Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Nichita a luat pulsul şantierelor cu bani europeni

IMAGINI: Se extinde şantierul din Podu Roş. Lucrări „unice în România“ la pasajul Băncilă

GALERIE
pasaj
  • pasaj
- +

Implementarea proiectelor europene dă bătăi de cap constructorilor şi autorităţilor locale. Primarul Gheorghe Nichita a inspectat ieri patru şantiere de pe raza oraşului şi a dispus o serie de măsuri pentru urgentarea lucrărilor pe unele tronsoane care se află în întârziere. Edilul avea programate inspecţii în Zona Industrială, Podu Roş-Nicolina şi Lăpuşneanu - Piaţa Unirii, dar, la insistenţele presei, a mers şi la pasajul Octav Băncilă. Primele două proiecte au ca termen de execuţie luna iunie, al treilea în septembrie, iar ultimul în decembrie. Singurul proiect considerat „cu risc“, în sensul că poate fi depăşit termenul de finalizare, este pasajul Băncilă.

Tramvaiele 3 nu vor mai circula spre Dancu

IMAGINI ŞANTIER BAZA 3

Ieşenii vor circula cu autobuze spre Dancu timp de cel puţin 90 de zile. Suspendarea acestei rute vine în contextul lucrărilor din zona Doi Băieţi. Deşi constructorul a cerut închiderea pe o perioadă de trei luni, primarul Nichita spune că va accepta doar o lună şi jumătate. Deocamdată, nu a fost stabilită data la care va fi închisă această porţiune din traseu. „Proiectul care pleacă de la Doi Băieţi spre Metalurgie şi apoi vine pe zona Ţuţora spre Nicolae Iorga are două puncte importante în care avem probleme deo­sebite: intersecţia de la Doi Băieţi, care necesită să oprim tramvaiele spre Dancu, şi cea de la Baza 3. Din ceea ce văd în teren, lucrurile funcţionează bine, doar vremea ne mai poate încurca“, a spus Nichita. Potrivit primarului, problemele din Baza 3 ţin de complexitatea lucrărilor.

Lucrări suplimentare de 7,5 milioane lei la pasajul Nicolina

IMAGINI ŞANTIER PODU ROŞ - NICOLINA

Montarea şinelor de tramvai pe pasajul Nicolina va începe la sfârşitul lunii aprilie. La momentul inspecţiei, muncitorii lucrau în special în zona Podu Roş şi la consolidarea structurii de sprijin a pasajului Nicolina. În acelaşi timp, Primăria a anunţat lucrări suplimentare la pasaj care nu sunt prinse în actualul contract. „Este vorba despre supralărgirea pasajului la două benzi, trebuie să ne extindem în exterior şi ne extindem pe ambele fire cu circa 2,5 m, stâlpi de iluminat, infrastructura riglelor care reprezintă structura pasajului cu o soluţie modernă cu fibră de sticlă şi fibră de carbon“, a detaliat viceprimarul Mihai Chirica.

Potrivit directorului de proiecte al municipalităţii, Cosmin Coman, lucrările au o valoare de 7,5 milioane lei, iar documentaţia pentru organizarea licitaţiei a fost deja trimisă spre avizare la instituţiile de resort şi urmează să fie publicată în Sistemul Electronic pentru Achiziţii Publice.

O altă noutate anunţată ieri de municipalitate constă în extinderea lucrărilor pe bulevardul Ţuţora. „Am dispus Direcţiei Tehnice pro­iectarea tronsonului Podu Roş - Ţuţora, unde Primăria va înlocui cu fonduri proprii linia de tramvai, astfel încât să finalizăm integral modernizarea acestei zone centrale“, a susţinut Nichita. O altă documentaţie în curs de finalizare este pentru tronsonul Calea Chişinăului - Tudor Vladimirescu (campusul universitar). „Pentru acest proiect aşteptăm o expertiză de la ApaVital privind starea colectorului care vine din C.A. Rosetti şi descarcă în Tudor Vladimirescu. Dacă va trebui să intervină la colector, e un colector imens, atunci nu vom putea ataca lucrările la şina de tramvai pentru că riscurile sunt foarte mari de prăbuşire. Aşteptăm să facă expertiza“, a precizat primarul.

Maşinile de pompieri vor putea intra pe Lăpuşneanu

IMAGINI ŞANTIER PIAŢA UNIRII

Sub plăcile de granit de pe strada Lă­puşneanu este construită o infrastructură de beton care va permite un trafic semi-greu. Potrivit oficialilor Primăriei, Lăpuşneanu va fi pietonal, dar astfel se va permite intervenţia maşinilor pentru situaţii de urgenţă. „Avem termen de finalizare luna septembrie. Sunt convins că se poate respecta acest termen“, a spus Nichita. În prezent, constructorul a început montarea plăcilor de granit din zona dinspre Fundaţie. Pe porţiunea de la fostul cinematograf Tineretului au început săpăturile pentru realizarea infrastructurii de beton, care, la acest moment, este construită până în dreptul tonetelor de anticariat. În Piaţa Unirii, după ce vor fi finalizate lucrările la infrastructura de utilităţi de către operatorii Veolia (fostă Dalkia) şi ApaVital, lucrări care se află într-un stadiu avansat, constructorul va începe amenajarea zonei.

Lucrările la pasajul Băncilă, „unice în România“

IMAGINI ŞANTIER PASAJ OCATV BĂNCILĂ

La pasajul Octav Băncilă se efectuează lucrări „unice în România“. Cel puţin aşa au susţinut constructorii. Este vorba de distanţele între structurile de sprijin ale pasajului. „Peste calea ferată avem o deschidere de 70 m, este unică în România, la niciun alt şantier nu se lucrează aşa acum. Apoi, spre Arcu, avem încă două deschideri de 50 m şi, respectiv, 45 m“, au precizat reprezentanţii Conest.

În pre­zent, pasajul este susţinut de mai mulţi piloni intermediari, dar, în final, vor rămâne doar şase structuri de sprijin din beton, în contextul în care lungimea proiectată a obiectivului este de 526 m, din care 254 m reprezintă rampele de acces. „Acest pasaj a prins contur. Suntem într-o fază destul de avansată faţă de ceea ce era preconizat anul trecut, am întâmpinat foarte multe dificultăţi cu devie­rile reţelelor de utilităţi, lucrările evoluează. Am convingerea că (constructorii, n.r.) vor face toate eforturile să terminăm lucrările în 31 decembrie 2015, o lucrare dificilă şi foarte importantă“, a mai declarat Nichita. Toate proiectele europene pe care le implementează Primăria la ora actuală trebuie finalizate până la sfârşitul acestui an. În caz contrar, banii europeni vor fi pierduţi.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri