Imaginea imposibilă fără muzică – Vladimir Cosma

Am fost întotdeauna lectorul atent al genericelor de la începuturile și finalurile producțiilor cinematografice documentare sau artistice, așteptând să aflu și numele autorilor comentariilor muzicale. Când am văzut prima dată, în penultima vacanță de vară a liceului, filmul „Distratul”, mi-a ajuns în fața ochilor numele total necunoscut al lui Vladimir Cosma. Celebrul studio „Gaumont”, scenaristul-regizorul-actorul principal Pierre Richard, echipa întreagă au fost pentru mine destule argumente să cred în identitatea de nume, poate chiar înrudirea lui Vladimir Cosma cu Joseph Kosma, compozitorul maghiar stabilit tot în Franța, prolific autor de melodii în genul „ușor”, înscris datorită muzicii pentru 120 de producții în istoria cinematografiei franceze și mondiale. Spui „Joseph Kosma” și îți vine instantaneu în memorie prea frumoasa romanță cu dublu titlu „Feuilles mortes” – „Autumn leaves”, ușor, dar potrivit tradusă în diferite variante românești, piesă de rezistență a șansonetei franțuzești și a jazzului american. Nici câțiva ani mai târziu, când Mihai Berindei a reușit să treacă de cenzură prezentarea activității lui Teodor (Teddy) Cosma pe o jumătate de pagină a Dicționarului de jazz (Editura științifică și enciclopedică, 1976), nu am ajuns la conexiunea cu Vladimir Cosma. Acestea au fost efectele tăinuirii oficiale a informațiilor.

Abia după 1989, Johnny Răducanu mi-a povestit câte ceva despre colegul său de la Conservatorul bucureștean, violonist și compozitor. Revistele muzicale din biblioteca Institutului Francez, difuzarea serialului tv „Marile familii”, discul cu muzică din filme pe care am avut prilejul să-l ascult, au rărit tot mai mult, pentru mine, „petele albe” în privința numelui Cosma. Cred că am prezentat în premieră radiofonică românească, la Radio Iași, muzica de film a lui Vladimir Cosma. Nu ar fi trebuit să fie meritul meu exclusiv, m-am așteptat să ascult comentarii și selecții din muzica sa mai întâi la posturi de radio din București, însă numele Vladimir Cosma avea să ajungă mult mai târziu în audio-vizualul românesc, începând cu Radio România Cultural în anul 2012, continuând cu emisiunea „Profesioniștii”, transmisă în premieră la TVR 1 în anul 2022. Acum, Wikipedia oferă cu generozitate informații despre familia și evoluția spectaculoasă a lui Vladimir Cosma. O familie cu viguroase rădăcini în lumea muzicală europeană, cu bogată activitate în România și peste hotare (bunica sa a studiat cu compozitorul Ferruccio Busoni, tatăl, Teodor Cosma, a beneficiat de îndrumarea profesorului de pian Lazare Lévy la École normale de musique din Paris, a fost dirijorul Orchestrei Radio Jazz, directorul teatrului „Alhambra”, dirijorul formației Casei de discuri „Electrecord”, unchiul Edgar Cosma s-a afirmat ca dirijor titular al Orchestrei Cinematografiei, al orchestrelor Ulster din Belfast și Orchestrei Radio din Lille, ca autor în genuri muzicale academice).

Vladimir Cosma a făcut parte din „lotul” studenților exmatriculați din Conservatorul bucureștean în anul 1959 pentru că erau interesați de jazz: compozitorul și pianistul Richard Oschanitzky, pianistul Eugen Ciceu fiind ceilalți membri ai „trio”-ului care avea să marcheze istoria muzicii de după Al Doilea Război Mondial. Ciceu și Cosma au fost reprimiți, dar în 1962 s-au stabilit în Germania (Ciceu) și în Franța (Cosma). Primul, ca pianist, al doilea ca violonist – ambii la nivelul virtuozității. Pentru că, așa cum am precizat, acum sursele de informații sunt bogat-ofertante, îmi pare necesară luminarea valorilor muzicale plămădite de Vladimir Cosma.

