Imperiile nu mor în tăcere. Cum ne va afecta pierderea războiului de către Rusia?

În urmă cu circa trei luni scriam aici, la aceeași rubrică din „Ziarul de Iași”, că înlănțuirea unor evenimente marcante petrecute departe de frontul ucrainean, precum pierderea Siriei de către Rusia, atacul chirurgical al Israelului în Iran, pacea istorică Armenia-Azerbaidjan semnată în SUA sau ofensiva economică chineză fără precedent în fostele republici sovietice, toate petrecute fără ca Rusia să aibă vreun cuvânt de spus, deși vorbim de aliați (foști?) strategici ai acesteia, ei bine, spuneam că toate acestea sunt semnul clar că Rusia a pierdut deja. Strategic sigur, dar nu încă și militar (vezi AICI). Și că Rusia, deja din vară, nu mai putea fi considerată o mare putere.

Cele numai trei luni scurse de atunci ne-au dat dreptate cu vârf și îndesat. Ba, în plus, acum tot mai multe voci cu greutate spun că Rusia se apropie vertiginos de pierderea războiului. Ba chiar că prăbușirea Rusiei ca stat, de neimaginat acum jumătate de an, este deja „pe masă” în toate marile cancelarii ale lumii, ca eventualitate.

Mai întâi, cel mai recent semn că lucrurile se derulează în sensul de mai sus: faptul că în ultima perioadă Ucraina a reușit să scoată din uz 42% din capacitatea de rafinare a petrolului din Rusia. Nu mai departe de începutul săptămânii în curs, prestigioasa publicație Financial Times, care avansa acest procent surprinzător de mare, mai făcea o dezvăluire ce, anterior, era doar o bănuială a multora: loviturile extrem de precise ale Ucrainei asupra rafinăriilor rusești, fie lângă front, fie adânc în interiorul teritoriului advers, beneficiază de sprijin informațional, în privința locației exacte, din partea americanilor. Motivul: după cum tot Financial Times notează, Trump a devenit „din ce în ce mai deranjat de lipsa de voință a președintelui rus Vladimir Putin de a avansa spre pace”, ceea ce a determinat o schimbare radicală de strategie și un sprijin direct cu informații pentru operațiunile de țintire ale Ucrainei. Această „colaborare” a început, se pare, în urma unei discuții telefonice între președintele Trump și președintele Zelenski, în iulie 2025. Cine ești tu, Putin, să văduvești liderul lumii de pacea care îi mai lipsea ca să primească Nobelul? A fost asta, sau nu, nici nu mai contează: e de bine…

Lucrurile au devenit publice și mai în detaliu. După cum prezintă analistul militar Cristian Soare, de la portalul de profil Defense Romania, „Structura sprijinului american reflectă o diviziune clară a muncii între Washington și Kiev. Trei surse familiare cu subiectul spun că Ucraina a selectat țintele pentru loviturile la distanță, iar Statele Unite au furnizat apoi informații despre vulnerabilitățile facilităţilor respective. Statele Unite au stabilit, de asemenea, prioritățile țintelor pentru ucraineni, iar SUA au fost strâns implicate în toate etapele planificării atacurilor ucrainene”. Ce denotă toate acestea? În mod cert, că deja Rusia nu mai luptă doar cu Ucraina, pe front.

Rezultatele din teren? O criză energetică majoră, de neimaginat, în Rusia: penurii de benzină, cozi lungi și prețuri tot mai mari la stațiile de alimentare, ba chiar și importuri din China pentru necesități critice. Nu există date verificabile, dar mulți economiști spun că semnele indică faptul că economia Rusiei nu mai poate rezista șase luni. Că nu va prinde vara viitoare.

Așadar, o scurtă trecere în revistă a „realizărilor” lui Vladimir Putin de la debutul atacului asupra Ucrainei și până acum:

– pierderea cu 42% a capacității de rafinare a petrolului, principala sursă financiară a economiei de război. Procent care sigur va crește;

– criză internă iminentă a combustibililor în prag de iarnă, fără posibilitatea importurilor în condiții de lipsă de bani;

– SUA și Trump nu mai negociază nimic cu Putin, ba chiar au anunțat oficial sprijin militar nelimitat pentru Ucraina;

– Europa, altădată vecinul pașnic și fără arme de la Vest, a început o puternică cursă a înarmării;

– după zeci de ani de neutralitate militară, Suedia și Finlanda s-au alăturat NATO;

– Rusia a fost efectiv gonită din Siria, nemaifiind prezentă în una din cele mai strategice zone: Mediterana de Est;

– Ostilizarea Turciei, mai întâi din pricina problemelor de la Marea Neagră, apoi odată cu conflictul mocnit al Rusiei cu Azerbaidjanul, țară soră a Ankarei, cele două popoare vorbind aproape aceeași limbă;

– Rusia scapă din mâini Republica Moldova;

– Azerbaidjan și Armenia, doi aliați cheie din Caucaz, dar cu un vechi diferend teritorial între ei, semnează o pace istorică la Washington, în fața lui Trump. Rusia pierde total controlul asupra unor rute cheie de transport al hidrocarburilor spre Europa, control pe care anterior în deținea masiv și exclusiv;

– Israelul, cu sprijin nemijlocit și puternic din SUA, a izolat complet Iranul în lumea arabă: i-a decapitat brațele teroriste Hamas (Gaza) și Hezbollah (Liban), și a lăsat-o fără capacitățiile de dezvoltare nucleară. Marele aliat Putin n-a mai putut zice nici „pâs”;

– 22 de șefi de stat din lumea arabă i-au refuzat lui Putin invitația la un summit la Moscova pentru 15 octombrie, fiecare invocând motive diverse. În realitate, o mare palmă strategică peste obraz;

– Rusia gâfâie efectiv pe frontul terestru din Ucraina: încă nu a cucerit tot Donbasul, iar avansurile măsurate deja în metri se fac cu zeci de mii de victime;

– în ciuda tuturor acestor înfrângeri evidente, politic Putin nu are altă opțiune decât să continue războiul, indiferent de rezultat, fie și sperând într-o minune.

Ce final pot avea toate acestea?

Pare că Rusiei nu i-a mai rămas decât o ultimă armă cât de cât eficientă, pe care încă o stăpânește: rețelele de influență în zona virtuală, cu care speră să schimbe percepții și chiar guverne în state cheie din Occident. Firește, arma nucleară nu se poate lua în calcul: or fi liderii de la Moscova cum sunt, dar sigur nu vor să moară, chit că asta s-ar întâmpla alături de restul lumii. Arma nucleară, la oricine e butonul, este pentru negociere, nu pentru război: asta e lege.

Sunt tot mai multe voci, în zona analiștilor occidentali, care spun că scenariul ce acum 2-3 ani dădea fiori – dezintegrarea cu efecte imprevizibile a Rusiei – este acum „pe masă”: efectele nu vor mai fi chiar imprevizibile, căci va fi implozie, apoi se poate negocia.

În final, o întrebare cheie: oare Chinei, care în anii ’60, când era extrem de slăbită și s-a temut în mod real de o ocupare în forță de către URSS, „chingi” militare din care, culmea, Beijingul a scăpat atunci cu ajutor strategic american, îi mai e de vreun folos Putin cu o Rusie așa cum va arăta economic după acest conflict din Ucraina? Sau îi va fi mult mai convenabilă o Rusie secătuită și slabă, probabil și dezmembrată, dar și configurată altfel la vârf?

Tare ne e că răspunsul este varianta doi…

Publicitate și alte recomandări video