Era spre sfârșitul anului 1944, când, urmare a schimbărilor brutale impuse de sfârșitul celui de al doilea Război Mondial, mulți români au fost împrăștiați în cele patru zări ale țării împreună cu familiile lor. Activitățile lor au fost date peste cap, iar școlile primare și cele secundare și-au început cursurile cu mare întârziere. Liceul de băieți “Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara și-a decalat și el cursurile și, în plus, a fost obligat de împrejurări, să înscrie elevi noi, veniți împreună cu părinții în acest oraș mai primitor și mai ocrotit de natură, prin poziția sa geografică situată la Vestul țării.

Așa a ajuns în clasa noastră un elev nou, fiu al unei familii de profesori, modest, bun, prietenos și deosebit de performant într-ale învățăturii. Deosebit de performant, este puțin spus, deoarece, elevul depășea cu ușurință, fără emfază, ca pe un lucru de la sine înțeles, realizările obișnuite la învățătură ale colegilor timișoreni. Altfel spus, fără intenția de a supăra pe nimeni, a pus pentru moment, sub semnul întrebării, cunoscuta zicală a locului, precum că “Banatu-i fruncea!”.

Elevul se numea Adrian RADU, născut în 25 septembrie 1928 la Iași. El “nu putea” să obțină o altă notă decât nota zece la toate materiile, ceea ce îi uimea nu numai pe colegi, dar și pe profesori. Până și profesorul de latină care n-a dat nimănui note mai mari de șapte-opt, s-a văzut “forțat de împrejurări” să-i acorde nota zece.

Menționez că am avut șansa și plăcerea de a sta în aceeași bancă cu Adrian, dar, din păcate doar doi ani, deoarece promovând clasele a șaptea și a opta (pe vremea aceea ultimele două clase de liceu) într-un singur an, aurmat cursurile anului întâi la Facultatea de Construcții din Timișoara. S-a transferat apoi la Facultatea de Construcții din Iași, în specialitatea construcții civile și industriale, oraș în care s-a reîntors împreună cu întreaga familie. în anul 1969 a obținut titlul de doctor inginer cu teza „Contribuții la dezvoltarea unor metode analogice și experimentale în higrotermica construcțiilor” iar între 1972 -1998 a fost profesor universitar, profesor consultant și emerit la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”din Iași. A fost membru al Conferinței Permanente a Profesorilor de Fizica Construcțiilor din Europa cu sediul la Stuttgart, membru al CCIB W-40 - Heat and Moisture Transfer in Buildings, iar în 1990 președinte fondator al Societății Academice de Construcții „Profesor Anton Șesan”.

Membru titular al Acade¬miei de Științe Tehnice, a ajuns un eminent șef de catedră, decan dar și unul dintre cei mai performanți specialiști din țară în domeniul construcțiilor civile, cunoscut și apreciat peste hotare, unde a fost frecvent invitat să participe sau să prezideze diferite consfătuiri, conferințe sau seminarii. Titlul de doctor honoris causa ce i s-a conferit a fost cu prisosință bine meritat.

De menționat este și activitateameritorie a lui Adrian RADU peste hotare. După studii de câteva luni în Suedia, în specialitatea construcțiilor civile, efectuează deplasări în Germania, apoi în Franța, unde avea ca obiectiv să restabilească legături cu CSTB (Centre Scientfique et Technique du Batiment), cea mai mare instituție de cercetare în construcții din Franța și din Europa de Vest, cu care avusese legături prin directorul general Gérard Blachère (autorul cărții Savoir Batir). Domnul Croiset (autor al cărții Hygrotermique du Batiment) îi spusese: "monsieur Radu, vousnous avez depasse"...

Ca activitate publicistică, menționăm cele peste 200 de articole de specialitate publicate în diverse reviste sau prezentate la diferite manifestări științifice din țară și de peste hotare, precum și următoarele volume publicate ca unic autor, sau în colaborare: Construcții civile, Editura Didac¬tică și Pedagogică 1976, Construcții de zidărie și beton, Editura Didactică și Pedagogică 1981, volumele Clădiri, editate de Institutul Politehnic Iași și îndrumări de laborator în fizica construcțiilor și în aerodinamica acestora1.De asemenea a fost autorul a 6 brevete de invenții și a condus peste 25 de teze de doctorat.

După Revoluția din decembrie 1989, a fost membru al Comisiei de Acreditare Academică din Ministerul Educației și al unei comisii de specialitate a Academiei Române, funcții care l-au obligat să facă vizite dese în Capitală, ocazii cu care mă vizita, sau îmi dădea câte un telefon, când nu avea timpul necesar între două trenuri să treacă și pe la mine. Deoarece - așa cum spuneam - în liceu a avut la toate materiile numai note maxime, sunt convins că ar fi fost la fel de performant în orice altă direcție: litere, filosofie, medicină, economie, drept, etc. Trebuie de asemenea menționate la acest prieten deosebit, însușiri mai rar întâlnite la vârfurile profesionale: modestie, absență totală a infatuării, blândețe, naturalețe în comportament, reținere, hărnicie, profunzime în toate acțiunile sale și încă multe altele.

Profesorul Adrian RADU nu mai este acum printre noi. A încetat din viață la 1 decembrie 2018, regretat și iubit de toți cei care au avut șansa de a-i fi fost sub o formă sau alta mai aproape, prieteni, colegi de catedră, studenți sau colaboratori științifici. Implinise venerabila vârstă de 90 de ani.

Bunul Dumnezeu să-l odihnească în împărăția Sa cerească, în liniște, lumină și pace!

Constantin Nemoianu
Universitatea Politehnică din București