În osteoporoză sunt necesare suplimente de vitamina D. Cazul unei femei cu două fracturi
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 02.12.2020

În osteoporoză sunt necesare suplimente de vitamina D. Cazul unei femei cu două fracturi

GALERIE
fractura
  • fractura
- +

Iuliana Cristea, 55 ani: „Am câteva întrebări legate de sănătatea mea. Iarna trecută am alunecat pe gheață și, căzând pe mâna dreaptă, încheietura mâinii s-a rupt. A trebuit ca oasele să fie repuse la loc, iar apoi am purtat gips o perioadă de câteva luni, rămânând cu dureri și o deformare. Acum două săptămâni, încercând să mă sui într-un tramvai, când mai aveam câțiva pași până la refugiul din stație, m-am împiedicat și, încercând să protejez mâna deja ruptă, am încercat să mă sprijin în cădere în mâna stângă, care s-a rupt și ea. Acum sunt din nou în gips. Nu cred că m-am lovit prea tare, și totuși oasele s-au rupt. Dacă se mai întâmplă iar, ce fac? Cum aș putea să mă tratez, ca să nu se mai întâmple“?

Prof. Univ. Dr. Dumitru Brănișteanu, medic primar endocrinolog, Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon“: „Doamnă, sunteți o persoană cu o vârstă încă nu înaintată, dar totuși la care majoritatea covârșitoare a femeilor au intrat deja la menopauză. Presupun că și dumneavoastră sunteți la menopauză, fenomen care înseamnă oprirea spontană a activității ovarelor, însoțită de o scădere importantă a nivelului estrogenilor (hormoni feminini).

Pe de altă parte, fracturile apărute la traumatisme minime sunt fracturi de fragilitate, care denotă o calitate scăzută a osului, cel mai des cauzată de o demineralizare a oaselor cunoscută sub numele de osteoporoză. Este cunoscut faptul că estrogenii protejează osul, iar lipsa acestora în perioada postmenopauzală crește rata de transformare osoasă cu o predominanță a activității celulelor ce lizează osul (osteoclastele) și o pierdere de masă osoasă (osteoporoza postmenopauzală), predispunând la fragilizarea osoasă și fracturi patologice. Severitatea modificărilor osoase în perioada postmenopauzală variază de la o femeie la alta, dar este mai severă la femeile mai suple, care au și o masă osoasă mai mică și un deficit estrogenic mai important, la femeile cu menopauza instalată mai precoce și la femeile care au un fond genetic predispozant, alte rude de gradul I având probleme osoase similare.

Fractura încheieturii mâinii este des întâlnită la persoane cu oase fragile și e cunoscută sub numele de fractură Pouteau-Colles. Ea apare în urma căderii pe mână și e un semn fidel de fragilitate osoasă, foarte posibil în contextul demineralizării osoase (osteoporozei). Există și alte semne de instalare a osteoporozei – deformări vertebrale (tasări din cauza microfracturilor, modificări cifoscoliotice) cu scădere în înălțime și instalarea durerilor vertebrale, uneori cu iradiere în picior prin pensarea formațiunilor nervoase (lombosciatică). Mai grav, dacă nu se schimbă consecvent modul de viață și nu se intervine terapeutic, persoanele cu osteoporoză au un risc crescut de a repeta fracturile de fragilitate (ceea ce s-a întâmplat și în cazul dumneavoastră) și – mai grav – pot apărea fracturi invalidante și cu riscuri majore, inclusiv vitale, precum fractura șoldului.

Chiar dacă din punct de vedere clinic este sigur că aveți osteoporoză, este bine să vă supuneți unei investigații cunoscute sub numele de osteodensitometrie DXA care aproximează cu fidelitate mulțumitoare pierderea de masă osoasă din diverse regiuni, comparându-vă cu populația generală. Această investigație ne permite evaluarea severității problemei, dar și urmărirea în dinamică a eficacității terapeutice, de aceea ea trebuie repetată la 1-2 ani după inițierea unui tratament. Ținând cont de caracterul relativ sever al problemei (fracturi patologice apărute la o vârstă încă tânără) este bine de evaluat și coexistența altor cauze metabolice de osteoporoză, altele decât menopauza, precum hiperparatiroidismul primar (cauzat de funcţionarea incorectă a cel puţin uneia dintre glandele paratiroide - n.r.) sau osteomalacia (boala oaselor moi – n.r.), prin investigații specifice.

În urma acestor evaluări, trebuie ales un tratament specific de prevenție a osteoporozei, în paralel cu schimbarea modului de viață. Pacientele osteoporotice trebuie să facă mișcare (benefică pentru calitatea osului) dar și să evite traumatismele prin cădere sau alte tipuri de loviri, precum și ridicarea de greutăți. Aportul alimentar de calciu trebuie crescut prin consumul mai mare de lactate și brânzeturi. Suplimentele de vitamină D (800-1600 unități internaționale pe zi) sunt și ele foarte importante pentru maximizarea absorbției intestinale de calciu.

În fine, trebuie ales un tratament specific pentru a se opune pierderii de calciu din os. O persoană de sex feminin cu menopauza recent instalată ar putea recurge la tratament substitutiv estrogenic, cu avantaje (prevenția osteoporozei, dar și oprirea bufeurilor de căldură și prezervarea calității pielii și mucoaselor) dar și dezavantaje (creșterea unor riscuri de cancer și hipercoagulabilitate sanguină), de aceea un astfel de tratament trebuie atent cumpănit și inițiat doar cu acordul pacientei, în prealabil informate. Alte modalități de protecție osoasă sunt medicamente care inhibă liza osoasă, precum bisfosfonații sau denosumabul („vaccinarea“ antiosteoporotică), sau – de a doua linie, atunci când medicamentele din prima categorie nu sunt suficient de eficiente, medicamente care stimulează formarea osoasă (de exemplul teriparatidul). Dacă se descoperă cauze mai rare de osteoporoză, acestea trebuie tratate specific. Este bine de a începe tratamentul antiosteoporotic cât mai repede, dacă se poate din faze mai puțin severe sau asimptomatice, pentru „a face sanie vara“, altminteri complicațiile osteoporozei la vârste înaintate pot deveni invalidante, scăzând calitatea vieții pacienților.

Dar, repet, înainte de a începe orice tratament, este absolut obligatoriu să mergeți să discutați problema dumneavoastră cu un medic endocrinolog, pentru a stabili împreună conduita terapeutică“.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Prognosis: negative

Cătălin ONOFREI

Prognosis: negative

Tratamentul se amână după moartea pacientului.

Filmuletul zilei

opinii

Visuri pietrificate

Briscan ZARA

Visuri pietrificate

Credem fără urmă de îndoială în ceva, chiar dacă nu are nici cea mai mică legătură cu realitatea, pentru că aşa am fost educaţi, pentru că toţi ceilalţi cred, pentru că nu există nimic care să contrazică această credinţă care ne dă confort, încredere, mulţumire, siguranţă, şi chiar dacă adevărul ni se revelează într-un mod logic sau evident, palpabil, implacabil, covârşitor de clar, noi tot nu îl recunoaştem, pentru că nu vrem.

Unirea ca axă a istoriei noastre

Mihai DORIN

Unirea ca axă a istoriei noastre

Unirea este incontestabil axa istoriei noastre moderne, întrucât de realizarea ei depindea existenţa naţională. Ea s-a construit pe existenţa unei premise - unitatea neamului şi a unei realităţi dramatice - risipirea neamului. Din îngemănarea acestora a rezultat metoda la care a recurs generaţia unirii, şi anume aceea de a pune istoria să lucreze astfel încât risipirea să fie înlocuită cu unitatea. 

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

Nichita DANILOV

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

… a fost atras nu de latura angelică, ci de latura demonică a lucrurilor, încercând să scoată la lumină o parte din întunericul ce sălăşluieşte-n om. Pe domnia sa nu l-au obsedat îngerii, ci demonii, creaturile diforme ce populează zi de zi, clipă de clipă, gândurile muritorilor, insuflându-le tot felul de patimi (pofte) şi vicii.

pulspulspuls

Nea Măricel, prins la mijloc în ‘şto-uri, de colegi

Nea Măricel, prins la mijloc în ‘şto-uri, de colegi

Iată, stimaţi telespectatori, ce ne trimite un cetitor fidel înregimentat politic, pe poşta rubricuţei, cu Archibald Tănase la adrisant: poza de care se face cea mai mare panaramă în interiorul filialei partidoiului ieşean în ultimele zile! 

Caricatura zilei

Defilare cu distanțare

www.haidalacafeasiceai.ro

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.