Iminenta prăbușire a silozurilor fiscale

miercuri, 02 iulie 2025, 03:09
1 MIN
 Iminenta prăbușire a silozurilor fiscale

O amplă reformă pe termen relativ scurt vizează ANAF, atât în ceea ce privește structura acesteia, cât și modul său de lucru. Aceasta pune accent pe problema eliminării „silozurilor”, știut fiind că fiecare domeniu (control, colectare, trezorerie) funcționează separat, ca niște turnuri (silozuri) care nu comunică între ele. Reforma presupune o reorganizare piramidală, care să ducă la coordonare reală între nivelurile local, regional și central.

Se subînțelege, credem, că termenul „siloz” este o metaforă critică, care semnalează lipsa de integrare și colaborare între structurile ANAF. Reorganizarea propusă sugerează înlocuirea acestei logici de siloz cu o structură piramidală, care să permită coordonare unitară și transversală.

Aplecându-ne asupra priorităților guvernamentale, așa cum sunt acestea redate pe arii sectoriale în recentul Program al Executivului, observăm că unul dintre obiectivele generale este considerarea Ministerului Finanțelor (MF) drept ”pilon central al reformei administrației publice și al garantării sustenabilității economice a României” (https://monitoruloficial.ro/Monitorul-Oficial–PI–580–2025.html). Astfel, rolul acestuia ar urma să fie vital în ”reașezarea politicii fiscale și bugetare pe baze echilibrate, predictibile și transparente, într-un context marcat de presiuni inflaționiste, de ajustarea deficitului bugetar și de obligațiile asumate prin PNRR și Semestrul European”.

Totodată MF va coordona reforma de fond a aparatului bugetar, va digitaliza relația dintre stat și contribuabil și va reașeza cheltuielile publice în funcție de cât de mult contează, cu adevărat, pentru oameni și economie. Când vine vorba despre reorganizări sau comasări, Programul prevede câteva direcții cât se poate de clare. Se anunță, între altele, o restructurare serioasă a MF și a ANAF/AVR, cu comasarea direcțiilor care ”se calcă pe picioare”, clarificarea responsabilităților între birourile de la centru și cele din teritoriu și asumarea de către MF a rolului de ”policy unit”, adică un fel de laborator tehnic de creare a fundamentelor deciziilor. În plus, se va pune pe picioare o unitate specială care să facă prognoze bugetare și analize serioase legate de sustenabilitatea fiscală. Această unitate va lucra în strânsă legătură cu CNSP, INS și BNR, ca să genereze scenarii și avertismente din timp, nu după ce s-a produs dezechilibrul.

Tot în Program intră și formarea unui centru național de răspuns în materie de fiscalitate, prin care MF va gestiona cererile de clarificare venite din partea firmelor, cu termene clare și răspunsuri publice, tocmai ca să reducem incertitudinea fiscală care-i roade pe toți. Cea mai amplă reformă pare să vizeze însă ANAF, atât în ceea ce privește structura, cât și modul de lucru. Aici se pune accent pe problema eliminării „silozurilor”, știut fiind că fiecare domeniu (control, colectare, trezorerie) funcționează separat, ca niște turnuri (silozuri) care nu comunică între ele. Reforma ar presupune o reorganizare piramidală, care să ducă la coordonare reală între nivelurile local, regional și central. De asemenea, se urmărește centralizarea activităților de suport și a deciziilor importante, cum ar fi analiza de risc pentru identificarea neconformării fiscale sau controalele neanunțate. În paralel, se vorbește și despre reducerea numărului de posturi de conducere, simplificarea organigramei și introducerea unor indicatori de performanță clari, ca să știm cine își face treaba și cine nu. Tot pentru o ANAF mai eficientă și mai de încredere, se propun câteva măsuri care țin de profesionalism și transparență.

Funcțiile de conducere de la nivel local și regional ar urma să fie ocupate doar prin concursuri organizate la centru (și nu prin numiri politice). Se mai dorește eliminarea numirilor temporare, iar inspectorii antifraudă și cei vamali să poarte camere video în timpul controalelor. În plus, vor fi introduse teste de integritate pentru aceștia, tocmai ca să nu existe suspiciuni și să crească încrederea contribuabililor. La capitolul datorie guvernamentală, obiectivul este clar: să nu trecem de pragurile stabilite prin regulile europene – adică datoria brută să rămână sub 60% din PIB, iar cea netă sub 55%. Pentru aceasta, se optează pentru o finanțare echilibrată între surse interne și externe, cu acces continuu la piețele internaționale și cu o diversificare cât mai mare a investitorilor. Și nu în ultimul rând, urmează a se folosi și instrumente financiare moderne, pentru ca datoria publică să nu devină sub nicio formă o problemă pe termen lung.

 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii