anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 13.08.2022

Un circuit turistic al Iaşului, care ar putea avea un mare potenţial

IMAGINI: Am pornit pe drumul conacelor boiereşti şi castelelor din jude­ţul Iaşi

GALERIE
Conac DagataConac Draguseni, moara cu ciocanele (1)Conac Draguseni, moara cu ciocanele (2)Conac Draguseni, moara cu ciocanele (3)Conac Draguseni, moara cu ciocanele (4)Conac Draguseni, moara cu ciocanele (5)Conac Draguseni, moara cu ciocanele (6)Conac Draguseni, moara cu ciocanele (7)Conac Draguseni, moara cu ciocanele (8)Conac Popesti Sturdza (1)Conac Popesti Sturdza (2)Conac Tibanesti (1)Conac Tibanesti (2)Conac Tibanesti (3)Conac Tibanesti (4)Conac Tibanesti (5)Conac Tibanesti (6)Conac Tibanesti (7)
  • Conac Dagata
  • Conac Draguseni, moara cu ciocanele (1)
  • Conac Draguseni, moara cu ciocanele (2)
  • Conac Draguseni, moara cu ciocanele (3)
  • Conac Draguseni, moara cu ciocanele (4)
  • Conac Draguseni, moara cu ciocanele (5)
  • Conac Draguseni, moara cu ciocanele (6)
  • Conac Draguseni, moara cu ciocanele (7)
  • Conac Draguseni, moara cu ciocanele (8)
  • Conac Popesti Sturdza (1)
  • Conac Popesti Sturdza (2)
  • Conac Tibanesti (1)
  • Conac Tibanesti (2)
  • Conac Tibanesti (3)
  • Conac Tibanesti (4)
  • Conac Tibanesti (5)
  • Conac Tibanesti (6)
  • Conac Tibanesti (7)
- +

Poveştile cu boieri şi domniţe încă mai străbat meleagurile noastre patriarhale, iar bătrânii satului îşi mai amintesc frânturi de istorie, tălmăcite şi răstălmăcite la gura sobei iarna ori pe prispă în serile de vară. Deşi par vremuri de mult apuse, mărturii ale vieţii boiereşti mai există şi astăzi pe ici, pe colo, în câte un capăt de sat, unde se mai găsesc conace în paragină ori locuite de proprietari care nu deschid poarta nimănui. Castelele însă s-au păstrat mult mai bine, drept dovadă că sunt şi cele mai cunoscute în itinerarele turistice ale Moldovei.

Demersul jurnalistic a fost să mer­gem pe drumul conacelor boiereşti din jude­ţul nostru, monumente istorice ce fac parte din patrimoniul cultural naţional al României şi să vedem ce a mai rămas din vechile curţi boiereşti. Ne-am îmbrăcat cu haina de turist şi am făcut un traseu în sudul judeţului cu intenţia de a vizita conacele boiereşti de la Drăguşeni, Ţibă­neşti, Dagâţa şi Popeşti. Drumul Iaşi-Scânteia s-a arătat prietenos cu noi, cei 30 de kilometri fiind de şosea lină, fără gropi. De la Scânteia spre Şcheia a înce­put drumul de piatră, destul de bun pentru maşina noastră care a văzut mai rele la viaţa ei. Până la Drăguşeni, la ansamblul de casă boierească a familiei Costin, ce datează din secolul XVIII, cei 10 ki­lometri au părut mai lungi, dat fiind faptul că mergeam doar cu maxim 50 km/h.

Ajunşi la prima destinaţie, ne-am gândit că cel mai bine ar fi să întrebăm despre conac la primărie, locul unde „se ştiu toate“ şi „se fac toate“. Acolo însă am fost întâmpinaţi cu ridicături din umeri, deoarece tânărul în vârstă de vreo 25 de ani din primul birou nu ştia despre ce vor­bim, iar doamnele de la secretariat nu prea „le au cu istoria“. Am fost însă di­recţionaţi spre casa fostului primar al co­munei, Vasile Gheţu, care locuieşte la distanţă de câteva case de primărie şi care ar fi un istoric al satului foarte bun.

Aflăm imediat că faimosul conac, locuit din anul 1701 până în anul 1800, este chiar peste drum de primărie şi că acolo a locuit boierul Bastache, după numele cunoscut de săteni, boier care a fost a­res­­tat în 1945 de noul regim. Sătenii spun că a rămas moştenitor Alexandru, fiul său, care în prezent trăieşte în Sibiu şi care nu s-a mai interesat de moşie.

