Impact devastator pe un drum din Tecuci. Un tânăr de 29 de ani a murit, după ce a intrat cu mașina într-un copac, fiind ulterior proiectat într-un gard
Un bărbat de 29 de ani, din municipiul Tecuci, a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce autoturismul pe care îl conducea a ieşit de pe carosabil şi a lovit un copac, fiind ulterior proiectat într-un gard, scrie News.ro/
Potrivit IPJ Galaţi, accidentul s-a produs în jurul orei 2.30, după ce şoferul, care circula dinspre satul Furceni către centrul municipiului, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă la stânga şi a ieşit în afara carosabilului. Echipajul medical sosit la faţa locului a constatat decesul conducătorului auto, un bărbat în vârstă de 29 de ani.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale accidentului.
Publicitate și alte recomandări video