Împărțirea bunurilor comune la cererea creditorului personal al unuia dintre soți. Precizările consilierului Paula Iekel, Instituția Avocatul Poporului, Iaşi

Art. 353 alin. (1) Cod Civil stabilește ca regulă generală că bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre soți. Aliniatul (2) al aceluiași articol prevede o dispoziție de excepție, restrictivă și derogatorie de la regimul de drept comun al comunității matrimoniale legale, conform căreia „ cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor, creditorul său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanței sale.“

Așadar, acest drept al creditorilor personali ai unuia dintre soți de a cere partajul bunurilor comune este un drept propriu și acești nu exercită o acțiune oblică (subrogatorie), prin care să-și valorifice pe cale indirectă dreptul lor de creanță. Totodată, acțiunea creditorilor personali de a cere împărțeala bunurilor comune are un caracter subsidiar, ea putând fi intentată numai după urmărirea bunurilor proprii ale soțului debitor și numai dacă bunurile proprii ale acestuia sunt insuficiente pentru acoperirea creanțelor.

Respectarea acestor condiții de către creditorii personali înainte de a fi solicitată împărțirea bunurilor comune are un caracter obligatoriu. Ordinea în care pot fi urmărite bunurile proprii și cele comune este imperativ stabilită de lege. De asemenea, cu ocazia cererii de împărțire a bunurilor comune, creditorul urmăritor nu trebuie să facă dovada că un anumit bun al soților este comun, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 343 alin. (1) din Codul Civil, calitatea de bun comun, nu trebuie dovedită. Astfel, partea care pretinde că un bun este propriu al unuia dintre soți trebuie să facă această dovadă.

Atâta timp cât legiuitorul nu face nicio precizare în mod expres, acest drept de a cere împărțirea bunurilor comune poate fi exercitat de toți creditorii personali și nu doar de cei chirografari. Pot constitui obiect al acțiunii de împărțire a bunurilor comune, doar acele bunuri existente în patrimoniul comun al soților nu și bunurile viitoare.

Bunurile care nu au fost împărțite, precum și cele pe care soții le vor dobândi după data împărțirii, vor alcătui, în continuare obiectul dreptului de proprietate comună în devălmășie, iar asupra bunurilor împărțite și atribuite fiecare dintre soți va dobândi un drept de proprietate exclusivă.

În situația în care obiectul acțiunii de împărțire îl constituie toate bunurile comune, dreptul de proprietate comună al soților încetează, însă el va renaște după împărțire și va avea ca obiect bunurile pe care soții le vor dobândi în timpul comunității legale cu titlu de proprietate. Dacă, dimpotrivă împărțirea are ca obiect numai unele bunuri comune, atunci dreptul de proprietate în devălmășie nu încetează, ci își va micșorează obiectul, în sensul că bunurile astfel împărțite devin bunuri proprii, așa cum prevede art. 353 alin. (3)  din Codul Civil. l

Consilier Paula Iekel, Biroul Teritorial Iași, Instituția Avocatul Poporului

Publicitate și alte recomandări video