Începută în 1966, activitatea sa ca autor de muzică pentru producțiile cinematografice a cunoscut marele succes trei ani mai târziu odată cu partitura filmului „Alexandre le bienhereux”, prima dintr-o lungă și fericită colaborare cu regizorul Yves Robert. Intrarea sa pe culoarul performant al compozitorilor de muzică de film din Franța nu a fost doar rezultatul talentului și pregătirii serioase la Conservatorul din București, ci, foarte important, și efectul conjuncturii. Consacrat încă din 1961 ca autor al comentariilor muzicale din filme de lung metraj antologice, ca pianist, Michel Legrand și-a început în 1967 perioada succeselor americane în calitate de compozitor pentru cetatea filmului și pianist de jazz, lăsându-l, cum s-ar spune, „în locul său” la Paris pe Vladimir Cosma. Lista producțiilor cinematografice pentru care a compus Cosma, producții semnate de cei mai importanți regizori francezi, este impresionantă.

De ce a fost mereu Vladimir Cosma atât de solicitat? În primul rând pentru că a dovedit maleabilitate la viziunile autorilor scenariului și regiei. În al doilea rând fiindcă a creat teme melodice, structuri armonico-ritmice scurte, percutante, potrivite oricărui moment dramatic sau liric, descrierii unei situații sau a unui personaj. De aici derivă a treia calitate sine qua non a compozitorului muzicii de film: plasticitatea. Contribuția sa la împlinirea mesajului, a climatului interior.  Ideile melodice frumoase, expresive sau dinamice fermecând imediat, rămânând pentru totdeauna în memorie. Dacă adăugăm virtuozitatea orchestratorului Cosma, stăpân total al tehnicii de compoziție în aproape toate genurile muzicale, obținem rețeta infailibilă a autorului de succes.

Am scris „aproape toate genurile muzicale” pentru că autorul de concerte instrumentale, opere de cameră, suite orchestrale a mărturisit odată într-un interviu că nu a fost familiarizat cu muzica ușoară, singurul gen pe care a trebuit să-l mai studieze sistematic, o bună perioadă de timp, obligat de cerințele unui scenariu de film. Bineînțeles, genul muzicii ușoare nu i-a fost total străin, deoarece înregistrări cu orchestra „Electrecord” realizate la București în anul 1961, descoperite recent, probează contrariul. Dar, a fost o experiență trecătoare, ce avea să se repete abia peste ani, în Franța.

Vladimir Cosma „și-a înmulțit talantul” dezvoltând de-a lungul timpului ideile, substanța muzicală din filmele artistice în suite pentru orchestră, ceea ce le-a oferit șanse suplimentare de a ajunge la cunoștința și apreciera publicului, nu doar cu ocazia vizionării filmelor. S-au dovedit astfel autonomia, atractivitatea noii concepții și înfățișări sonore – atractivitate argumentată prin soliditatea „scenariului” strict muzical, prin forța dramaturgică autonomă, prin diversitatea, prin opulența sonoră a orchestrei simfonice. Orchestră ce primește uneori infuzia cromatică a bluesului, nuanțele sonor-expresive ale instrumentelor de jazz.

O serie de melodii „veșnic tinere” compuse de Vladimir Cosma, de sine stătătoare sau în desfășurarea întreagă a filmelor, pot fi admirate pe YouTube, prin intemediul unor platforme media. Sau prin audiția discurilor. Cred că publicul român, studenții interesați de muzica de film ar merita să o cunoască, măcar selectiv, în sala de concert. Este o recuperare mult necesară, poate chiar o dovadă de patriotism față de succesul mondial la care a ajuns acest muzician român de prim rang.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog și profesor

Publicitate și alte recomandări video