Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

În lipsa soluțiilor pentru finanțare, Institutul Inimii devine unealtă pentru atacuri voalate între Ministerul Sănătății și autoritățile locale

GALERIE
Institutul_Inimii_Miroslava
  • Institutul_Inimii_Miroslava
- +

Proiectul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iași a trecut de la faza promisiunilor de construcție, la cea a declarațiilor mai ascuțite. Săptămâna trecută, managerul institutului, dr. Grigore Tinică, a fost în vizită la București la ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, pentru a discuta despre stadiul proiectului.

 Deși managerul nu a răspuns apelurilor noastre pentru a înțelege exact natura întâlnirii, ministrul a făcut o postare pe Facebook în care a trimis săgeți către politicienii ieșeni. În mod concret, după ce a vorbit despre importanța proiectului și despre cât de mult a apreciat vizita profesorului Tinică, ministrul a acuzat că există tentative de politizare a subiectului.

Ministrul acuză: „respingem tentativele de politizare a proiectului Institutului”

„Ne dorim un parteneriat real cu autoritățile locale ieșene, în folosul pacienților din regiunea Moldovei. Respingem tentativele de politizare a proiectului noului Institut de Boli Cardiovasculare și îi chemăm alături pentru realizarea lui pe toți oamenii de bună credință din administrația și instituțiile ieșene”, a declarat Alexandru Rafila. Declarația sa vine la aproape o săptămână de când „Ziarul de Iași” a dezvăluit criteriile pe baza căruia a fost evaluat proiectul și cum a fost acest depunctat în grila finală pentru finanțarea dinspre PNRR. Totodată, am scris despre părerea experților în management sanitar, care au realizat un studiu de oportunitate cu privire la construirea noului Institut al Inimii la Iași. Concluzia acestora, că tot ce înseamnă cardiologie la spitalele din Moldova va trebui să se mute acolo, a fost atinsă și de ministrul Sănătății în postarea sa pe Facebook.

„Domnul profesor Tinică a apreciat susținerea permanentă a Ministerului Sănătății pentru accesul la resurse financiare pentru construirea unui nou Institut de Boli Cardiovasculare la Iași, Miroslava, din fonduri de la Banca Europeană de Investiții sau din Programul Operațional Sănătate. Dimensionarea corectă, controlul costurilor și transparența procedurilor în proiectare și în construcție sunt esențiale pentru reușita proiectului pentru Moldova”, a mai scris Alexandru Rafila.

El a punctat că își dorește să realizeze „o nouă casă pentru Institutul de Boli Cardiovasculare”, care să răspundă nevoilor pacienților din Moldova și care să completeze „noua infrastructură în Sănătate realizată la Iași”, făcând trimitere la Spitalul Regional de Urgențe.

Prefectul răspunde: „ieșenii așteaptă de mult timp să trecem de la machete la lucrări”

Nici bine nu a lansat, joia trecut, ministrul Sănătății un apel pentru „toți oamenii de bună credință din administrația și instituțiile ieșene”, că au și început vizitele la cabinetul lui Alexandru Rafila a celor care se consideră astfel de persoane. În mod concret, la începutul acestei săptămâni s-au prezentat la București prefectul Bogdan Cojocaru, alături de senatorul PSD Maricel Popa, alături de o delegație interesantă. Au fost însoțiți la întâlnirea cu ministrul de Iulian Cozianu, președintele Sanitas Iași, un consilier județean PSD – Cătălin Cătur, dar și de Florin Mitu, șef al Cardiologiei la Spitalul de Recuperare Iași, dar și vicepreședinte al Colegiului Medicilor Iași.

Într-un comunicat remis presei, prefectul de Iași – Bogdan Cojocaru, îi amintește ministrului Sănătății că „ieșenii așteaptă de mult timp să trecem de la machete la lucrări efective”, în cazul Spitalului Regional de Urgențe. Acesta a punctat și că ministrul Sănătății și-a arătat susținerea pentru Institutul Inimii de la Miroslava, dar cele mai bune soluții pentru finanțarea lui nu au fost încă identificate.

„Institutul de Boli Cardiovasculare ieșean, aflat în subordinea Ministerului Sănătății, are nevoie de un nou spațiu care să fie dimensionat conform nevoilor pacienților și care să fie realizat la costuri transparente. Dincolo de orice declarații cu privire la acest important proiect, cu toții trebuie să ne gândim la interesul pacienților. Este nevoie să strângem rândurile, așa cum am făcut și în cazul Spitalului Regional de Urgență sau în cazul A7 și A8, pentru ca Iașul și Moldova să beneficieze de acest proiect”, a conchis Bogdan Cojocaru.

Inclusiv Consiliul Județean Iași va avea astăzi o poziție, probabil chiar prin președintele CJ Iași, Costel Alexe, fiind anunțată o conferință de presă pe tema Institutului Inimii de la ora 14.00. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri