Ne pregătim de intrarea oficială în campania pentru alegerile europarlamentare, iar în lunile următoare vom asista la încercări tot mai numeroase şi mai energice de a valorifica electoral subiectele de dezbatere politică. De la alocările bugetare la influenţa rusă, de la corupţie la rata dobânzilor, totul se va înscrie şi mai mult într-o logică electorală. Între timp, procedurile de selecţie a candidaţilor - mai mult sau mai puţin transparente şi democratice - avansează, într-o atmosferă de indiferenţă aproape generală. În cele ce urmează, fără a putea intra în detalii şi fără pretenţii analitice, propun câteva teme de interpretare a primăverii electorale viitoare.

Deşi miza scrutinului este redusă, iar majoritatea alegătorilor nu sunt interesaţi de problematica europeană, ar trebui să ne aşteptăm la o prezenţă rezonabil de mare. Ostilitatea între tabere va încuraja participarea. Faptul că au trecut mai bine de doi ani de la precedentul scrutin ar trebui, în mod normal, să accentueze impulsul alegătorului de a ieşi la vot. Competitorii care mizează pe o prezenţă foarte redusă ar putea avea surprize neplăcute.  

Urmând a se desfăşura în perioada preşedinţiei semestriale româneşti, ar fi de aşteptat ca scrutinul din mai să conţină o dimensiune europeană mai puternică decât a fost cazul în 2014. Subiectul deja clasic al fondurilor europene – nu foarte relevant pentru atribuţiile europarlamentarilor – va continua, probabil, să fie dominant, pentru că el se pretează foarte bine construcţiei unor mesaje demagogice. Ar trebui să ne aşteptăm, totuşi, la o încercare a coaliţiei de la putere de a impune teme naţionalist-suveraniste, şi la efortul partidelor de opoziţie (includem în această categorie şi Pro România) de a convinge electoratul că doar ele au oameni care să poată exercita funcţii de conducere şi responsabilitate pe plan european. Lauda sau critica leadership-ului oferit de România în Consiliul UE va face parte din arsenalul electoral, dar s-ar putea ca publicul să fie mult mai puţin interesat decât îşi închipuie partidele. 

Fiind vorba de alegeri defăşurate într-o circumscripţie unică, naţională, interesul organizaţiilor judeţene sau locale ale partidelor va fi acela de a individualiza un candidat sau doi, situaţi pe locuri eligibile, care să-şi asume misiunea de a reprezenta la Bruxelles şi Strasbourg cetăţenii din acea zonă. În fapt, pe fondul lipsei de interes aproape generale faţă de politica europeană, candidaţii respectivi îşi vor lua angajamente mai ales faţă de agenţi economici, grupuri de interese zonale şi, eventual, faţă de structuri administative. Anul 2019 nu va fi, din păcate, momentul unei ameliorări reale a mecanismelor reprezentării. Desigur că filialele judeţene care vor avea măcar un reprezentant pe lista partidului pentru Parlamentul European îşi vor putea valorifica acest avantaj în campanie, însă el nu trebuie în niciun caz supraestimat. La fel, eventualii candidaţi independenţi pot conta pe simpatie în regiunea natală, însă misiunea lor este extraordinar de grea într-un asemenea scrutin. Europarlamentarele nu sunt cadrul potrivit pentru candidaturi de protest locale sau regionale.

În fine, se înmulţesc sondajele de opinie, iar preferinţele electorale la europarlamentare nu trebuie confundate cu cele pentru un ipotetic scrutin legislativ organizat „duminica viitoare”. Ne putem construi diverse grile de interpretare a sondajelor, în aşteptarea rezultatelor din mai. Printre întrebări s-ar putea număra: Cât de mare va fi decalajul între primii doi clasaţi? Cât de mult obţin aceştia, împreună, raportat la totalul preferinţelor exprimate? Ce diferenţă există între primul clasat şi suma obţinută de următorii doi competitori? Pornind de la alianţele şi coaliţiile oficiale şi neoficiale existente în politica naţională, care dintre ele şi-ar putea aroga „victoria” la europarlamentare? Şi ar mai fi câteva întrebări de acest gen.

Din păcate pentru alegătorii care ar vrea să extragă din acest scrutin indicii despre evoluţiile viitoare din politica naţională, şansele sunt mici. A doua parte a anului 2019 (cu prezidenţialele) şi prima parte a lui 2020 (cu localele) ar putea aduce modificări semnificative în sistem. Dar, deocamdată, exceptând apariţia unor surprize neplăcute cu adevărat mari, partidele par capabile să absoarbă rezultatul la scrutinul pentru Parlamentul European. Liderii lor ştiu cum să motiveze şi pe cine să dea vina în cazul unui eşec sau al unei performanţe sub aşteptări.