ÎN-GRO-ZI-TOR! Cum a fost ucisă Sophia, un copil de 2 ani, de părinţi descreieraţi şi, mai ales, de nepăsarea unor martori

sâmbătă, 11 decembrie 2021, 03:02
12 MIN
 ÎN-GRO-ZI-TOR! Cum a fost ucisă Sophia, un copil de 2 ani, de părinţi descreieraţi şi, mai ales, de nepăsarea unor martori

Ceea ce părea a fi iniţial un accident nefericit, care a dus la moartea prin înec a unei fetiţe, s-a transformat după două luni de anchetă într-o crimă terifiantă. Pe măsură ce strângeau probe, procurorii au renunţat pe rând la ipotezele luate în calcul la început şi, de la o simplă neglijenţă care ar fi putut face obiectul unei condamnări la doi ani de închisoare, eventual cu suspendare, au ajuns să considere moartea fetiţei drept rezultatul unui omor calificat, pentru care legea prevede şi 25 de ani de închisoare, sau chiar puşcăria pe viaţă. Premeditarea şi cruzimea sunt principalele elemente luate acum în calcul de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal. Doi oameni în toată firea şi-au făcut practic un scop din a suprima viaţa unei fetiţe de nici doi ani, torturând-o şi batjocorind-o sistematic. Lipsit de orice apărare, boţul de humă însufleţit a reuşit să reziste timp de o jumătate de an, până când cea care i-a dat viaţă şi iubitul acesteia au decis să o înece în cadă, în miez de noapte. Fetiţa ar fi putut totuşi trăi dacă măcar unul dintre cei care au asistat la cele şase luni de agonie a acesteia ar fi intervenit. Rudele şi cunoştinţele celor doi criminali au închis însă ochii, sau au întors capul. O poveste absolut îngrozitoare şi revoltătoare, în exclusivitate, dar care trebuie făcută publică tocmai pentru a nu mai tolera cineva vreodată măcar o câtime din asemenea orori, şi pentru care nu pare a exista o pedeapsă, în rândurile de mai jos.

 

Tribunalul a aprobat joi propunerea procurorilor de prelungire a măsurii arestării preventive a Mădălinei Gabriela Pristăviţa şi a lui Ionuţ Răusanu, cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de tentativă la omor calificat, omor calificat şi rele tratamente aplicate minorului. Cei doi sunt acuzaţi că în noaptea de 7/8 septembrie au provocat moartea Sophiei Elena M., în vârstă de 1 an şi 11 luni. Fetiţa fusese internată la Spitalul de Copii în comă de gradul IV, în stop cardio-respirator, cu bronhopneumonie, două fracturi costale şi una a claviculei, alte fracturi vindecate, numeroase vânătăi, dar şi muşcături în zona feselor şi a pubisului. Mama biologică a fetiţei şi iubitul acesteia au declarat că fetiţa rămăsese singură în sufragerie timp de câteva minute. S-ar fi dus singură la baie şi ar fi escaladat cada. Ei o găsiseră cu faţa în jos, în cadă.

Declaraţiile iniţiale ale celor doi nu au fost crezute de medici, care au notat în foaia de observaţie şi sindromul Silverman, al copilului abuzat. De aici, în aceeaşi zi au intrat pe fir poliţiştii Serviciului de investigaţii criminale, iar apoi procurorii, începându-se cercetările pentru vătămare corporală din culpă şi rele tratamente aplicate minorului. Fetiţa a rezistat, conectată la aparate, timp de 5 zile. Moartea ei a dus la schimbarea încadrării juridice în ucidere din culpă. Datele adunate în anchetă au făcut ca procurorii să renunţe la orice prezumţie de bună-credinţă acordată mamei şi iubitului acesteia. Pentru anchetatori, lucrurile sunt clare: cei doi au făcut tot posibilul ca să o ucidă pe fetiţă, nu înainte însă de a se amuza copios de pe urma chinurilor pe care au silit-o să le îndure. Avocaţii sunt încă rezervaţi, aşteptând rechizitoriul de la finalul anchetei. „Este în desfăşurare o amplă anchetă penală. Toţi cei implicaţi, inclusiv clientul meu, suntem interesaţi să stabilim adevărul cât mai precis în cauză”, a comentat avocatul Olivian Moroşanu, reprezentantul lui Răusanu.

Poveste de dragoste din liceu

Mădălina Pristăviţă l-a cunoscut pe Daniel M. în timpul liceului, rămânând împreună până la jumătatea anului trecut. În timpul relaţiei, s-a născut şi Sophia. Copilul nu era însă dorit de Pristăviţă, care la 20 de ani se considera prea tânără pentru a fi mamă. Nu i-a spus însă acest lucru şi tatălui biologic. După despărţire, fiecare a luat-o pe drumul lui. Daniel M. a plecat la muncă în străinătate, ţinând însă legătura cu mama copilului său. Îi trimitea bani, îşi vizita fetiţa atunci când revenea în ţară, iar totul părea normal. În martie acest an, Pristăviţă l-a cunoscut pe Ionuţ Răusanu. Soţia acestuia murise de cancer în decembrie 2020, lăsându-l cu doi copii, de 3 şi 6 ani. Cei doi s-au mutat împreună, întâi într-o casă din Vişani, apoi în Nicolina, iar în cele din urmă în casa încă neterminată a lui Răusanu din Şorogari. Chinurile micuţei Sophia au început practic din momentul în care mama ei s-a mutat cu Răusanu. Cele mai vechi probe ale cruzimilor la care cei doi au supus-o pe fetiţă datează din aprilie. Munca anchetatorilor a fost uşurată de faptul că torturile la care era supusă fetiţa erau deseori înregistrate. Anchetatorii au găsit în telefoanele celor doi 26 de filmuleţe şi peste 70 de fotografii prezentând fapte de o cruzime greu de transpus în cuvinte.

Într-unul dintre aceste filme, realizat pe 22 aprilie, se vede cum Răusanu o ţine pe fetiţa care plânge continuu şi îi împinge picioarele până ajung în zona cefei. În alta, o forţează să stea într-o poziţie de „şpagat”. Fetiţa plânge şi strigă „tati, tata”, în timp ce mama asistă la scenă fără a interveni. Câteva zile mai târziu, Mădălina Pristăviţă îşi leagă fetiţa pe un scaun de mâini, picioare şi cap, folosind bandă adezivă. Apoi, îi introduce un deget în gură provocându-i voma şi o forţează să bea ceva dintr-un recipient de plastic. La scenă asistă şi Răusanu, împreună cu cei doi copii. Pe fundal se aude vocea bărbatului: „Uitaţi şi voi oleacă ce nebună. Şi când îi zic, se supără, nebuna”, fără a interveni în vreun fel.

Tortură în toată regula

Zilele de 5 şi 6 mai au fost pentru fetiţă zile de coşmar. Opt înregistrări video prezintă diferite scene de tortură, de regulă la acestea asistând şi copiii lui Răusanu. Într-una, Pristăviţă îşi introduce cu forţa fetiţa în maşina de spălat şi închide uşa. Fetiţa încearcă să se agaţe de maşină, în timp ce mama îi strigă să-şi ia degetele. Apoi, învârte cu mâna cuva, în timp ce fetiţa strigă înspăimântată, iar mama sa râde şi îi spune unuia dintre copiii iubitului său: „Uite aşa păţesc copiii care nu sunt cuminţi”. Copilul fuge. Răusanu comentează relaxat, fără a interveni: „Uitaţi o mamă ce poate să facă, o nebună ca ea. Uitaţi oleacă ce poate să facă. Na, şi copchilul e acolo. Uitaţi un pic, na, dacă aţi mai văzut aşa ceva”. În alt film apare mama, încercând să-şi vâre copilul într-o ladă frigorifică aflată în stare de funcţionare. Sophia se agaţă cu mâinile de marginile lăzii, ţipând, dar mama o împinge de cap, apoi închide capacul şi se aşază în coate pe acesta, râzând. Din nou, Răusanu comentează, fără a interveni: „Uitaţi şi voi ce nebună, să bage copchilul în congelator. Poftim. Uitaţi şi voi o mamă nebună”.

Pe 6 mai, Pristăviţă şi-a introdus de trei ori fetiţa în maşina de spălat, aceasta fiind pusă în funcţiune de fiecare dată. Într-una dintre ocazii, maşina este lăsată să funcţioneze timp de 13 secunde, fetiţa fiind vizibilă în interiorul cuvei, uitându-se uşa din sticlă şi strigând „Tata, tata”. „Nu, eu nu am mai văzut femeie mai anormală ca tine. Bă, cum poţi să faci aşa ceva, mă? Dă-i, mă, drumul, mă, la copchila aia, tu eşti nebună?”, este comentariul lui Răusanu. Multe înregistrări o prezintă pe fetiţă stând la masă, cei doi părând interesaţi de vânătăile de mari dimensiuni ce se văd în jurul ochilor şi pe obrajii fetiţei. Ultima înregistrare, datând din 26 iunie, îl prezintă pe Răusanu lovind-o cu palmele peste faţă şi după cap pe fetiţă. Apoi o ridică şi o aşază peste picioarele lui, cu capul în jos, lovind-o cu palmele peste fese. „Analizând acţiunile celor doi inculpaţi în zilele de 5-6 mai, consider că aceştia o foloseau pe minora M.S.E. ca pe un «obiect de care te puteai lipsi în orice moment» ce era folosit atât pentru amuzamentul celor doi inculpaţi, cât şi pentru a da un exemplu celor doi copii minori ai inculpatului. Totodată, acţiunile acestora denotă faptul că aceştia acceptau până şi decesul minorei, doar pentru a se amuza”, este comentariul procurorului.

Nimănui nu i-a fost milă

La dosar mai există patru înregistrări, făcute cu acelaşi telefon. O prezintă pe fetiţă în spital, având guler cervical şi intubată. Fotografiile şi înregistrările video prezintă doar o mică parte din chinurile la care a fost supusă fetiţa. Multe altele au fost povestite şi de martori. Martori care fie au asistat direct, fie au văzut imaginile prezentate chiar de cei care le făcuseră. Niciunul nu s-a gândit să intervină sau să anunţe autorităţile. De la ideea că cei doi acceptau posibilitatea decesului fetiţei, procurorii ajuns însă la cea că aceştia chiar au urmărit să o ucidă. În august, o mătuşă a lui Răusanu, L.I.C., l-a vizitat în apartamentul din Nicolina în care locuia cuplul, acolo aflându-se şi o nepoată, A.R.. Sophia avea vânătăi la ambii ochi şi frunte. L.I.C. află de la nepoată că Răusanu o lovise pe fetiţă cu capul de faianţă. Aceasta era vânătă şi în zona feselor şi zona inghinală. Deosebit de inteligentă pentru vârsta ei şi având un vocabular destul de bogat, fetiţa i-a arătat lui L.I.C. felul cum a fost lovită şi i-a spus „Mi-o dat! Mi-o dat!”. Cuvintele ei s-au lovit însă de urechi surde. Doi vecini au povestit că au văzut cum Răusanu a izbit-o pe Sophia cu capul de frigider pentru că nu mânca suficient de repede. Niciunul nu a intervenit în vreun fel.

Evenimentele s-au precipitat la sfârşitul lunii august şi începutul lui septembrie. Răusanu şi Pristăviţă s-au certat şi s-au despărţit câteva zile, bărbatul plecând în Şorogari cu cei doi copii ai săi. A publicat un anunţ pe OLX, căutând bonă. La anunţ a răspuns A.M., din Oţeleni. Răusanu a venit cu maşina pentru a o aduce la Şorogari. Femeia avea să rămână la el în casă, pentru a-i îngriji copiii. Pe 3 septembrie, cei doi iubiţi s-au împăcat, iar Pristăviţă a venit şi ea la Şorogari. I-a povestit la un moment dat bonei că, pe când stăteau în Nicolina, Răusanu o bătea pe fetiţă aproape în fiecare zi. A.M. nu a spus şi nu a făcut nimic. Le-a spus anchetatorilor că s-a temut să nu fie bătută de Răusanu. A asistat la ultimele zile din viaţa fetiţei. Cel mai mic gest al bonei i-ar fi putut salva viaţa, dar gestul nu a fost făcut.

Pe 6 septembrie, dimineaţa, bona a început să o ajute pe Sophia să mănânce. Răusanu a pus-o la punct, spunându-i că a angajat-o să aibă grijă de copiii lui, nu şi de fetiţă. A luat-o pe Sophia de gât, a strâns-o şi i-a spus „Crapă mai repede în tine”. Apoi, a lovit-o de mai multe ori cu dosul palmei peste faţă. Seara a trecut liniştită pentru micuţa Sophia. Dormea deja, atunci când Răusanu s-a întors de la serviciu şi nu a mai fost bătută. De regulă, fetiţa adormea la 20.30-21.00. Acest mic amănunt spus de A.M. avea să se dovedească deosebit de important, de aici anchetatorii deducând premeditarea faptelor de a doua zi. Ultima pentru Sophia.

