Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

În căutarea identităţii. Istorie la persoana I

GALERIE
dana tabrea
  • dana tabrea
- +

Dacă eu/noi m-/ne-am născut în 1990, iar povestea mea/noastră e aceasta, tu în ce an te-ai născut şi care e povestea ta, raportat la ceea ce ţi-au relatat cei apropiaţi, ce ai citit, ce ai învăţat la şcoală sau din meme-uri etc.? În aceşti termeni consider că se exprimă conceptul spectacolului Istorie la persoana I şi invitaţia la spectacol.

Amintirile membrilor familiilor actorilor implicaţi în proiect (anul 1990), prea tineri pentru a fi ei însuşi mărturisitorii istoriei recente, adolescenţii intervievaţi în cadrul unui focus-grup, povestea cutremurătoare a unui erou de război, un interviu cu prinţul Mihai Ghyka constituie materialul de lucru de la care s-a plecat în realizarea unui spectacol de teatru devised care, preţ de o oră, încearcă să dea anumite răspunsuri cu privire la istorie. Dacă pentru unii istoria ar putea însemna trecut, îndepărtat sau recent, evenimente me­morabile din trecut care ne-au marcat existen­ţa şi ne-au format ca personalitate, pentru alţii istoria ar putea trimite la eroi sau la război, iarăşi evenimente care, odată particularizate, şi-au pus amprenta pe personalitatea celor implicaţi sau la personalităţi istorice, domni­tori sau chiar prinţi, mai mult sau mai puţin contestaţi, care într-un fel sau altul au schim­bat ceva în epoca în care au trăit, iar nu în ultimul rând istoria ar putea fi pur si simplu despre oameni, actorii istoriei care participă la ea şi care, chiar dacă nu apar menţionaţi în cărţile de istorie, au luat parte la evenimentele istorice, constituind martorii, posibil mărtu­risitorii pentru realizarea unui spectacol de teatru documentar.

La intersecţia dintre istorie subiectivă (“istorie la persoana întâi”), modul în care fiecare dintre noi a receptat istoria recentă şi istorie obiectivă, consemnată de manuale, cărţi de istorie etc., spectacolul de la Iaşi e o introducere în filosofia istoriei, o lecţie şi un ghid care, spre deosebire de lecţiile scolastice, nu plictiseşte, ci incită la cercetare mai amănunţită şi dialog. Este recunoscută impor­tan­ţa memoriei, a surselor directe în căutarea identităţii evenimentelor istorice şi a identităţii noastre ca fiinţe sociopolitice, cultural delimitate, ca actanţi ai istoriei: memoria ne conferă deopotrivă conştiinţa trecutului şi conştiinţa de sine. Pe de o parte, actorii vin cu citate trecute prin filtrul gândirii proprii (istoria înseamnă trecut, iar cei ce nu învaţă din greşelile trecutului vor fi obligaţi să le repete), iar pe de altă parte cu experienţe subiective care i-au marcat, trecute prin filtrul amintirilor celor apropiaţi (o actriţă îşi amin­teşte cum în 1990 mama i-a cumpărat o banană pe care a scăpat-o pe jos, nemaiavând bani pentru încă una, rememorarea face parte din discuţia post-spectacol). Reflexivitatea şi latura emoţională a spectatorului sunt antre­nate în egală măsură.

De altfel, prima parte a spectacolului privitoare la anul 1990 a stârnit cele mai multe reacţii în rândul publicului. Personal, am avut şi eu un şoc în timpul secvenţei cu pricina, atunci când raportarea la anul 1990 era aproximativ aceeaşi cu ceea ce s-ar fi spus dacă s-ar fi luat în discuţie anul 1989. Însă, reflectând ceva mai departe, mi-am dat seama că amintirile relatate în spectacol cu privire la anul 1990 erau corecte. Numai că ni s-a format o barieră mentală care separă ceea ce a fost înainte de Revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat ca şi cum istoria nu ar fi un flux de evenimente ce decurg unul din altul şi se condiţionează reciproc, ci ar funcţiona pe bază de paradigme. 1989 a reprezentat o schimbare de paradigmă socioculturală şi din multe puncte de vedere a fost o schimbare radicală pentru ţările din Europa de Est, însă trecerile spre liberalizare economică (fără a uita de cenuşăreasa inversată a economiei de piaţă – consumismul) au constituit un proces de durată, nu un lucru care s-ar fi întâmplat peste noapte.

Faptul ca banalele verzi aduse înaintea Crăciunului şi livrate porţionat oamenilor care stăteau la cozi enorme, dar foarte ieftine (astfel că unii stăteau la coadă de mai multe ori etc., coapte în cămări întunecate sau pe calorifere) au fost înlocuite cu bananele tratate chimic sau modificate genetic, scumpe în 1990, raportat la venitul unui om obişnuit nu-i decât unul din exemplele care infirmă reacţiile cu privire la 1990. Aş mai dori să adaug, în favoarea opiniilor oneste ale celor intervievaţi şi exprimate în spectacol, că bunăstarea economică a unei ţări nu se măsoară nici în mărimea pulpelor de pui americane care invadaseră în 1990 piaţa de carne şi nici în numărul cetăţenilor care umplu cu vârf cărucioarele supermarketurilor astăzi. În prezent, salariul unui om obişnuit ar putea umple cu vârf un cărucior de supermarket pe săptămână. Oare nevoile unui om mediu din România se reduc la patru cărucioare de supermarket cu vârf? Numai că astăzi e într-adevăr mult mai explicabil, nu mai suntem ţară în tranziţie ca-n 1990, ci ţară în curs de dezvoltare.

Mai mult decât să livreze răspunsuri, spectacolul adresează întrebări şi stimulează întrebări, de aceea este recomandat publicului tânăr, elevilor peste 14 ani, care ar putea să dedice o oră de istorie mersului la teatru, la un spectacol despre istoria lor, a fiecăruia dintre noi, despre istorie la persoana întâi. În acelaşi timp, este fluent şi dinamic, reuşind să menţină vie atenţia tânărului spectator, concurând cu o lecţie pe calculator, construit pe niveluri de receptare, având de fapt ceva de spus pentru fiecare vârstă. Spectacolul e rezultatul unei foarte bune colaborări, dar şi al receptării, asimilării şi reprezentării a ceea ce înseamnă teatru nou în România: tehnici diverse de tea­tru documentar (verbatim, cercetare, inter­vievare), tehnici diferite de punere în scenă (teatru de animaţie, improvizaţie, song, video-proiecţie), creează intimitate cu publicul, dar şi distanţă, lăsând loc pentru reflecţie.

Actorii sunt talentaţi şi dezinvolţi şi fac dovada unor artişti responsabili care văd mult teatru, gândesc, îţi pun probleme, au idei, sensibilitate, umor, voce, interes. Şi care sunt, ca noi toţi, printre părinţi şi bunici, poveşti despre eroi şi prinţi contemporani, la limita dintre ceea ce au învăţat în şcoală şi ceea ce au descoperit în viaţă, în căutarea identităţii proprii şi de neam.

(Istorie la persoana I, creaţie colectivă, echipa de proiect: Oltiţa Cîntec, Ioana Natalia Corban, George Cocoş, Alex Iuraşcu, filmări: Alex Condurache, video: Andrei Botnaru, muzica: Diana Roman, premiera: 26 octombrie 2018, Teatrul “Luceafărul” Iaşi)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri