Îmbrățișarea de pe Cruce

vineri, 13 septembrie 2024, 03:00
1 MIN
 Îmbrățișarea de pe Cruce

Începutul anului bisericesc stă sub semnul a două mari sărbători: Nașterea Maicii Domnului, de pe 8 septembrie, și Înălțarea Sfintei Cruci, de pe 14 septembrie.

Între cele două sărbători există o legătură, întrucât ele au rolul de a ne aduce aminte de momentele importante din lucrarea mântuitoare care s-a făcut pentru neamul omenesc. Amândouă îl au în comun pe Iisus Hristos: mai întâi prin cea care L-a născut, Fecioara Maria, și care este născută, la rându-i, din sfinții și drepții părinți Ioachim și Ana (bunicii Mântuitorului!); apoi prin cinstirea a însăși Crucii pe care Domnul S-a răstignit. Mergând mai departe pe fir, să ne amintim de căderea primilor oameni, Adam și Eva, care a fost marcată de trei „semne”: fecioara, lemnul și moartea. Fecioară a fost Eva – căci nu cunoscuse încă pe bărbatul său –, lemnul a fost pomul cunoștinței binelui și răului, iar moartea a fost pedeapsa primită de Adam și, prin el, de toți urmașii săi. Aceste semne ale înfrângerii – Fecioară, lemn și moarte, au ajuns, în mod paradoxal, la Hristos, semne ale biruinței: în locul Evei este Fecioara Maria; în locul pomului cunoștinței binelui și răului avem lemnul Crucii; iar în locul morții lui Adam avem moartea lui Hristos, o moarte biruită însă prin Înviere. Așa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, în felul acesta diavolul a fost biruit chiar cu armele prin care biruise la facerea lumii: prin lemnul pomului l-a biruit diavolul pe Adam, iar prin lemnul Crucii l-a biruit Hristos (Noul Adam) pe diavolul.

Sfântul Atanasie cel Mare ne spune că Mântuitorul a ales Crucea drept cale a jertfirii Sale pentru că acesta era singurul fel de moarte în care trebuie să întinzi mâinile. Altfel spus, e un mod de a sfârși îmbrățișând și adunând „pe fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați”. Iar alegerea acestui fel de moarte a făcut-o Domnul pentru a ne arăta cât de mare este dragostea Sa pentru noi. Dacă cineva străin de creștinism ar vrea să i se rezume într-o frază care este credința creștinilor, ar fi de ajuns acest pasaj: „Căci Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). Sunt trei lucruri, în esență, care se spun aici: unul face referire la trecut, altul la ceva prezent, iar altul ne vorbește despre viitorul nostru, acel „deja și nu încă”. Când citim „Dumnezeu a iubit lumea” și „pe Fiul Său Cel Unu-Născut L-a dat”, înțelegem că noi suntem creația lui Dumnezeu și că, deși am utilizat în mod greșit libertatea noastră – acest dar divin, totuși Dumnezeu ne-a trimis pe Fiul Său pentru a ne izbăvi din umbra morții și pentru a ne arăta care este calea spre viață veșnică. Apoi versetul are un verb la timpul prezent căci ni se spune „oricine crede”. Așadar cel mai important lucru pentru noi este să credem în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu și la această credință este chemat „oricine”, fără nici un fel de excepție. Oricine, adică și cel drept, și cel păcătos, pentru că nu păcatul, ci necredința poate bloca definitiv drumul spre mântuire. Pentru păcat există antidotul pocăinței, însă e nevoie de credință pentru a te pocăi de greșelile făcute. Al treilea aspect cuprins în acest verset face referire la răsplata primită de cei ce cred: aceia nu vor pieri, ci vor avea viață veșnică. Nu se spune că nu vor pieri în sensul că nu vor muri fizic, ci că și de vor muri trupește, sufletul lor va continua să dăinuiască în Împărăția lui Dumnezeu, iar la sfârșitul lumii vor învia cu trup nestricăcios.

Hristos nu a venit, așadar, pe pământ pentru a I se sluji, pentru a ne stăpâni, ci pentru a ne arăta iubirea Sa jertfelnică, pentru a ne arăta că ne iubește atât de mult încât pentru noi se lasă răstignit. Ce dovadă mai mare de iubire poate primi cineva de la o altă persoană decât aceea de a-și jertfi și viața? Hristos Și-a dat viața pentru ca nouă să ni se deschidă poarta vieții veșnice. A trăi zi de zi cu Hristos și pentru Hristos este o mucenicie, o răstignire de bună voie a tuturor poftelor, gândurilor sau stărilor noastre de dragul Lui. Ca să primești îmbrățișarea Celui de pe Cruce trebuie să te sui, la rându-ți, pe cruce. Dumnezeu și omul – două cruci îmbrățișate, Cerul și pământul unite de o iubire fără sfârșit!

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii