De Sănătate

Punem punctul pe știi

În așteptarea construcției unui nou pavilion, managerul de Boli Infecțioase vrea să construiască o bază de învățământ: ar fi un proiect unic în Iași

miercuri, 02 octombrie 2024, 03:00
4 MIN
 În așteptarea construcției unui nou pavilion, managerul de Boli Infecțioase vrea să construiască o bază de învățământ: ar fi un proiect unic în Iași

Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, a explicat pentru „Ziarul de Sănătate” că ar folosi 10 milioane de euro, dacă i-ar avea la dispoziție, pentru a investi într-un proiect unic în sistemul medical din Iași. Managerul și-ar dori să transforme unul dintre pavilioanele unității medicale într-o bază clinică de învățământ. O bază de care să poată profita și studenții și rezidenții care vin să desfășoare activitatea la spital, dar care să fie și un loc în care cadrele medicale să se specializeze și să-și exerseze acele aptitudini medicale pe care, poate, nu le folosesc în mod curent.

Citește integral ediția nr. 26 a Ziarului de Sănătate

Florin Roșu

Florin Roșu

„Aș face o recompartimentare a pavilionului cu o parte din suma de bani, fiindcă n-ar fi necesară toată. Aș renova după cele mai înalte standarde și aș face o bază clinică de învățământ, mai ales că suntem spital clinic și niciunul dintre celelalte spitale precum al nostru nu are o astfel de bază de învățământ medical. Să fie săli pentru lucrări practice, laboratoare, amfiteatre. M-am gândit de ceva vreme la această bază de învățământ și nici nu ar fi nevoie de o sumă foarte mare”, a explicat dr. Florin Roșu.

Miza însă este alta: pentru a avea acel pavilion disponibil la recompartimentare, managerul ar dori să finalizeze Pavilionul 8, care e practic un spital nou în curtea actualei unități medicale. „Ziarul de Sănătate” a mai scris despre această dorință a celor de la infecțioase, care au toată documentația finalizată și depusă la Compania Națională de Investiții, cu aviz pozitiv pentru finanțare din 2022. Costurile însă ar depăși cele 10 milioane de euro ipotetice din acest material, fiind necesare aproximativ 45 de milioane de euro.

Investiții în consolidarea clădirilor

În caz contrar, managerul spune că ar folosi fondurile respective pentru a crește gradul de satisfacție al pacienților.

„Fiind și spital clinic, deci noi pregătim atât studenți, cât și medici rezidenți, ar fi important să fim un spital în care gradul de satisfacție al pacienților să fie ridicat, atât din punct de vedere al confortului, cât și din punct de vedere medical, al îngrijirii primite aici. Am îmbunătăți condițiile hoteliere, dar aș investi și în rezistența clădirilor. Sunt de la începutul secolului al XX-lea, s-au mai făcut pe parcurs îmbunătățiri, dar cu 10 milioane de euro aș putea crea condiții de internare mult mai bune a pacienților”, a precizat dr. Florin Roșu.

Spitalul există din 1911, spune managerul, dar clădirile în care a fost înființat sunt mult mai vechi, având în trecut alte funcții, între care și cea de internat de fete. De aceea a fost propus proiectul Pavilionului 8, care ar putea prelua personalul de la unul dintre pavilioanele existente la unității medicale: dincolo de condițiile de ultimă generație, ar putea să centralizeze o parte din activitatea medicală. „Ar fi un pas extraordinar pentru noi, ca spital, dar și pentru zona Moldovei”, a conchis dr. Florin Roșu.

Pavilionul 8, o nouă restanță la bugetul de stat pentru Moldova

Pavilionul 8 ar include peste 100 de paturi, 20 dintre ele în regim de Terapie Intensivă, și 50 exclusiv pentru bolnavii care au fost diagnosticați cu HIV-SIDA. Proiectul nu s-a născut în timpul pandemiei, a explicat dr. Florin Roșu, managerul unității medicale, pentru „Ziarul de Sănătate”, ci atunci s-a deschis o fereastră pentru ca finanțarea să fie dusă la bun sfârșit.

Managerul a explicat că s-au întocmit toate studiile necesare și toate lucrările aferente astfel încât, în momentul scoaterii la licitație, documentația să fie actualizată la zi și să poată începe direct organizarea de șantier. Mai mult, Compania Națională de Investiții a preluat în 2021 proiectul și a fost luat public angajamentul că vor fi alocate fondurile necesare pentru demararea lucrărilor de anul viitor.

Suntem însă în 2024 și Pavilionul 8 devine o nouă restanță a Guvernului pentru finanțările în infrastructura din domeniul medical din regiunea Moldovei.

„Am prevăzut la etajul I al pavilionului o Terapie Intensivă care este, din punctul meu de vedere, deasupra spitalelor care se regăsesc acum în Europa. Este o Terapie Intensivă special dedicată bolilor infecțioase, astfel încât pacientul să fie singur în salon, iar circuitul este gândit unidirecțional. În aceste condiții, spitalul este adaptat să facă faţă oricărei epidemii sau pandemii”, a declarat dr. Florin Roşu.

Ar crește de trei ori capacitatea de ATI

Acesta a explicat faptul că o investiție în acest corp de clădire ar fi esențială pentru tratarea pacienților cu HIV-SIDA într-un corp de clădire dedicat, facilitând sprijinul pe care medicii pot să îl ofere acestora. Mai mult, s-ar putea crea o zonă de Terapie Intensivă cu cel puțin 20 de paturi, cu acces separat, unidirecțional, ce ar permite implementarea unor circuite vitale în cazul declanșării unei epidemii sau a unei noi pandemii.

Mai mult, s-ar tripla capacitatea de ATI de la Spitalul de Boli Infecțioase, care momentan dispune, în Compartimentul de Boli Infecțioase, de doar nouă astfel de paturi. Managerul unității medicale a făcut în mai multe rânduri apel public către autorități pentru a putea extinde această capacitate prin transformarea compartimentului de ATI în secție. Acestea sunt în permanență ocupate, în special în timpul sezonului viral.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii