„Undeva, sub asfaltul bulevardului Ştefan cel Mare, în dreptul bisericii Trei Ierarhi, se mai află urmele temeliilor turnului în care s-au auzit, pentru prima dată în Ţările Române, bătăile unui ceas public. Acest «Punct 0», lesne de reperat, s-ar fi cuvenit să fie marcat în asfalt, pentru posteritate. Omul modern, a cărui existenţă stă în mult mai mare măsură sub imperiul scurgerii dramatice a Timpului, divizat în unităţi din ce în ce mai mici, ar poposi oricând în acest perimetru, cu reală emoţie”. Fragmentul de mai sus îl scria, în 2008, regretatul istoric ieşean Sorin Iftimi, răpus de Covid la finele anului trecut.

Patru ani mai târziu, când a început amenajarea bulevardului ca pietonal, Sorin Iftimi a trimis propunerea Primăriei. Pe atunci viceprimar, Mihai Chirica a confirmat primirea solicitării, „în urma căreia analizăm posibilitatea marcării în faţa Bisericii «Trei Ierarhi» a faptului că în zonă a existat primul turn cu ceas”. Nici azi, locul respectiv nu este semnalat în vreun fel. Istoria vestitelor orologii ieşene pare a rămâne astfel cuprinsă doar în documente cu circuit restrâns, departe de marele public.

Istoria celui mai cunoscut ornic al oraşului

După aproape un veac de la montarea primului ornic, cel de la «Trei ierarhi» din 1638, Iaşul mai primeşte unul. A fost pus în funcţiune în vremea lui Grigore Ghica II, în 1728, care a refăcut zidurile Curţii Domneşti şi a înălţat turnul Porţii Mari, în vârful căruia a instalat ceasul. După doar 25 de ani, orologiul a avut de înfruntat primul incendiu. Se pare că ceasul a rezistat, pentru că este menţionat inclusiv după incendiul devastator din 1880, deşi nu e sigur că era acelaşi mecanism. Totuşi, odată cu inaugurarea Palatului, în 1925, un mecanism nou a fost instalat de inginerul Horia Pascalovici, reprezentantul firmei din Hamburg care l-a construit. După cum ştim, orologiul bate sferturile de oră, iar la fix carillonul - un sistem de opt clopote instalat deasupra încăperii unde se află mecanismul - este acţionat printr-un tambur cu 69 de ştifturi.

Acordurile Horei Unirii răsună pe parcursul a 42 de secunde şi sunt urmate de bătăile pentru oră.

Noul orologiu a înfruntat ultimul război mondial, şi poartă urma unui proiectil care a perforat cadrul ce susţine cele opt clopote. Însă, în vremea aceluiaşi război, au dispărut cele 25 de ceasuri aflate în diverse săli ale fostului Palat de Justiţie, acţionate sincron de ceasornicul din turn.

Orologiul simbol al oraşului a trecut printr-o revizie generală în 1984, unul dintre membrii echipei de atunci, inginerul Ion Cristea, fiind cel care are grijă şi azi de complicatul mecanism. El ne-a explicat în detaliu - şi face asta pentru toţi vizitatorii care urcă în podul Palatului ca să ajungă în turn - cum funcţionează totul: de la angrenaje şi roţi dinţate, până la acele de pe cele trei cadrane ale ceasului, fiecare cu diametrul de 3,24 metri. Acestea sunt situate în dreptul încăperii unde se află mecanismul. Greutăţile de peste 100 kg care asigură forţa motrice a ceasului sunt agăţate în camera mai mică de dedesubt, iar clopotele pe care le auzim cântând sunt în mijlocul unei încăperi din vârful (etajul 4 al) turnului. Cu ajutorul unui motor, greutăţile sunt ridicate automat la fiecare 12 ore până la o înălţime de 8 metri.

Cel mai vechi orologiu din Iaşi arată şi azi ora exactă. Ştiţi unde este?

Profesorul Ion Cristea se îngrijeşte şi de celălalt ceas vechi al oraşului, cel instalat în clopotniţa Bisericii Sfântul Spiridon, pe bulevardul Independenţei. Aici a funcţionat al treilea orologiu, adus de la Viena, la începutul secolului al XIX-lea. La acea vreme a costat 945 de lei. Mecanismul aflat acum în turnul ce străjuieşte bd. Independenţei nu e cel original. Acesta a fost fabricat în Franţa după 1852, an în care Armand-François Collin, mecanicul ceasornicar care şi-a ştanţat numele pe mecanism, a cumpărat firma constructoare de orologii Wagner, una dintre cele mai cunoscute din Franţa. De remarcat că numele lui Collin apare şi pe clopotele ceasului din Catedrala Mitropolitană, montate în 1883, cu un an înainte ca orologierul să se retragă din firmă.

În ciuda aspectului deplorabil al turnului clopotniţă, ceasul ascuns într-o cămăruţă de sub clopote bate şi azi ora şi sfertul. Acesta este cel mai vechi orologiu funcţional din Iaşi, ţinut „în viaţă” de profesorul Ion Cristea - care vine din când în când să potrivească ora. Bătrânul orologiu „obişnuieşte” să rămână în urmă, dar clopotele sale - aduse şi ele de la Viena, în 1892 - continuă să bată la fiecare 15 minute. Primarul Iaşului a promis în august restaurarea bisericii şi a turnului cu fonduri europene, un contract de asociere între primărie şi parohie fiind aprobat cu trei luni înainte în Consiliul Local.

Bătrânele ceasuri şi-au făcut implant cu noua tehnologie

La mijlocul secolului al XIX-lea, şi turnul Mănăstirii Bărboi avea un ceas. Acesta s-a pierdut însă demult. Cel pe care îl vedem astăzi, montat la sfârşitul anilor ’80, a fost readus la viaţă şi automatizat de unul dintre ceasornicarii pasionaţi din Iaşi, Adrian Rotariu, care a pus la punct şi ceasul din Catedrala Mitropolitană.

Cele două orologii, de la Bărboi şi de la Mitropolie, se „întorc” singure, se reglează singure prin gps, iar cel din catedrală îşi opreşte bătăile după ora 20.

Reclădită la sfârşitul secolului al XIX-lea, Biserica Lipovenească are şi ea un ceas, în vârful celei mai înalte turle.

Deşi reparat la ultima renovare, acum 12 ani, ceasul care domină zona Podu-Roş se încăpăţânează să nu funcţioneze: cele patru cadrane indică, fiecare, altă oră, ca şi cum ar fi îngheţat pe rând în timp.

Gara fără ceas

Ca vechime, urmează ceasul care s-a aflat cândva pe frontispiciul Gării mari. Îl vedem în fotografiile de epocă, dar astăzi lipseşte cu desăvârşire. A dispărut după al doilea Război Mondial, când clădirea gării a fost sluţită cu un turn în care a fost montat un alt orologiu, cu patru cadrane. Grav avariat după cutremurul din 1977, turnul a fost îndepărtat cu tot cu ceas, şi acesta dispărut.

„Sucursala Regională CF Iaşi nu deţine documente/ date despre ceasul şi mecanismul care au funcţionat în fostul turn. Menţionăm faptul că în proiectul de renovare a clădirii administrative a SRCF Iaşi nu a fost prevăzută reinstalarea unui ceas, însă pe viitor acest aspect va fi luat în considerare”, a precizat Societatea Naţională de Căi Ferate, la solicitarea Ziarului de Iaşi.

Trei cadrane şi toate trei

Mai aproape de vremurile noastre, Palatul Universitar a primit nu doar un ceas, dar şi un termometru şi un barometru. Ceasul, aflat deasupra intrării principale, a fost oprit ceva vreme, apoi a fost repus în funcțiune. Când funcţionează, dacă e linişte pe bd. Carol, se pot auzi bătăile de la fiecare oră.

Instalat deasupra intrării folosite în mod obişnuit în Universitate, termometrul arată mereu aproape 40 de grade. Căldură mare…

Deasupra celeilalte intrări a Corpului A, parte a Universităţii Tehnice, putem vedea un disc care înlocuieşte momentan barometrul. Mecanismul a dispărut de mai mult timp, dar responsabili din Palatul Universitar ne-au spus că se caută în prezent soluţii pentru restaurarea şi punerea în funcţiune a tuturor celor trei - ceasul, termometrul şi barometrul.

Ceasuri noi pe clădiri vechi

Un ceas în armonie cu arhitectura turnului unde este instalat este cel al Bisericii Armeneşti. Mecanismul este unul nou, adus odată cu restaurarea lăcaşului, cu zece ani în urmă. Nimeni din parohie nu ştie să fi existat un alt orologiu, deşi turla cea mai înaltă păstrează pe toate cele patru laturi locuri pentru cadrane. Ceasul nou are un singur cadran, dar arată constant ora cu o abatere de câteva zeci de minute.

Un ceas public putem vedea şi în Piaţa Unirii. De fapt, aici sunt două: unul pe esplanadă, iar al doilea, pe frontonul Hotelului Traian. Şi acesta este unul nou: fotografiile de epocă ne arată hotelul cu ceas, dar în imaginile din anii ’60-’70 îl vedem fără.

Tot în anii ’70, mai precis după ultimul mare cutremur, a dispărut şi ceasul instalat pe frontonul Colegiului „Costache Negruzzi”. La seismul din ’77, s-a prăbuşit pe scările din faţa intrării principale. Directorul instituţiei, Camelia Gavrilă, care predă la „Negruzzi” din 1988, ne-a povestit că mecanismul greu de 500 kg nu doar că s-a făcut zob, dar a deteriorat serios şi scările. Şi acestuia i s-a pierdut urma, nefiind montat până azi nici vechiul orologiu, nici un altul, nou.

VEDEŢI ŞI:

Orologiile din turnurile Iaşului, întoarse şi reglate prin GPS de pe telefon - AICI