Norei Iuga, „Lebăda cu două ieşiri”. Straniu titlu, mi-am zis. Atractiv, dar straniu.

Odată ce lebedele sunt mute până la cântecul final, la ce le-ar trebui două gâtlejuri în loc de unul?!

Acum însă am aflat că la Bucureşti, în cartierul Pantelimon, există Hotelul Lebăda, unde fiecare cameră are două ieşiri şi, desigur, două intrări. Într-o astfel de cameră se desfăşoară confesiunea Norei Iuga.

O uşă e obişnuită, cealaltă, care are forma şi strălucirea unei oglinzi veneţiene, se deschide spre lumea tulbure, perversă şi năucitoare a somnului. Pe una intră sexagenara, acum aproape nonagenara Nora, pe cealaltă tânărul îndrăgostit înarmat cu un buchet imens de crini, cu ochii înceţoşaţi încercând să-şi regăsească în aşternuturi dragostea pierdută.

Privind lebăda ce plutea maiestoasă pe luciul neaşteptat de limpede al apei, mi-am adus aminte că eram în prejma zilei de 9 mai, când s-a născut poetul Lucian Blaga şi am recitat în gând, Autoportretul lui, aruncând, nu ştiu de ce, în apă tot mărunţişul pe care-l aveam în buzunar: „Lucian Blaga e mut ca o lebădă./ În patria sa/ zăpada făpturii ţine loc de cuvânt./ Sufletul lui e în căutare,/ în mută, seculară căutare,/ de totdeauna,/ şi până la cele din urmă hotare./ El caută apa din care bea curcubeul./ El caută apa/ din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa.”

Ce poezie, ce versuri, o splendoare!

*

De fiecare e dată când se apropie ziua Cristinei, mă gândesc la poeziile din tinereţe ale lui Lucian Blaga. La „Poemele luminii” ale lui Blaga şi la „Paşii profetului”, a căror prospeţime şi splendoare se accentuează în fiecare an ce trece.

Cristina s-a născut de Ziua Europei, pe 9 mai, în aceeaşi zi în care s-a născut, desigur, înaintea ei cu trei sferturi de veac Lucian Blaga.

Întotdeauna, când se apropie ziua ei de naştere, recitim împreună, pe alese, la inspiraţie, acolo unde se deschide de la sine cartea, poemele lui Blaga.

Acum când aniversarea Cristinei bate cu tandreţe la uşă, îmi răsare în minte, potopit de o dulce şi tandră lumină, poemul lui Blaga din „Paşii Profetului” - „În lan”: „De prea mult aur crapă boabele de grâu./ Ici-colo/ roşii stropi de mac/ şi-n lan/ o fată/ cu gene lungi ca spicele de orz. Ea strânge cu privirea snopii de senin ai cerului/ şi cântă.// Eu zac în umbra unor maci,/ fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi/ şi fără-ndemnuri, numai trup/ şi numai lut. Ea cântă/ şi eu ascult./ Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.”

Altădată, pe vremea când stăteam în Păcurari, traversam bulevardul şi ajungeam pe calea ferată, care se află aproape de blocul unde locuiam, şi-i culegeam un buchet imens de maci. Mi se părea că nicăieri nu cresc mai frumoşi macii decât pe calea ferată. Astfel că de ziua Cristinei apartamentul nostru se umplea de maci, pe care eu îi asemănam cu nişte candele aprinse risipite pe pat şi pe duşumea...

*

„Cele mai frumoase reportaje” apărute la Editura GRI, pe care fostul meu coleg de redacţie de la revista „Timpul”, aflată atunci sub direcţia lui Cassian Maria Spiridon, a avut amabilitatea să i-o trimită Cristinei, mi-e mi-a trimis o altă carte, la fel de fascinantă, constituie o amplă radiografie a României subterane surprinsă în toată grandoarea mizeriei sale.

Galeria de portrete e cu adevărat memorabilă. Citind cartea, ţi se perindă prin faţa ochilor tot felul de locuri şi tot felul de personaje învârtindu-se ca nişte bucăţele de hârtie în puhoiul plin de mizerie al vieţii noastre cotidiene, văzute, dar mai ales nevăzute. Ceea ce luminează acest iad descris de Ilişoi e speranţa. Şi mai e şi bucuria de a trăi.

Imaginile sunt memorabile. Nimic vulgar. Nimic pervers. Chiar şi înjurăturile personajelor decăzute ale lui Viorel Ilişoi nu sunt altceva decât metafore ale speranţei ce bântuie inima oricărui om.

Reportajele mustesc de viziuni, de poezie, pe cât de inefabilă, pe atât de crudă.

Iată un mic pasaj semnificativ desprins din reportajul intitulat Salvezi un om, salvezi o lume, având ca subtitlu Libertate, haine grele: „Când intri în puşcărie, timpul se desface în bucăţi infinitezimale care conţin, fiecare, câte o bucată de veşnicie. Încet-încet, simţurile ţi se atrofiază, sufletul se osifică şi timpul parcă se suspendă; trăieşti în afara lui, sărind mecanic de la un prânz la altul. Apoi pe măsură ce se apropie ziua eliberării, totul se umflă de timp ca deşertul de apă. Când plouă la câţiva ani. Timpul devine cel mai mare inamic al deţinutului: n-ai cum să-l ocoleşti, e peste tot. Mustesc de ani podelele pe care ai călcat, ţâşnesc orele din vizeta care se trânteşte cu zgomot, cuvintele sunt doldora de minute, ajungi să vezi cum picură secundele din streaşină când priveşti ploaia lung, printre gratii. Ceasul e un mecanism înfiorător de tortură...”

Probabil că fără aceste mici „bucăţi infinitezimale de veşnicie” şi acest mecanism de tortură care e ceasul nimeni nu ar rezista să trăiască mult timp după gratii.

*

Doctorul Martin Hellinger, care a slujit între 1941 şi 1942 în lagărele de concentrare de la Sachsenhausen şi în lagărul de concentrare Flossenburg, fiind mutat apoi în 1943 la ordinul lui Himmler în lagărul exterminare de la Ravensbrück, rezervat exclusiv femeilor, se lăuda la ieşirea din detenţie că a extras mânuind cu multă măiestrie dăltiţa, cleştele, uneori chiar şi patentul, din gurile deţinuţilor vii, dar şi din gurile încleştate ale celor decedaţi în camerele de gazare, mult mai mult aur şi argint decât cântăreau toate comorile lui Montezuma, umplând până la refuz cu ele seifurile Băncii Centrale a Reich-ului, dar şi propriul său seif...

A fost judecat în Procesul medicilor nazişti de la Nürnberg şi condamnat, în 1947, la 15 ani de detenţie. A ispăşit doar opt, fiind eliberat mult mai înainte pentru buna sa purtare.

După eliberarea din închisoarea britanică pentru criminalii de război, în 1955, doctorul Martin Hellinger a primit o subvenţie de 10 000 de mărci din partea statului german şi a foştilor săi duşmani de moarte, deschizându-şi la Berlin un cabinet ultramodern de stomatologie.

Avea o reputaţie bună. Cabinetului său fiind frecventat de vechea elită ofiţerească, dar şi de noua clasă ce pusese după război mâna pe pârghiile puterii.

Medicul se purta civilizat. Era atent cu doamnele, dar şi cu domnii.

Din când în când, în amintirea vremurilor de glorie, soţia sa oferea câte o serată dansantă, la care veneau vechii camarazi de arme ai lui Martin Helilinger, scăpaţi din lagărele de concentrare destinate criminalilor de război.

Majoritatea lor fuseseră ca şi doctorul Martin Hellinger oameni prevăzători, care îşi depuseseră la timp în seifurile băncilor elveţiene sau în alte locuri sigure prada de război. După eliberare, accesându-şi conturile şi beneficiind şi de subvenţiile oferite atât de statul german, cât mai ales de fondurile Planului Marshall destinate reconstrucţiei de după război a Europei de Vest, au devenit oameni de afaceri prosperi.

Unii se gândeau la revanşă, alţii însă îşi îngropaseră securea de război şi zvastica, resemnându-se cu bunăstarea şi liniştea pe care ţi-o refereau anii de pace.

Doctorul Hellinger se resemnase şi el. Experienţa de război îi oferea o nouă perspectivă asupra meseriei sale. La prima ochire, îşi dădea seama de problemele de natură stomatologică de care suferă clientul intrat în cabinetul său. Îşi dădea seama de punctele sale nevralgice şi lucra cu mare grijă administrând dozele necesare de xilină atunci când extirpa nervii de la rădăcina unui dinte infectat sau atunci când făcea alte operaţiuni chirurgicale, astfel ca pacienţii săi să nu simtă nici o durere.

Suferea de o boală patologică, de care era, de altfel, conştient: din când în când diavolul ce sălăşluia în el îl punea la încercare şi dinţii obişnuiţi ai clientelei sale se transformau sub privirea sa înceţoşată în dinţi de aur de 24 de carate. Atunci mâinile doctorului începeau să tremure, iar el, fiind conştient de faptul că în următoarea clipă se va apuca să extragă toţi dinţii de aur ce străluceau năucitor în gura pacientului, lăsa totul baltă, şi intra la toaletă, unde se privea îndelung în oglindă, deschizându-şi de câteva ori larg gura şi trăgând cu sete aerul în piept; se stropea cu apă rece, iar când îşi revenea în fire, intra vesel, cântând o arie de operă de Wagner sau de Mozart, în funcţie de dispoziţia sa lăuntrică, în laborator.

Nichita Danilov este scriitor şi publicist

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Cosmin PAȘCA

Suflu nou în PNL, de la suflete moarte

Confruntarea dintre taberele Orban şi Cîţu în PNL nu are, până acum, nicio vagă nuanţă axiologică. Pare exclusiv o dispută pe resursele statului, asumată implicit de ambele părţi. Două armate de suflete moarte care vor să dea un „suflu nou” sifonării de fonduri publice.

Filmuletul zilei

opinii

Întâlniri

Codrin Liviu CUȚITARU

Întâlniri

„Cum, nu sunteţi profesorul Valică Şoapă de la Fizică?” „Nu”, am zis tulburat, „eu sunt de la Litere. Dumneavoastră, domnule Nefriceanu, sunteţi de la Fizică!” „Eu, Nefriceanu?” a strigat Nefriceanu uimit. „De la Fizică? Nicidecum! Sunt Placido Seringo de la Arte!”

Regionalizare (III)

George ŢURCĂNAŞU

Regionalizare (III)

Când vorbim despre necesitatea unei reforme administrative în România, cel mai adesea ne gândim doar la regionalizare, la înfiinţarea unui nivel administrativ superior judeţului. Însă, foarte important în gestionarea mai eficientă la nivelurile scalare locale e şi reînfiinţarea unui palier intermediar între comună şi judeţ.

Rolul băncilor centrale

Alin ANDRIEȘ

Rolul băncilor centrale

Băncile centrale sunt rezultatul unui îndelungat proces de evoluţie istorică, cristalizându-se organizatoric şi funcţional odată cu apariţia structurilor naţionale care le‑au creat. 

pulspulspuls

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

O întâlnire politică secretă între doi mari duşmani ieşeni. Ce voiau unul de la altul?

Una mai rece pe azi, taman potrivită pentru o asemenea zi caldă de vară, stimaţi telespectatori. Dar, mai întâi, să vă introducem în context. 

Caricatura zilei

Tort imobiliar

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.