anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 25.06.2022

Împreună pentru A8

GALERIE
George Turcanasu
  • George Turcanasu
- +

Până acum am privit necesitatea unei autostrăzi Iaşi-Târgu Mureş din perspectiva strategiei de dezvoltare regională şi naţională sau ca vector important în ecuaţia relaţiilor de tranzit continental, dar iată că nevoia de o relaţia rutieră rapidă, care să evite aşezările, devine o problemă de ecologie teritorială.

Luni, 28.08.2017, ora 9.30. Locul: E58/E583, la jumătatea distanţei dintre plăcuţele rutiere ce delimitează Budăi şi Podu Iloaiei. Vectorul deplasării: Târgu Frumos - Iaşi. Viteza: 0 km/h. Plouă uşor. Sute de maşini stau aliniate pe sensul nostru de mers pe cele două benzi (improvizate!) ale şoselei. După două minute de staţionare înaintăm vreo 10 metri, apoi după alte câteva minute alţi câţiva zeci de metri. Ajungem la borna de 26 de kilometri până la Iaşi.

Un accident, probabil!, zice soţia, uitându-se la ceas. Eram cu minutele numerate. Aveam o întâlnire la ora 11! Din această cauză plecasem din Botoşana bunicilor mei dimineaţa devreme, la ora 7 şi 20 de minute, pe o ploaie tomnatică, care s-a înteţit în zona Dealului Stirigoaiei dintre Cacica şi Păltinoasa. Eram în grafic încă.

Nu cred! S-ar fi auzit ceva! Ar fi fost poliţişti, ambulanţe! Muzică, ţigări, coborât din maşină, dialog cu colegii de ambuteiaj. Ne dăm cu părerea! Din două în două minute mai înaintam câteva zeci de metri. Trecem de liceul din localitate şi câteva maşini o iau şmechereşte pe drumurile neasfaltate din partea stângă a şoselei. Zona centrală - două benzi pe sens pline ochi. Se măreşte distanţa dintre maşini, dar nu pe lungimea drumului, ci doar pe latul său. Ritmul înaintării rămâne constant. Ora 9,43 - borna de 25 km către Iaşi. Încă mai avem până în centrul localităţii. Poliţia absentă! Nici ambulanţe nu sunt! Nu e accident, dar suntem invidioşi pe cei care circulă pe celălalt sens. Spun: cred că ambuteiajul e din cauza îngustării şoselei din zona podului! Aşa a şi fost! Nici un semn de accident. Ritmul înaintării a rămas constant: ora 9,55 - abia trecusem de borna cu kilometrul 24, iar la 10.04 şoseaua devenise din nou lată, iar viteza de deplasare începe să se normalizeze. Preţ de mai bine de doi kilometri, aglomeraţia se mutase pe celălalt sens.

Nu pot să vă spun dacă ceea ce am trăit între ora 9.30 şi 10.04 în dreptul oraşului Podu Iloaiei e o chestiune intrată deja în norma cotidiană a locului sau o situaţie extraordinară. Însă, nu e prima dată când mă confrunt cu astfel de ambuteiaje pe drumurile noastre naţionale. Am păţit-o şi la Gilău (pe sensul către Cluj) sau între Tuzla şi Eforie Nord. Insuficienţa infrastructurii rutiere şi lipsa autostrăzilor, care ar prelua traficul de medie şi mare distanţă, sunt din plin demonstrate de ambuteiaje!

Până acum am privit necesitatea unei autostrăzi Iaşi-Târgu Mureş din perspectiva strategiei de dezvoltare regională şi naţională sau ca vector important în ecuaţia relaţiilor de tranzit continental, dar iată că nevoia de o relaţia rutieră rapidă, care să evite aşezările, devine o problemă de ecologie teritorială.

Împreună pentru A8 - Ungheni - Iaşi - Târgu Mureş e o acţiune civică neafiliată politic organizată de un grup de iniţiativă care a decis să ia atitudine faţă de promisiunile încălcate în repetate rânduri de guvernanţi şi politicieni, referitoare la începerea lucrărilor la autostrada A8 (Ungheni - Iaşi - Tg. Mureş). Acţiunea, care va avea loc între 8 şi 10 septembrie, presupune deplasarea cu mijloace motorizate (automobile şi motociclete), în coloană, pe ruta Ungheni - Iaşi - Tg. Mureş, cu opriri în principalele localităţi de pe traseu şi cu organizarea de conferinţe de presă la Iaşi şi Târgu Mureş, precum şi a unui spectacol artistic în Piaţa Unirii, în data de 8 septembrie.