Pe prispa boierului acum e moara cu ciocănele

Casa a fost naţionalizată şi a fost pe rând clădire de birouri pentru CAP, apoi secţie de mecanizare, iar acum a rămas un fel de depozit pentru primărie. Ce ne-a uimit este faptul că pe prispa unde boie­rul îşi fuma trabucul s-a încropit moara de ciocănele a satului, unde oamenii îşi macină făina pentru mămăligă. „Fiul moş­tenitor nu s-a mai interesat de conac, apoi a fost naţionalizat. În această ca­me­ră a avut biroul preşedintele de CAP“, spune Vasile Gheţu, fostul primar al co­munei Drăguşeni, deschizând uşa uneia dintre dormitoare. „S-au păstrat grin­zi­le, sunt cele de atunci şi cerdacul. Acope­rişul a fost schimbat cu tablă, s-a mai intervenit pe ici, pe colo ca să nu se dă­râme, s-au mai acoperit găuri cu bol­ţari, s-au mai compartimentat camerele, aşa că nu ştiu să vă zic câte au fost pe acea vreme. Aici a fost şi staţie de mecani­zări, iar în acea clădire de lângă conac se colecta laptele pe timpul colectivului. Boierul Bastache avea teren până pe dealul acela, vreo sută de hectare. Acum a rămas doar cât este îngrădit, vreo 80 de ari“, spune bătrânul arătând cu degetul în depărtare, apoi spre magazia mare, cu beci din curte. „Şi la aceea i s-a schimbat acoperişul, la o vântoasă s-a rupt şi a căzut şi a omorât un om. Boii s-au ferit, dar omul a murit“, spune Ghe­ţu.

La moara cu ciocănele aşteptau doi săteni cu sacii plini. „Deschide moara ca să cântărim şi noi sacii, că avem la treabă...“, spune cel mai vânjos dintre ei. Conacul de la Drăguşeni nu este o clădi­re pretenţioasă, ci mai degrabă o casă ţă­rănească, care a păstrat doar puţin din ar­hitectura opulentă de conac, mai exact în partea de sus, spre streşini. La cum arată acum însă, o poţi uşor confunda cu o ca­să bătrânească părăsită. Până şi uşa din faţă a fost schimbată cu una me­talică. În această clădire nu s-a investit nici­ un ban pentru „renaşterea“ ei şi plasarea pe har­ta turistică a Iaşului. Noi am fost primii turişti care i-au călcat vreodată pragul. Ne-am lăsat gazdele să macine făină şi am plecat mai departe, spre conacul din Ţibăneşti, fosta reşe­dinţă a boierului Pe­tre P. Carp, care în prezent este parc dendrologic.

Conacul Carp de la Ţibăneşti are potenţial turistic

Drumul a fost cu peripeţii, în nicio in­tersecţie, unde se unesc trei sau patru dru­muri, nu există nici o pancartă care să ne indice încotro să o luăm. În scurt timp rămânem şi fără GPS, deoarece îl aveam pe telefon, iar semnalul era foarte slab. Întrebăm pe un sătean care ne-a ieşit în cale şi aflăm că drumul indicat era de căruţă, o scurtătură peste deal, şi nu drumul principal. Mergem însă în continu­are printre culturile de floarea-soarelui şi ajungem într-un final la un drum circulat, într-un capăt de uliţă.