Ultima zi a fetiţei…

Pe 7 septembrie, dimineaţa, Răusanu a lovit-o din nou pe fetiţă, din acelaşi motiv: mânca prea încet. Ceilalţi doi copii şi-au terminat masa şi au plecat din bucătărie. Au rămas Răusanu, Pristăviţă, bona şi micuţa Sohia. Din senin, Răusanu s-a enervat iar, a luat-o pe fetiţă în braţe şi a întors-o cu faţa în jos, după care a muşcat-o puternic de fese. Apoi, a aşezat-o din nou pe scaun, încercând s-o forţeze să mănânce. Pe parcursul acestei scene, mama fetiţei nu a intervenit în niciun fel. Când bona a întrebat-o de ce-l lasă pe Răusanu să-i agreseze copilul, femeia a ridicat din umeri. Pe seară, Răusanu a văzut-o pe fetiţă dormind în sufragerie. A lovit-o cu palmele peste faţă, strigându-i: „Tu nu faci decât să dormi, să caci şi să mănânci!” Apoi, a luat-o la bucătărie, pentru a o hrăni, deşi fetiţa mâncase deja. Din nou, s-a enervat pentru că fetiţa mânca prea încet şi a început să o lovească din nou cu dosul palmei peste faţă. Fetiţa s-a lovit de dulapul din spatele ei şi a început să plângă. Răusanu a luat-o de picioare şi a izbit-o de câteva ori cu capul de gresia din bucătărie. Apoi a întins-o pe blatul de lângă chiuvetă şi a început să o muşte de picioare, să o lovească cu palmele şi să o strângă de gât.

Seara târziu, bona a făcut baie, ieşind la 23.40. I-a auzit apoi pe Pristăviţă şi Răusanu mergând împreună cu fetiţa în baie. Era o oră neobişnuită pentru a-i face baie fetiţei. Spre deosebire de alte ocazii, de această dată cei doi au închis după ei uşa băii. Bona a mai auzit o vreme fetiţa plângând, după care a adormit. A.M. s-a trezit la ora 2.00, iar în casă era linişte. Nu a văzut afară maşina lui Răusanu, dar s-a gândit că cei doi plecaseră poate în oraş. La acea oră, aceştia tocmai ajunseseră la Spitalul de Copii cu fetiţa. De acolo, au fost duşi cu ambulanţa la Spitalul „Sf. Spiridon”. Acolo, la 4.00 dimineaţa, femeia a declarat că îşi lăsase fetiţa în sufragerie, nesupravegheată, doar câteva minute şi a găsit-o apoi în baie, cu faţa în jos. Mama a spus iniţial medicilor că nu i-ar fi făcut nicio manevră de resuscitare. Apoi, anchetatorilor, că ar fi încercat să o resusciteze, dar pentru că fetiţa nu răspundea, Pristăviţă ar fi muşcat-o de fese şi pubis. Declaraţiile contradictorii şi absurde au fost respinse de anchetatori, aceştia apreciind că cei doi încearcă să-şi ascundă faptele.

Pe 8 septembrie, la 7.00, în bucătărie, bona l-a văzut doar pe Răusanu. Acesta i-a spus că Pristăviţă şi fetiţa sunt la spital, pentru că Sophia se înecase în baie. Când Pristăviţă s-a întors, bona a constatat cu surprindere că aceasta nu plângea şi nici nu părea să regrete că fetiţa tocmai îi murise. A.M. a mai stat în casa lui Răusanu câteva zile, pentru a-şi primi banii. „Având în vedere comportamentul violent recurent al inculpaţilor şi acceptarea de către aceştia a posibilităţii intervenirii decesului victimei M.S.E., consider că asfixierea cu apă a victimei s-a produs ca urmare a unei acţiuni intenţionate din partea inculpaţilor. Mai mult decât atât, exercitarea de acte de violenţă asupra victimei în timp ce s-au aflat în baie, precedate de alte acte de violenţă de intensitate ridicată (lovirea repetată cu podul palmei peste faţă, trântirea cu capul de dulap, ridicarea de picioare şi trântirea în mod repetat cu capul de gresie, muşcarea de picioare, strângerea cu mâinile de gât şi torace) urmate de asfixierea mecanică cu apă, ne duce la concluzia că aceştia au acţionat cu scopul suprimării vieţii victimei”, au concluzionat procurorii justificarea cererii de menţinere a celor doi în stare de arest. Violenţa manifestată de Răusanu şi Pristăviţă i-a făcut pe anchetatori să ceară efectuarea unor expertize psihiatrice. Amândoi s-au dovedit a fi sănătoşi.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii