Imposibila dorință

„Hoții, hoții” nu este singurul slogan preferat de microbiștii români de fotbal. La meciul de fotbal Poli-Hermannstadt de la Iași, s-au auzit scandări, inițiate de la tribuna B, dar reverberate și în alte sectoare. Scandări nelegate de prestația arbitrilor, deși unele proteste în acest sens ar fi justificate. Este vorba de al doilea hit al suporterimii autohtone, „demisia, demisia”. Intonat în Copou, mai ales după cele două goluri ale sibienilor și dedicat cu precizie antrenorului Emil Săndoi. Nu spunem un lucru nou, întotdeauna antrenorul canalizează toate nemulțumirile indiferent de zona în care apar bubele. Anul trecut, Leo Grozavu era stigmatizat pentru duritatea sa, acum Săndoi este considerat prea „molâu” (conform unui site de suporteri), iar între durul Leo și blajinul Emil s-a intercalat și bonomul Tony. Tot fără succes. Și iată că Iașul, nu demult renumit pentru seriozitatea în domeniul băncii tehnice, a devenit al doilea centru din pompoasa Superligă (după Botoșani) ajuns la al treilea principal pe bancă.

După unele păreri, eșecurile repetate ale antrenorilor reprezintă un semn sigur că nu aici e buba. E drept, alegerile n-au fost prea fericite. Emil Săndoi n-a prea prestat în ultima vreme la cluburi (chiar dacă a făcut-o bine la Târgoviște) și asta s-a văzut. Apoi cei care au cerut demisia olteanului în mediul on line, au rămas și mai perplecși la aflarea numelui succesorului. Vasile Miriuță, zis „Tati”, vine și el după o perioadă cenușie în carieră, soldată, printre altele, cu o retrogradare la Baia Mare, dar cu unele zvâcniri la Sănătatea din Cluj. S-ar zice că suporterii ieșeni, sau măcar o parte dintre ei, sunt însetați de sânge de tehnician. Totuși, nu există niciun fel de contradicție între atitudinile din ultima vreme. Ei au cerut mazilirea lui Săndoi, dar au dorit cel puțin un Ciobotariu pe bancă, dacă nu un Dorinel Munteanu. Explicația este simplă și mulți microbiști o înțeleg: nu sunt bani decât pentru antrenori de acest gen, iar Miriuță a fost acceptat fiindcă nu a cerut staff propriu, adică o cheltuială în plus. Ar rezulta, deci, că dacă problema din Copou nu-i de gen antrenorial, ori lotul este expirat, ori conducerea bâjbâie. Lotul este modest din același motiv: nu sunt bani în vistierie. Alin Roman este umbra vedetei de anul trecut, Mihai Bordeianu este folosit de nevoie pe un rol nepotrivit, guatemalezul Samayoa a ajuns din stâlpul apărării (așa încropită cum este) un generator de penaltiuri împotriva echipei. Se cer întăriri în defensivă, un vârf nou, dar de fapt toată echipa trebuie primenită, argumentul omogenității nefuncționând în cazul acesta. Suporterii apropiați vorbesc de două soluții. Folosirea juniorilor de pepinieră și preluarea clubului de către un investitor privat cum este normal într-un fotbal profesionist. Pe lângă faptul că cluburile de pepinieră sunt acum anacronice, pentru aceasta îți trebuie un centru solid de copii și juniori, centru care solicită destui bani. De unde? Miriuță a convocat câțiva copii talentați la recentul meci amical, dar ne îndoim că unii pot presta pe statutul de titular la echipa mare.

Cât privește faimosul investitor, o altă idee fixă propagată prin tribune, aceea că (virgulă) conducerea „incompetentă” alungă investitorii, este ruptă acum de realitate. În fotbalul (sportul) ieșean nu vin investitori, fiindcă investitorii nu se simt atrași de urbea bahluviană și de condițiile de lucru pe un stadion ancestral (valabil și pentru sală). Nu se simt atrași și nu sunt atrași de către autoritățile locale. Se mai poate adăuga și calitatea execrabilă a oamenilor care au investit în fotbal de când s-a instaurat profesionismul: cei mai mulți dintre ei au făcut cunoștință cu detenția, fie pentru spălare de bani, acte de corupție sportivă sau alte infracțiuni de natură similară. Este drept, tabloul actual al campionatului arată o situație îmbunătățită față de trecut: cinci dintre cluburile cu pretenții la trofee au finanțare privată, ceea ce dovedește că drumul ales este cel bun, dacă investitorii sunt serioși. Din păcate, în ciuda zvonurilor (speranțelor) cu Porumboiu, care mai mișună pe la răstimpuri, intrarea Iașului pe această orbită este încă iluzorie.

Din punct de vedere strict sportiv, Iașul poate evita o retrogradare care pentru multă lume este sinonimă cu falimentul. Poate chiar salvarea fără baraj, dar privind cu un ochi în liga secundă, prezumtivul baraj trebuie să fie sarcină ușoară. Problema Politehnicii stă, aproape exclusiv, în domeniul managerial. Chiar dacă lotul este modest, ar putea fi îmbunătățit sub bagheta unui antrenor destoinic. Dar realitatea momentului este că, în aceste condiții, dezideratul este imposibil. N-avem bani!

Publicitate și alte recomandări video