La conacul din Ţibăneşti am găsit poarta larg deschi­să şi un cal păscând în curte. Tot în curte am găsit şi două terenuri de fotbal, cu porţi frumos vopsite şi un coş pentru bas­chet. Conacul a fost construit de Ion Carp, bunicul lui P. P. Carp şi se află în renovare de aproximativ 10 ani, însă, deşi nu sunt finalizate lucrările, conacul are un potenţial turistic de necontestat. Tot ce-i mai trebuie sunt bani pentru a arăta ca altădată. Acesta a fost construit în anul 1820, iniţial doar cu parter şi un etaj, cu timpul conacul ajungând să aibă două eta­je. Aici îşi petreceau verile Petrache Carp şi soţia sa, Smaranda, fiica unui boier din Ţinutul Tutovei, împreună cu fiul lor, cel căruia monumentul istoric îi poartă nu­mele astăzi. După moartea părinţilor, aces­ta şi-a petrecut mult timp la moşia din Ţibăneşti, preferând să o administreze sin­gur. A construit o şcoală şi un dispensar medical şi a adus preot, cântăreţ, învă­ţă­tori şi medic în sat. În perioada Primului Război Mondial, familia Carp a locuit la Bucureşti, iar conacul a adăpostit un spital pentru bolnavii cu febră tifoidă. În parcul conacului se află un mausoleu în stil neogotic în care sunt îngropaţi Petre Carp şi Petre P. Carp. După moartea aces­tora, soţia lui P.P. Carp, Sevastia, şi fiul lor, Nicolae Carp, au locuit până la momentul în care conacul a fost naţionalizat. Cu prilejul reformei agrare din 1921, ţă­ranii din Ţibăneşti au fost împro­prie­tăriţi cu peste o mie de hectare din moşia fami­liei Carp. În urma reformei agrare din 1945, moştenitorii familiei Carp au păstrat conacul şi acareturile, plus 69 de hectare de teren. În martie 1949, proprie­tatea familiei Carp a fost confiscată de stat, printre clădirile preluate de autori­tăţi, conform procesului verbal întocmit cu acel prilej, aflându-se conacul cu 12 came­re, o cramă, trei pivniţe, o lăptărie şi locu­inţa administratorului. Conacul a fost re­parat, iar în următorii 50 de ani s-au fă­cut doar lucrări curente de întreţinere.

Francezii s-au simţit bine la conacul din Ţibăneşti

Şi acest conac a avut cam aceeaşi soar­tă ca cel din Drăguşeni, pe vremea regi­mului comunist. Aici a fost sediul CAP-ului Ţibăneşti, apoi sediul asociaţiei agri­cole urmând ca mai apoi să fie Clubul Co­piilor. Parcul conacului a fost lăsat în paragină, stare în care îl găsim şi astăzi. Tot pe terenul conacului s-a înfiinţat şi o şcoală de tâmplărie, mecanică textile, iar într-o parte a parcului s-au defrişat co­pacii pentru un teren de sport, care a ră­mas şi astăzi. Până în 1996 nu s-au mai efectuat lucrări la conac, acest lucru de­gradându-l în aşa hal, încât la un cutre­mur acesta risca să se dărâme. După o inspecţie de la minister, s-a început executarea lucrărilor de reparaţii capitale, până în 2001. În anul 2001, fraţii Ioan şi Alexandru (Sandu) Sturdza au cerut Pri­măriei comunei Ţibăneşti şi Inspectora­tu­lui Şcolar Judeţean Iaşi să le retroce­deze proprietăţile deţinute de mama lor, Elisabeta Sturdza (1874-1963) - fiica lui Petre P. Carp, care fuseseră confiscate de stat în martie 1949. Printr-un ordin emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în 2005, li s-au retrocedat celor doi urmaşi conacul, însă din cauza faptului că tere­nul devenise parc dendrologic şi făcea par­te din domeniul public, Primăria şi Con­si­liul local au refuzat să restituie terenul în natură. Moştenitorii au refuzat să pri­mească oferta de un miliard de lei vechi ca despăgubire pentru cele 1,5 hectare ale parcului dendrologic. În ultimii ani, la conac are loc un atelier, unde oricine poate învăţa tehnicile tradiţionale şi mo­der­ne ale fierului forjat ornamental pentru restaurarea monumentelor istorice.

În prezent, Conacul Carp din Ţibăneşti se află în proces de restaurare, iar turiştii străini nu evită să-şi facă simţită prezenţa. „Vin turiştii, pozează tot pe aici. A venit şi un grup de francezi, au stat în corturi aici în parcul conacului, au mâncat la noi în sat, mâncare tradiţională. Le-a plă­cut la noi“, a spus un localnic care trecea prin curtea conacului, scurtând drumul spre strada principală.

