În 2023, salariul mediu din România a fost peste cel al Greciei, Ungariei și Bulgariei, dar mult sub Slovenia sau Lituania – Eurostat
În 2023, salariul mediu din România a fost peste cel al Greciei, Ungariei și Bulgariei, dar mult sub Slovenia sau Lituania, arată Eurostat. În urmă cu un an, România era sub Grecia.
„În 2023, salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din UE a fost de 37 900 EUR, reflectând o creștere de 6,5% față de 35 600 EUR în 2022.
Dintre țările UE, cel mai mare salariu mediu anual ajustat, cu normă întreagă, a fost înregistrat în Luxemburg (81 100 EUR), urmat de Danemarca (67 600 EUR) și Irlanda (58 700 EUR).
În schimb, cele mai mici salarii medii anuale ajustate cu normă întreagă au fost înregistrate în Bulgaria (13 500 EUR), Ungaria (16 900 EUR) și Grecia (17 000 EUR)”, arată Eurostat.
Datele Eurostat arată că salariul mediu a sărit în România de la 15.064 euro, anual, la 17.739.
Însă în Lituania, o țară ocupată de URSS timp de aproape 50 de ani, salariul mediu era de 27.178 de euro în 2023, iar în Estonia – 24.899 euro.
Dintre fostele state din blocul comunist, Slovenia are cel mai mare salariu mediu, 33.081 euro.
Sursa: defapt.ro.
Publicitate și alte recomandări video