De la circa medicală din cartier: din Iași la o universitate din SUA: aventura incredibilă a dlui Pîrleanu
„Rujeolă și rubeolă?” a întrebat mirat Pîrleanu. „Păi, am avut bolile astea în copilărie (vorba românească: eu, când eram mic, am fost cam bolnav, n.m.)” „Le-ați avut?” întrebă doamna îngrozită. „În SUA, au fost eradicate de decenii. Sunt absolut fatale…” Ulterior, privindu-l ca pe un mutant de la zoo, i-a spus: „Trebuie să-mi aduceți o dovadă medicală din țara dumneavoastră, tradusă și legalizată, pentru a vă putea ridica interdicția!”
Se vorbește astăzi enorm despre vaccinări. Prin urmare, am hotărât să relatez și eu aici o întâmplare adevărată, „în temă” desigur, petrecută, cu 30 de ani în urmă, în America. Protagonistul? Un coleg anglist de-al meu (la vremea respectivă), Bonifaciu Pîrleanu pe numele lui, care tocmai câștigase, în postură de tânăr asistent, o prestigioasă bursă de studii doctorale la o instituție universitară de peste Ocean. Totul a fost minunat încă din primele zile ale descinderii sale în Lumea Nouă. Yankeii, ospitalieri, mediul, ultra-civilizat, școala și bibliotecile, de un nivel tulburător de înalt, stipendul academic, deosebit de generos. Pîrleanu simțea că-l prinsese pe Dumnezeu de un picior și, ca atare, nu mai avea de gând să-i dea drumul. Și-a făcut un identity card (ID) – electronic – american (încă de pe atunci cu CIP informatic, menit să afișeze dosarul de individ social al posesorului pe orice computer din rețeaua uriașului campus), și-a deschis cont în bancă, a învățat să efectueze plăți cu cecuri sau card, s-a obișnuit să folosească ATM-uri complexe și alte mașinării. Ce mai, „s-a emancipat”, așa-zicând, în pas alergător. Până într-o zi când, la împrumutul banal al unui volum din Biblioteca Centrală a Universității, doamna de la pupitru s-a întunecat subit la față în momentul în care i-a trecut codul de bare al legitimației prin „cititorul” de informații al calculatorului ei.
Femeia l-a privit destul de sever și i-a spus: „Nu puteți împrumuta nimic din biblioteca noastră, îmi pare rău! Aveți o problemă.” „Ce problemă?” a întrebat Bonifaciu panicat. „Nu-i cunosc natura, nu-mi apare mie aici, însă, cu siguranță, este gravă, întrucât aveți un flag în dreptul numelui.” „Un flag, cum adică un flag?” aproape că a țipat de spaimă Pîrleanu care, trebuie precizat, era un om de o corectitudine exemplară. „O interdicție”, a explicat doamna, „o avertizare foarte serioasă. Mergeți la International Student Center și solicitați lămuriri! Poate fi o chestiune de ordin juridic…” Mai mult mort decât viu, cu obsesia investigării lui penale pe teritoriul american, Bonifaciu a localizat, într-un târziu, clădirea în chestiune, ascunsă între niște palmieri din întortocheatul labirint. După interminabile răsuciri pe coridoare și întrebări timorate, a ajuns în fața unei tipe simpatice – echivalenta „șefei de cadre” de la noi. Doamna i-a activat, veselă, codul de bare după care, pe nepusă masă, s-a înnegurat și ea. A dat din cap cu mină preocupată și i-a întins ID-ul tânărului anglist, ținându-l depărtat, în vârful unghiilor ascuțite, de parcă ar fi fost contaminat cu o bacterie ucigașă.
„Nu pot face nimic”, a zis. „E o treabă medicală. Trebuie să vă duceți la International Health Center. Numai acolo veți fi ajutat.” Bonifaciu fugi, ca pe timp de bombardament, la noul departament recomandat, unde fu primit imediat chiar de directoare, o doamnă la fel de amabilă. Văzându-l pe bietul bursier, ea nu s-a putut abține să nu-l întrebe din start: „Ce-ați pățit? De ce sunteți atât de speriat?” Pîrleanu i-a precizat, epuizat, că are un flag medical în computer și se teme să nu fie arestat. Alertată, doamna i-a luat legitimația și a început să-i verifice „dosarul”. După câteva secunde, a început să râdă, răsuflând ușurată. „Ah, nu este grav! Nu ați fost vaccinat, de-a lungul vieții dumneavoastre din România, după cum rezultă din fișa medicală, împotriva rujeolei și rubeolei. Teoretic, nu aveți voie în campus din acest motiv. Vă programez acum pentru cele două inoculări și, gata, ați scăpat!” „Rujeolă și rubeolă?” a întrebat mirat Pîrleanu. „Păi, am avut bolile astea în copilărie (vorba românească: eu, când eram mic, am fost cam bolnav, n.m.)” „Le-ați avut?” întrebă doamna îngrozită. „În SUA, au fost eradicate de decenii. Sunt absolut fatale…” Ulterior, privindu-l ca pe un mutant de la zoo, i-a spus: „Trebuie să-mi aduceți o dovadă medicală din țara dumneavoastră, tradusă și legalizată, pentru a vă putea ridica interdicția!” „Sigur că da!” a răspuns Bonifaciu fericit. „La ce buboaie am făcut, cred că s-a consemnat cu roșu în fișele de la Pediatrie și de la Circa noastră din cartier!”
Rudele anglistului s-au mobilizat acasă și, în câteva zile, i-au trimis adeverința parafată, tradusă, legalizată. I s-a anulat flag-ul. Toți se uitau la el ca la o curiozitate a naturii. A început să fie căutat de medici locali, dornici să-l ducă pe la congrese în postură de „exponat anatomic”. L-au supus (contra cost) unor analize complexe, bănuind, probabil, că-i vor dezvălui identitatea de extraterestru cu doi ficați ori pe aceea de maimuță vorbitoare. În fine, Bonifaciu a renunțat la cariera universitară și a rămas în State, extrem de profitabil financiar, ca „bolnav educațional”. Pentru întărirea cv-ului, a menționat că, după simptome, presupune să fi suferit, în copilărie, și de vărsat negru, și de ciumă bubonică. Asociația Imunologilor Americani l-a declarat, în anul 2000, „pacientul mileniului”.
Codrin Liviu Cuțitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Publicitate și alte recomandări video