La Dagâţa, proprietarul conacului nu primeşte vizitatori

După ce ne refacem rezerva de apă şi ne răcorim, pornim spre Dagâţa, cea mai îndepărtată comună din judeţ, la graniţa cu judeţul Neamţ. Acolo se află conacul boierului V. Tăutu, din prima jumătate a secolului al XIX-lea, un conac care a­cum este proprietate privată. La Dagâţa ne-am oprit de refuzul proprietarului care nu ne-a lăsat să vizităm conacul şi ne-a ţinut câteva minute la poartă, pe motiv că se grăbeşte undeva. „Tocmai m-a sunat ci­neva şi trebuie să plec, trebuia să sunaţi şi voi din timp, veniţi altă dată, dar înain­te să mă anunţaţi“, a spus domnul Ma­rius, vizibil iritat. La insistenţele nostre de a ne lăsa să facem măcar o fotografie, ca să nu ne întoarcem cu mâna goală du­pă atâta amar de drum prin gropi, acesta ne-a spus franc „Domnilor, nu vedeţi că am treabă? Au mai venit şi de la Bu­cureşti de la minister, mi-au spus că nu trebuie să cimentuiesc, se dărâmă şi tre­buie să-l renovez cu lut. Unde găsesc specialişti care să-mi facă cu lut la ora asta? Se dărâmă“, spune nervos acesta. Ne-a lăsat în ultimul moment să facem o fotografie de la poartă, apoi am plecat dezamăgiţi. Deşi se află pe lista monumentelor istorice din această ţară, cona­cul boerului Tăutu nu poate fi vizitat de turiştii care ar veni pentru acest obiectiv, ori care sunt în trecere prin Dagâţa, de­oa­rece proprietarul nu permite acest lucru. Proprietarul mai spune în grabă că bu­ni­cul său a cumpărat conacul şi că s-a sătu­rat de această situaţie, că locuieşte într-un imobil din patrimoniul naţional.

Ne-am întors pe acelaşi drum pe care am ve­nit până la Ţibăneşti, de unde am cotit spre Mădârjac. Drumul de la Glodenii Gân­dului şi până la Mădărjac a fost un coşmar. Această porţiune „minată“ este plină de gropi de toate mărimile.

Sturdza şi-a adus la Popeşti trofee din Africa

La conacul moştenitorilor lui Sturdza n-am găsit pe nimeni acasă. Moştenitorii sunt în Germania şi vin foarte rar la moşia lor. Ultima dată au venit acum doi ani, la hramul bisericii „Sfinţii Voie­vozi“, şi acesta monument ce intră în ansamblul conacului Cantacuzino - Paşcanu. Cona­cul a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi în anul 2004 şi este poate cel mai frumos conac boie­resc care există în judeţul nostru, aflat într-o stare foarte bună, de parcă ar fi locuit per­manent. Nici acesta nu este inclus într-un circuit turistic, deoarece este reşedinţa de vară a lui Dimitrie Sturdza, atunci când vine din Elveţia pentru relaxare ori vânătoare. Palatul a fost restaurat şi arată ca în vremurile de demult. Are 36 de camere, un turn şi este mobilat cu obiec­te ce păstrează amprenta de epocă. Din­tre toate proprietăţile princiare din jude­ţul Iaşi, redobândite de familiile cu sân­ge albastru în urma aplicării legilor proprietăţii, palatul familiei Sturdza de la Popeşti este singurul care a fost restaurat complet după Revoluţie. Palatul a trecut din proprietatea statului în cea a prin­ţu­lui în 1998, fiind primul retrocedat fami­liei Sturdza. Renovarea a început în anul 1999 şi s-a terminat acum patru ani. Dan Bujor, administratorul conacului, po­ves­­teş­te că după 1945, la conac era un fel de spital unde erau trataţi bolnavii de TBC sau hepatită, apoi din 1993 a fost un or­fe­linat pentru copii cu dizabilităţi. După acest episod, conacul a rămas pă­răsit vre­me de cinci ani, din 1993 până în 1998, atunci când l-a redobândit prinţul Sturd­za. Cei care doresc să-l viziteze trebuie să anunţe din timp, pentru ca să poată primi aprobarea prinţului, din Elveţia. Există însă şi localnici care au reuşit să intre în conac.

„Prinţul are o mulţime de trofee de vânătoare, aduse chiar şi din Africa, zebre împăiate, cornute şi tot felul, urs etc. Am fost puţin dezamăgit deoarece nu şi-a păstrat din aerul tradiţional de pe vremuri. Este mai mult o casă de va­canţă, un conac de vânătoare“, spune farmacistul satului. L-am găsit la crâşma din sat, cu un pahar de bere în mână. Ne-a invitat şi prin farmacia lui, care se află lângă gardul conacului. La uşă îl aşteptau cuminţi trei săteni, cu scopul de a cum­păra vreo pastilă. În curte locuieşte ad­mi­nistratorul, într-o casă anexă, acesta vând grijă de conac şi tot ce este în jurul lui. Poarta din spate este deschisă, însă nimeni nu poate intra. Cinci câini dezlegaţi dau de ştire imediat şi fac mare haz dacă cineva se apropie de gard. În bătaia vântului, lângă conacul lui Sturdza stau întinse pe o sârmă de rufe multe prosoa­pe. Nu, nu sunt ale prinţului. Conacul, care mai degrabă poate fi numit pe drept palat, a fost ridicat în anul 1894 pe locul unui conac boieresc vechi de pe la 1400. Par­cul care înconjoară palatul se întinde pe o su­prafaţă de 6,5 hectare, iar conacul de la Popeşti este singura proprietate pe care Dimitrie Sturdza a reuşit să o ia de la stat şi să o reabiliteze integral. Acesta a mai obţinut şi castelul de la Miclăuşeni, pe care l-a donat mai apoi Mitropoliei.

Conacul lui Rosetti, de la Răducăneni, în ultimul hal

Pe lista monumentelor istorice de la Consiliul Judeţean sunt multe conace şi palate: fostul palat Mihai Sturza din Iaşi (Facultatea de Teologie Ortodoxă), Pa­la­tul Culturii Iaşi, Palatul lui Alexandru Ioan Cuza, Ruginoasa, Curtea Boierească Cru­penschi din Feredeni, ruinele Curţii Dom­­neşti din Hârlău, Casa Domnească din Iaşi, Casa Rosetti-Catargiu din Ră­du­că­neni, Casele familiei Cantacuzino de la Cucuteni, Castelul Sturdza de la Mi­clă­­u­şeni, Conacul Alexandrescu din Şche­ia, Conacul Cantacuzino-Deleanu din De­leni, Palat Domnesc (la Mă­nă­s­tirea Ga­lata), Palatul Braunstein, Palatul Calima­chi (Universitatea de Medicină şi Far­ma­cie Iaşi), Palatul Grigore Sturdza (se­diul Televiziunea Română Iaşi), Pa­la­tul Mi­hai Sturdza (azi sediul S.C. Agro­in­du­s­triala Bucium), Palatul Mitro­po­li­tan Iaşi, Palatul Neuschotz (azi Res­tau­rant Se­lect), Palatul Roset-Roznovanu (actuala Primărie Iaşi), Palatul de pe zi­duri (în in­cinta mănăstirii Frumoasa), Pa­latul de vara a lui Ioniţă Sandu Stur­dza (pe str. Viticultori), Palatul domnito­rului Ale­xan­dru Ioan Cuza, Palatul fami­liei Can­ta­­cu­zino-Paşcanu (actualul sediu al Stă­rii Ci­vi­le) şi Ruinele palatului „pen­tru femei“ (ansamblul mănăstirii Fru­­moa­sa).

Un e­xem­plu de conac cu o semnificaţie is­to­rică uriaşă, dar care se află în paragină este conacul din Rădu­căneni. Aces­ta nu a fost reabilitat niciodată, iar primăria do­reşte să îl transforme în Palatul Co­piilor, unde să amenajaze şi un muzeu al satului. Acesta a fost construit în anul 1850 şi a fost reşedinţa familiei boierului Las­căr Rosetti, până când regimul co­mu­nist a confiscat casa şi a transformat-o în azil pentru persoa­nele bolnave psihic. Deoarece cutremurul din 1977 a afectat structura de rezistenţă, bolnavii au fost mutaţi, iar cona­cul a rămas al nimănui. Pri­măria din Ră­ducăneni a avut în 2008 o iniţiativă prin care să consolideze co­nacul, însă proiectul nu a fost avizat de Ministerul Culturii, deoarece schimba com­plet înfăţişarea vechii clădiri. Rămas în paragină, cona­cul lui Rosetti a căzut vic­timă vanda­lizării, rămânând fără grinzi, tabla de pe acoperiş şi chiar că­ră­mizi, acestea fiind furate de către unii localici. „Nu a primit niciun leu pentru în­ceperea lucrărilor de restaurare. Inter­venţiile mele la conducerea ministerului au fost fără efect“, a afirmat Virgil Băbîi, director Direcţia de Cultură Iaşi. Motivul a fost de fiecare dată lipsa de fonduri.

Palatul de la Ruginoasa, bijuteria Moldovei

În judeţul Iaşi exista 11 conace în evidenţele Direcţiei de Cultură, dintre care doar unul a fost restaurat în ultimii 23 de ani. Cele mai vizitate castele istorice sunt castelul de la Ruginoasa şi cel de la Miclăuşeni, unde s-au băgat şi cei mai mulţi bani pentru renovare şi restaurare.

La 60 de kilometri de Iaşi, fosta reşe­dinţă a lui Al. I. Cuza îşi aşteaptă vizitatorii în haine de gală. Palatul a fost re­novat în anul 2013 şi deţine o curte interioară foarte frumos amenajată. Interio­rul este unul de vis, de o eleganţă rar întâl­nită. Acesta a fost construit de către bo­ierul Săndulache Sturdza în anul 1804 şi reamenajat în stil neogotic de Costache Sturdza. 12 ani mai târziu a fost cum­pă­rat de familia Cuza. De amenajarea cas­te­lului s-a ocupat Elena, soţia domnitorului Cuza, care şi-a petrecut împreună cu copiii lor toată viaţa la Ruginoasa. Tot ea l-a crescut aici, ca pe propriul copil şi pe cel de-al treilea fiu al domnitorului, năs­cut în urma unei relaţii extraconjugale ale acestuia cu o cântăreaţă din Bucureşti.

Restaurare neterminată la castelul de la Miclăuşeni

Povestea castelului de la Miclăuşeni este una extrem de complicată, fiind introdus pe lista monumentelor istorice abia în 2010. Acesta a fost construit de George Sturdza, fiind o copie a castele­lor feudale, de care s-a ocupat mult timp fiica acestuia, Ecaterina Cantacuzino. În primul război mondial, castelul a adă­pos­tit spitalul militar, Ecaterina fiind u­nul dintre cei care îngrijeau răniţii. Se povesteşte şi astăzi cum marele compo­zitor Enescu a cântat la vioară bolnavi­lor, în urma unei vizite a acestuia în zo­nă. În anul 1944, din cauza apropierii fron­tului, palatul a fost părăsit de Eca­terina Cantacuzino. În acea iarnă au stat în castel prizonieri nemţi, iar castelul a fost devastat de soldaţii ruşi care au pus pe foc multe cărţi valoroase, pentru a se încălzi. În 1947 castelul a fost donat Epis­copiei Romanului, iar în 1953 a in­trat în domeniul statului. Nu după mult timp, acesta a fost depozit militar de ex­plo­zibil, iar autorităţile comuniste organizau uneori petreceri în mansarda acestuia. O parte din mobilă a ajuns la ţăranii din Miclăuşeni şi Butea, care au tăiat picioarele dulapurilor şi frontoanele ca să le poată încăpea în casele lor. În anul 1960, Castelul de la Miclăuşeni a deve­nit sediul Centrului de Plasament pentru copii cu handicap psihic sever, iar în 1968 a fost distrus de un incendiu. Atunci au ars ultimele mobile originale ale castelului, care erau depozitate la mansardă.

În­tr-un reportaj din vara anului 2002, un jurnalist de la „Ziarul de Iaşi“ constata că încă persistă un miros de urină, îmbibat în pereţi şi în duşumele. În anul 2001, castelul a fost retrocedat Mitropoliei Mol­dovei şi Bucovinei, iar în 2003 s-a stabi­lit realizarea unor reparaţii de urgenţă şi a unor lucrări de peisagistică. În anul 2004, cu o finanţare de la Banca Mon­dia­lă, Mitropolia a început restaurarea, însă lucrările nu au fost finalizate în to­talitate. Castelul adăpostea o colecţie valo­roasă de cărţi şi documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, bus­turi din marmură de Carrara, argin­tărie, dar şi piese arheologice, numismatice şi epigrafice de mare valoare. Numai co­lecţia de cărţi număra 60.000 de exemplare, multe din ele fiind ediţii princeps sau rarisime.

„Sunt multe conace în pa­ragină, la unele s-a mai intervenit, însă nu mult. Nu sunt bani“, a încheiat Virgil Băbîi de la Consiliul Judeţean. Cert este că turism cu forţa nu se poate la majoritatea ca­selor boiereşti care au fost revendicate, chiar dacă acestea sunt monumente is­to­rice.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.