In memoriam Mihai Stoicescu

O stea din galaxia scenei brailene a apus in noaptea de simbata, 30 martie, in care timpul se grabea sa cistige o ora in plus si sa treaca la orarul de vara. Dar a fost si noaptea cind eternitatea s-a grabit sa ni-l ia pe Mihai Stoicescu. Poate nu se uscase cu totul cerneala tipografica de pe editia din acea zi a "Monitorului", in care scrisesem despre el: "Un mare domn, un adevarat boier al scenei". Ce-as putea scrie, acum, despre "Nea Misu" – numit astfel, cu prietenie si respect, de catre colegii sai din toate generatiile? Greu, enorm de greu imi este sa scriu despre el la timpul trecut. Simt nevoia sa ma adincesc in lectura unei carti pe care, personal, o consider una dintre cele mai pretioase din biblioteca Teatrului "Maria Filotti": "Promotia de aur", de Alta-Victoria Dobre. Este aceasta carte "romanul" celebrei promotii din 1956, a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti. Atunci, in acel an, destinul a facut sa-si ia zborul, sub aripa protectoare a Thaliei, spre teatrele si platourile de filmare ale tarii, talente uriase, demne de a intra si a acoperi (pentru… un veac!) paginile de istorie culturala a oricarei natiuni. Iar pentru a spulbera orice indoiala ca ultima afirmatie este realista, rog cititorul sa retina citeva nume din "Promotia de Aur" – promotia secolului XX, din care a facut parte si Mihai Stoicescu: George Constantin, Amza Pellea, Silvia Popovici, Sanda Toma, Gheorghe Cozorici, Dan Puican, Flavia Buref, Dumitru Rucareanu, Mircea Albulescu, Draga Olteanu-Matei, Constantin Rautki, Silviu Stanculescu, Gina Patrichi, Victor Rebenciuc… Artisti pentru Istoria Teatrului, pentru Eternitate.
A debutat in orasul lui Bacovia, alaturi de prietenul si colegul Silviu Stanculescu. A mai jucat la Pitesti si Birlad, dar dorul de casa l-a chemat la Braila. A venit in ’73 si a jucat stralucit sute si sute de spectacole, pina in seara zilei de 6 octombrie 2001. Era finalul spectacolului, la premiera piesei "Salonul Nr. 6", in care spectatorii ii rechemau la rampa a treia oara pe actori, aplaudindu-i frenetic. Atunci, Mihai Stoicescu a facut… ultimul pas pe scena. Care i s-a frint, ca o aripa in zbor… Un accident consumat sub ochii spectatorilor care-l ovationau. Da, cadea la datorie! Asa cum relata mai apoi "Monitorul", de pe scena "Salonului Nr. 6", Mihai Stoicescu era transportat pe patul cu rotile – real decor de spectacol – iar apoi, insotit de doi medici-spectatori, internat la Spitalul de Urgenta. A fost inconjurat cu toata grija si dragostea la Braila si Bucuresti si ajunsese sa se remonteze, renascindu-i speranta ca va reveni pe scena. Dar a fost sa apara in viata sa, brutal, un "personaj" de spaima, pe care nu-l interpretase niciodata, n-avea cum; pentru ca el apare inaintea caderii definitive a cortinei si-si "semneaza" diagnosticul, de cele mai multe ori, cu… virful coasei. Si l-a rapus…
Citez citeva fragmente despre exceptionalul om, actor, parinte si tata care a fost, din acea carte monumentala: "Misu face parte dintre actorii care au si creat, nu doar au jucat teatru…", "Dumnezeu stie bine de ce ma mindresc cu prietenia si caracterul tau…".
La Teatrul "Maria Filotti", a mai apus o stea. Ea s-a ridicat, insa, in galeria unei "distributii" de neuitat, a celor mai indragiti si valorosi actori pe care i-a avut dramaticul brailean. (Corneliu IFRIM)

Publicitate și alte recomandări video