Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
A-l caricaturiza pe Mahomet (sau pe Iisus) nu are nici o legătură cu principiul laicităţii. Iar a răspunde unei caricaturi cu o decapitare înseamnă a regresa în cea mai primitivă barbarie. O barbarie care, de mai mulţi ani, tot dă impresia că îi prinde pe europeni nepregătiţi.
Nici tragicul nu pare să aibă „bătaie lungă” în lumea de astăzi: recentele atentate teroriste din Franţa şi Austria au mobilizat o scurtă perioadă de timp atenţia publică după care alte evenimente (sau non-evenimente) au trecut pe primul plan. În Franţa, preşedintele Macron a reacţionat, ca de obicei, cam teatral, dar a spus în sfârşit lucrurilor pe nume. Francheţea sa a provocat manifestaţii şi proteste vehemente în mai multe ţări musulmane. Mahathir Mohamed, până nu demult prim ministru al Malaeziei, a afirmat - nici mai mult nici mai puţin - că musulmanii au tot dreptul să ucidă milioane de francezi, întrucât Franţa trebuie să plătească pentru trecutul ei colonial. Țările europene şi-au declarat solidaritatea cu Franţa, dar au făcut-o cu destulă prudenţă. După uciderea profesorului Samuel Paty, atât candidatul democrat la preşedinţie Joe Biden, cât şi premierul canadian Trudeau au evitat, condamnând crima, cuvântul „islamist” vorbind doar de un „atentat terorist”. Siderant este modul în care ziarul New York Times a prezentat cazul Paty: „poliţia franceză a împuşcat un bărbat după un atac cu armă albă”. În acest fel, teroristul e distribuit în rolul de victimă, iar poliţia este, o dată în plus, culpabilizată. Aflu dintr-un articol al lui Matei Vişniec că şi site-ul Mediapart, condus de stângistul Edwy Plenel, a publicat o scrisoare a unui cititor ce relua aceeaşi versiune, cu teroristul asasin pe post de victimă.
S-au scris multe articole interesante în presa franceză după sinistrele asasinate de la Conflans-Sainte-Honorine şi Nisa, dar dintre ele merită o menţiune specială, după părerea mea, editorialele semnate de Valérie Toranian în La Revue des deux Mondes. În unul dintre ele ziarista se întreabă: Cine este ţinta atacurilor? Franţa sau Republica? Politicienii şi jurnaliştii preocupaţi să respecte corectitudinea politică pun accentul întotdeauna pe Republică şi pe valorile ei; dând prioritate Franţei, riscă să intre pe un teren minat, să fie acuzaţi că fac jocul xenofobilor, al celor obsedaţi de identitatea naţională şi de trecut etc. Dar, se întreabă Toranian (şi, din fericire, nu e singura care îşi pune această întrebare), putem oare separa Franţa de Republică? În cazul profesorului Paty erau vizate valorile republicane, în speţă libertatea de exprimare. Cum, totuşi, să facem abstracţie de faptul că există o întreagă - şi strălucită - tradiţie culturală franceză care prin Rabelais, Molière, Voltaire şi atâţia alţii, a dat întâietate independenţei spirituale şi libertăţii de expresie? Iar tripla crimă atroce de la biserica din Nisa, ce anume viza dacă nu Franţa creştină? Imediat după atentate, comunitatea turcă din orăşelul Décines (în apropiere de Lyon) a încercat să organizeze un pogrom al armenilor de acolo; turcii (sunt vreo 700000 în Franţa) au scandat lozinci de genul „aici e Turcia, aici suntem la noi acasă”. Erdogan are motive să fie mulţumit de discipolii săi.
Pe scurt, se încearcă impunerea imaginii unei Franţe islamofobe, întreprindere la care participă şi forţe politice din interior, cum ar fi partidul lui Mélenchon. Rişti oricând să ţi se aplice eticheta infamantă şi să fii inclus printre „reacţionari” sau chiar printre „fascişti”. E foarte greu, în consecinţă, să găseşti mijloace de combatere a fanatismului islamist. Caricaturile cu Mahomet din Charlie Hebdo au fost, la urma urmelor, doar un pretext: ţinta era însăşi civilizaţia occidentală (la fel, în atentatul de la Viena). E o greşeală, pe de altă parte, să impui acele caricaturi în mod forţat şi ostentativ. Pofesorul Samuel Paty însuşi procedase cu tact şi îi avertizase pe copii că s-ar putea ca unii elevi să fie şocaţi şi că e preferabil ca ei să nu le vadă. Ulterior, câţiva primari şi directori de şcoală exaltaţi intenţionaseră să proiecteze caricaturile pe ziduri sau să le lipească pe pereţii sălilor de clasă. O imbecilitate care din fericire a fost stopată. Cum bine a observat William Marx, profesor de literatură la Collège de France, caricatura e un gen aparte, implică stăpânirea şi acceptarea anumitor coduri, plus simţul umorului, pe care nu toţi îl au. În fine, a-l caricaturiza pe Mahomet (sau pe Iisus) nu are nici o legătură cu principiul laicităţii. Iar a răspunde unei caricaturi cu o decapitare înseamnă a regresa în cea mai primitivă barbarie.
O barbarie care, de mai mulţi ani, tot dă impresia că îi prinde pe europeni nepregătiţi.
Alexandru Călinescu este profesor universitar doctor la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor
Cuvinte cheie:
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |