In drum spre olteni
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

duminica, 09.05.2021

In drum spre olteni

GALERIE
iasi-bialystok-tiganasu-rauta
  • iasi-bialystok-tiganasu-rauta
- +

 

CSM Politehnica şi-a prezentat ieri noile achiziţii şi pleaca astăzi la Turnu Severin, pentru partida de vineri, cu Pandurii Târgu Jiu. Preşedintele Prunea s-a arătat dezamăgit că Alex Creţu a fost vândut pentru doar 100 000 de euro. CSM are numai la stat datorii de 200 000 euro
 
 
CSM Politehnica Iaşi a organizat ieri o conferinţă de presă la care au participat trei dintre cele patru achiziţii ale iernii, Alexandru Răuţă, Florin Plămadă şi Ionuţ Panţîru, Bojan Golubovic refuzând să vină, conform oficialilor clubului, preşedintele Florin Prunea şi antrenorul principal Eugen Neagoe.
Pămadă a spus că este fericit că s-a întors la Iaşi: “Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mine la Botoşani, unde am făcut şi meciuri slabe. Poate nu mi-a priit mediul. Mi-am dorit o schimbare, mă bucur că s-a întâmplat să ajung din nou la Iaşi, unde am avut evoluţii apreciate. Îmi doresc să-mi revin cât mai repede după accidentare, să reintru la joc. Din vară trebuie să revin la Botoşani, mai am un an contract acolo, însă nu ştiu ce va fi”.
Şi Alexandru Răuţă s-a arătat încântat că a ajuns la CSM: “Sunt foarte bucuros că am venit la o echipă aşa de iubită cum este Iaşul. În trecut, am avut oferte şi de la Steaua şi alte echipe, însă Mioveniul a ajuns să se înţeleagă cu Pandurii, de asta am ajuns acolo. La Iaşi îmi doresc să am evoluţii foarte bune, să facem cât mai multe puncte şi să ajungem în play-off. Dacă batem vineri, la Pandurii, cred că avem şanse să ajungem în play-off. Trebuie să fim foarte atenţi cu echipa din Târgu Jiu, pentru că ne va pune probleme”. Venit de la Ştiinţa Miroslava, Panţîru susţine că s-a adaptat cu noul nivel: “Mi-a fost puţin mai greu la început. E diferenţă de mentalitate, de pregătire între Liga a III-a şi Liga I. Acum, mă simt integrat, sunt fericit că am făcut pasul la primul eşalon şi sunt nerăbdător să debutez”.
Eugen Neagoe a fost racordat la partida de vineri, cu Pandurii, prima oficială a anului. “Mi-aş dori să începem foarte bine, să câştigăm trei puncte. Nu va fi uşor, Pandurii are jucători tineri, valoroşi. Mi-aş dori să înscriem cât mai multe goluri, însă important este rezultatul. Nu mă gândesc acum la play-off, sunt concentrat doar la partida de vineri, la care nu voi putea conta pe Mitic, Plămadă şi Danale”. Despre meciul cu gorjenii a vorbit şi Prunea: “Am văzut Pandurii în Antalya. O echipă bună, biciuită 95 de minute de antrenor. Ne va fi foarte greu dacă nu vom da sută la sută. Eu sunt însă optimist că băieţii vor fi concentraţi total la joc şi vor face totul să pornim cu dreptul în cursa foarte dificilă pentru play-off, care conţine cinci finale. A fost frumos anul trecut în cupele europene, ar fi frumos s-o facem din nou”. Şeful executivului ieşean s-a referit şi la campania de transferări a iernii: “Iarna e greu să aduci jucători. Cei care rămân liberi au avut probleme în prima jumătate de sezon. Noi ne-am descurcat, am adus pe posturile dorite. Dacă Dinamo ajunge la un acord cu domnul Şiman, care îl au în coproprietate pe Ionuţ Şerban, îl aducem şi pe acesta. Aganovic venea la noi dacă nu prindea un contract în străinătate. La plecări, mor de ciudă că Alex Creţu a plecat doar pe 100 000 de euro. Eu cred că dacă mai aşteptam 48 de ore luam mai mult pe el. Am un prieten la Ljubljana, în conducerea clubului, care mi-a zis că bugetul pentru transferul lui Creţu a fost 200 000 de euro. Creţu a reuşit să-i convingă pe oamenii de decizie de aici să i se dea drumul, aşa că noi am luat 100 000, impresarul – 100 000. De asta am avut mai multe contre cu impresarul prin ziare”.
Prunea a confirmat că echipa traveresează dificultăţi financiare: “A doua rată din drepturile de televizare a intrat şi s-a şi dus. Cu salariile suntem la zi, au rămas chiriile la jucători, câte o mie şi ceva de euro de fiecare. Mai sunt şi alte datorii, dar cele care ne apasă cel mai mult sunt la stat: circa 200 000 euro. Am discutat însă cu domnul primar Chirica şi m-a asigurat că din martie echipa va fi sprijinită. Noi producem 60% din buget, restul de 40% ni-l dau oficialităţile locale. Vom încerca să producem mai mult. Trebuie să ne echilibrăm, pentru a obţine licenţa UEFA. Dacă ne calificăm în play-off, bugetul pentru anul viitor este aproape asigurat”.

CSM Poli pleacă astăzi dimineaţă la Timişoara, cu avionul şi va ajunge la Severin la amiază, cu autocarul. Partida de vineri, cu Pandurii, va începe la ora 17:30.  

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Obsesiile microbiştilor români

Nicolae GRECU

Obsesiile microbiştilor români

„Ne-a furat arbitrul” şi „jucătorul X ne-a vândut la pariuri” sunt unele dintre acestea.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Episodul de azi, penultimul din această serie, conţine o succintă prezentare a confuziei medievale dintre denumirile istorice Dacia versus Danemarca, respectiv Dacus versus Danus, confuzie pe baza căreia autori contemporani construiesc ipoteze aberante, cu motivaţie „patriotică”, dar cu un puternic iz protocronist.

După Înviere

pr. Constantin STURZU

După Înviere

Cea mai importantă predică a Domnului a fost una fără cuvinte. A început în Ghetsimani, cu sudoarea Lui, care "s-a făcut ca picături de sânge" (Luca 22, 44) şi a continuat pe Cruce, până la gestul de a-Şi da duhul de bunăvoie, nu pentru că fusese biruit de moarte. 

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Bravo autorităților locale care au ținut gol Spitalul Mobil de la Lețcani!

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.