
Implicațiile asupra indemnizației pentru creșterea copilului în cazul persoanelor care obțin venituri din alte surse

Doamna DANA DOINA DOCHIANA este persoană fizică, cetățean român cu domiciliul și rezidența fiscală în România. Aceasta are calitate de asociat unic la societatea DOCHIA DIN DACIA SRL, persoană juridică română. În anul 2023 această persoană fizică română s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului cu vârsta până la 2 ani.
În aceeași perioada fiscală a obținut de la societate venituri din categoria „venituri din alte surse” reglementate de art. 114 din Codul fiscal, impozitate cu stopaj la sursă cu declararea impozitului prin declarația Formular 100, respectiv prin declarația informativă privind impozitul pe venit a persoanei fizice, Formular 205. Având în vedere că aceste venituri au depășit plafonul de 12 salarii minime brute garantate în plată, persoana fizică a depus declarație unică privind contribuția la sănătate. Obținerea acestor categorii de venituri aduce vreo influență asupra dreptului de a primii indemnizația aferentă concediului pentru creșterea copilului?
Citiți aici integral Ziarul de Business nr. 16
Noi apreciem că pentru o persoană fizică ce realizează venituri din alte surse, reglementate de art. 114 din Codul fiscal, aflată în perioada de creștere a copiilor, această realizare de venituri nu are incidență asupra indemnizației primite de la buget pentru creșterea copilului.
Extindem analiza pornind de la art. 2 alin. (1) din OUG nr.111/2010 ce enumeră categoriile de venituri ce constituie baza de calcul pentru indemnizație, astfel: „(1) Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, au realizat timp de cel puţin 12 luni venituri din salarii şi asimilate salariilor, venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi de o indemnizaţie lunară”.
Din analiza textului normativ observăm că sunt luate în considerare veniturile de natură salarială, venituri pentru activități independente, din cedarea drepturilor de proprietate intelectuală, veniturile din silvicultură și piscicultură când acestea se impozitează în sistem real.
Reținem, așadar, că veniturile din alte surse nu sunt cuprinse în veniturile ce determină baza de calcul a indemnizației pentru creșterea copilului. Desigur, nu comentăm textul normativ, însă apreciem că atâta timp cât unele tipuri de venituri nu sunt luate în considerare când se determină dreptul la indemnizație, în mod similar obținerea aceleași categorii de venituri nu ar trebui să afecteze dreptul la obținerea indemnizației pentru a se păstra principiul proporționalității – persoana fizică nu beneficiază de drepturi, dar nici nu este penalizată dacă le obține. Ar fi intervenit suspendarea indemnizației doar dacă persoana fizică ar fi obținut pe perioada concediului venituri dintre cele luate în considerare la calculul indemnizației.
Publicitate și alte recomandări video