Împreună pentru A8 e un proiect mult mai complex decât descrierea cu aproximaţie a itinerarului viitoarei autostrăzi. Cei care au iniţiat acţiunea, conştienţi fiind că autostrada e un proiect de importanţă regională şi naţională, au angrenat şiautorităţilor locale şi judeţene direct interesate de construcţia autostrăzii A8, prin semnarea unor contracte şi a unor adeziuni de susţinere a demersurilor demarate de grupul de iniţiativă de la Iaşi, ce implică asumarea unor responsabilităţi morale şi politice în sprijinirea demersurilor de construcţie a autostrăzii. E vorba de autorităţile din judeţele Moldovei aparţinătoare la Regiunea de dezvoltare Nord-Est, dar şi din Mureş şi Harghita.

Evenimentul realizat într-o manieră inedită, are şi o latură pragmatică, pentru că intenţionează să atragă atenţia autorităţilor că sărbătorirea Centenarului Marii Unirii, de la 1 Decembrie 2018, ar trebui să însemne mai mult decât aduceri aminte pioase faţă de cei care s-au jertfit pentru realizarea compunerii teritoriale a României sau simple exerciţii de imagine ale politicienilor. Pentru cei care au iniţiat acţiunea e necesar ca sărbătoarea să implice demararea lucrărilor de construcţie la autostradă, singurul lucru care poate rămâne mărturie a progresului, peste alte veacuri, pentru generaţiile viitoare. Concret, iniţiatorii acestei acţiuni civice consideră că Centenarul Marii Uniri ar trebui sărbătorit în 2018 prin semnarea contractelor de atribuire pentru cele trei tronsoane ale autostrăzii A8.

Împreună pentru A8, dar şi alte construcţii civice ce urmăresc aceleaşi interese (Moldova vrea autostradă, de exemplu) nu numai că atrag atenţia asupra necesităţilor de dezvoltare teritorială, ci şi creează şi solidaritate teritorială. Acest aspect cred că e cel mai important! Deşi fără posibilitatea directă de a se implica în proiectele fundamentale la nivel regional, iniţiatorii unor astfel de acţiuni sunt capabili să dea o lecţie politicienilor. Dacă acţiunile civice menite să sprijine realizarea unui proiect se pot construi la nivel regional şi chiar inter-regional, atunci şi politicienii "judeţenizaţi”, care ne reprezintă în Parlament sau la conducerea instituţiilor din teritoriu, vor trebui să o facă! Societatea civilă are structuri mult mai puţin rigide decât structurile politice şi beneficiază de o mai mare plasticitate în urmărirea unui scop sau altul. De aceea, nu noi ar trebui să urmăm vectorul politic, ci politicienii ar trebui să-şi adapteze acţiunile la necesităţile noastre!

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce urmează după David?

Nicolae GRECU

Ce urmează după David?

Va rămâne copilul minune din înotul românesc un star nemuritor, rece şi singur sau va fi pionul unei emulaţii atât de necesare în sportul autohton?

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Ideile învăţaţilor ardeleni privitoare la originea romană a poporului român şi la caracterul latin al limbii române au fost receptate şi împărtăşite şi de păturile cultivate ale societăţii din Moldova şi Valahia, contribuind la accelerarea procesului de modernizare, în sensul occidentalizării.

Cât de eficiente sunt pieţele?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cât de eficiente sunt pieţele?

Titlul este extrem de îndrăzneţ deoarece dialectica privind eficienţa sau ineficienţa pieţelor se găseşte permanent într-un impas. Sistemele complexe nu pot fi înţelese dintr-o perspectivă simplistă. Interogaţia poate fi încadrată în ceea ce Andrei Pleşu numea întrebări „mari” sau „ruseşti”, ceea ce poate conduce spre un drum fără oprire. 

Franţa, în echilibru fragil

Alexandru CĂLINESCU

Franţa, în echilibru fragil

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga (...). Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” - „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană).

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.