Important lider al Statului Islamic, arestat în Ucraina
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Important lider al Statului Islamic, arestat în Ucraina

GALERIE
isis
  • isis
- +

Serviciile ucrainene de informaţii (SBU) au anunţat vineri că l-au arestat pe Al Bara Shishani, adjunctul lui Abu Omar al-Shishani (”Omar Cenenul”), pe care Pentagonul l-a prezentat drept ”ministrul de război” al grupării Statul Islamic (SI), după ce a intrat anul trecut cu un paşaport fals în Ucraina, relatează Reuters.

Un cetăţean georgian, Al Bara Shishani, a fost arestat în cadrul unei operaţiuni comune cu Ministerul georgian de Interne şi Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA), a precizat SBU.

”O examinare a portretului a dovedit că străinul arestat este într-adevăr un lider căutat al Statului Islamic”, a anunţat SBU într-un comunicat.

El a fost adjunctul lui Abu Omar al-Shishani. ”Omar Cecenul” a fost ucis în luptă în 2016, pe când SI deţinea controlul asupra unor părţi importante din Siria şi Irak.

El era unul dintre cei mai căutaţi jihadişti din lume de Statele Unite, care ofereau până la cinci milioane de dolari în schimbul unor informaţii care să conducă la scoaterea acestua de pe câmpul de luptă.

După moartea lui Abu Omar al-Shishani, Al Bara Shishani a trecut în Turcia, iar mai târziu în Ucraina, de unde a continuat să coordoneze activităţile Statului Islamic, arată SBU în comunicat.

Al Bara Shishani a fost arestat în regiunea Kievului, în apropierea unei case în care locuia, precizează SBU, care nu dezvăluie data acestei arestări.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre importanţa îndoielii în ştiinţă şi falimentul calităţii în educaţie

Alexandru LĂZESCU

Despre importanţa îndoielii în ştiinţă şi falimentul calităţii în educaţie

Îndoiala şi spiritul critic nu mai sunt la modă. Un curent dominant în mass media şi pe reţelele sociale cultivă intoleranţa faţă de punctele de vedere care se abat de la cele considerate acceptabile, „corecte”, adesea, în mod ironic, „în numele ştiinţei”.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Liviu Suhar

Nichita DANILOV

Liviu Suhar

Senzaţia pe care o încearcă spectatorul privindu-i tablourile e una stranie. Cufundate într-o tăcere ce trece dincolo de cotidian, proiectându-şi umbra lăuntrică în spaţiul ancestral, obiectele par să comunice între ele într-un limbaj mut, prin intermediul ultrasunetelor transpuse într-o partitură muzicală. Tăcerea lor e înşelătoare.

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

Dana ȚABREA

Raportul dintre public şi privat, din perspectivă feministă

Aparent, dacă e să-l avem în vedere pe Richard Rorty, distincţia dintre sferele publică şi privată sunt separate în măsura în care problemele care cad sub incidenţa fiecăreia dintre ele sunt diferite şi, desigur, întrebările adresate sunt altele. Cu privire la individul uman, cineva ar putea fi deopotrivă liberal şi ironist, ceea ce conduce la posibilitatea ca cele două sfere să nu prezinte o opoziţie ireconciliabilă. Dimpotrivă. Cele două sfere converg. Să luăm ca exemplu familia: prin definiţie familia presupune spaţiul privat şi discreţia, cu toate acestea familia este reglementată prin reguli şi norme care ţin de sfera publică.

O întâlnire nici măcar de gradul 7 şi o mică incursiune onomatologică

Michael ASTNER

O întâlnire nici măcar de gradul 7 şi o mică incursiune onomatologică

Acum trei ani, la început de martie - eram în drum spre Bucureşti (cu trenul) - m-am trezit cu un mesaj de la o persoană necunoscută, dar cu acelaşi nume de familie. Am avut o conversaţie ciudăţică pe messenger cu femeia în cauză, apoi am uitat de discuţie. 

pulspulspuls

Suferinţele discrete ale madamei

Suferinţele discrete ale madamei

Una mai molcuţă, de uichend, pe azi, dacă tot e sâmbătă şi e aşa frig afară. Şi ce ar putea fi mai moale şi mai pufos decât opera lirică, stimaţi telespectatori, şi mai ales graniţa penală a acesteia cu politichia mâloasă de Bahlui? 

Caricatura zilei

De 8 martie

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.